Rata inflației în octombrie a fost de 9,8% în termeni anuali, în scădere marginală de la 9,9% din septembrie conform cu valoarea mediană rezultată din sondajul efectuat de Bloomberg în rândul economiștilor.
Inflația de bază (fără prețurile volatile ale alimentelor și energiei) a rămas în octombrie la aceeași valoare ca luna trecută la 8,1%, așa cum era de așteptat. Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2025 comparativ cu luna octombrie 2024 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 8,4%.
Analiștii de la BCR subliniază o ușoară scădere a presiunii inflaționiste în ultimele două luni și prognozează pentru sfârșitul anului 2025 o rată anuală a inflației de 9,7%.
O scădere abruptă se va vedea din august 2026, ca urmare a efectului de bază
Pentru 2026, BCR păstrează prognoza inflației la 3,7%, așteptându-se o decelerare accentuată începând din august, având în vedere că recentul șoc pe partea ofertei – efectul de bază – va dispărea. Însă, la 1 aprilie 2026, urmează să expire plafonarea prețului la gazele naturale și plafonarea adaosurilor comerciale pentru produsele alimentare de bază. Acestea sunt principalele surse de incertitudine în opinia analiștilor BCR ce pot crea un risc pentru prognoza pentru întregul an 2026.

Unele reduceri ale prețurilor la unele produse alimentare au ajutat la menținerea unei rate a inflației de doar o cifră, însă tarifele practicate în domeniul serviciilor păstrează o tendință puternic crescătoare. Majorările salariale s-au limitat doar la 4,1% în septembrie, o frână clară pusă cererii de consum. Economiștii de la ING Bank estimează pentru finele anului o inflație anuală de 9,6%, foarte apropiată de prognoza BCR și 4,5% pentru anul următor.
Prețurile alimentelor au crescut cu 7,6% în ritm anual – cea mai lentă creștere dintre componentele principale – în timp ce bunurile și serviciile nealimentare au înregistrat creșteri de două cifre, ambele în intervalul 10,5%-11,0%. Inflația la servicii, deși puțin mai mică decât creșterea din luna precedentă, rămâne ridicată, categorii precum industria hotelieră înregistrând încă unele dintre cele mai rapide creșteri de prețuri. Această rezistență continuă a componentelor de bază sugerează că decalajul dintre valoarea de bază și cea totală s-ar putea reduce în lunile următoare, se arată în nota trimisă de ING Bank.
BNR va aștepta până la primăvară cu reducerea dobânzilor
Cel mai probabil prima relaxare a politicii monetare a BNR va avea loc în prima jumătate a anului viitor, consideră analiștii economici. Mai precis în luna mai, deoarece banca centrală va aștepta să observe efectele eliminării plafonării prețului la gazele naturale și pentru adaosul comercial la principalele produse alimentare înainte de a lua o decizie privind politica monetară. În total pentru 2026, economiștii se așteaptă la o reducere de 125 puncte de bază a dobânzii cheie până la 5,25% la sfârșitul anului.

Inflația CORE2 ajustată (inflația totală minus prețurile administrate, prețurile volatile, tutunul, alcoolul și electricitatea), care este urmată îndeaproape de BNR, a stagnat în octombrie, la 8,1 an/an. Inflația produselor alimentare de bază a accelerat la 8,3% an/an în octombrie, de la 8,1% an/an anterior, în timp ce produsele nealimentare de bază au decelerat la 4,9% an/an de la 5,4% an/an. Serviciile de bază au accelerat la 10% an/an de la 9,9% an/an în luna precedentă. ING Bank anticipează până la sfârșitul anului 2025 o valoare a inflației CORE2 de 8,0% an/an.
În termeni lunari, prețurile de consum au crescut cu 0,50% în octombrie. Prețurile alimentelor au crescut ușor cu 0,48% lună/lună, în principal pe fondul creșterilor prețurilor la carne și produse lactate. Prețurile produselor nealimentare au crescut cu 0,41% l/l, în principal pe fondul componentei energetice, iar prețurile serviciilor au crescut cu 0,74% l/l, cu un profil generalizat.
Cititi si: Analist: BNR va menține dobânzile, în așteptarea semnalelor privind evoluția inflației. Scenariile care ar putea grăbi scăderea costurilor de finanțare
***