Guvernul ar putea veni cu procent de material reciclat la achizițiile publice

28 octombrie, 2025

Ministerul Economiei are în vedere dezvoltarea la nivel intern a industriei de producție de materiale de construcții, a declarat Viorel Băltărețu, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Potrivit oficialului guvernamental, ediția următoare a programului ConstructPlus va include și fonduri pentru stimularea producției locale de materiale de construcții, iar în prezent există discuții cu ministrul Fondurilor și Investițiilor Europene Dragoș Pîslaru pentru găsirea unor soluții de finanțare mai inteligente.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței „Economia circulară – un AS în mâna României: Cum înmulțim miliardele de euro din deșeuri în PIB-ul național”, organizată de Conferințele CDG la Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Parlamentul României. Transmisia video integrală poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.

„Astăzi la ora 14:00 am o întâlnire cu cei de la Ministerul Transporturilor. Încă de dinainte de a ajunge secretar de stat discutasem și am spus că avem o problemă cu programul ConstructPlus. Nu la noi, dar undeva, cineva investighează ce s-a întâmplat acolo. Principiul și ideea programului ConstructPlus sunt lucruri foarte corecte și bune. Vrem să creștem și să sprijinim realizarea de produse în zona construcțiilor, în România, tocmai plecând de la nevoile statului român, după aceea a industriei. Să vedem ce lipsește.
Ne lipsește fierul-beton. Bun, când stabilim acel program ConstructPlus – următorul, pentru că trebuie să îi dăm drumul – discutăm și de fonduri. Încercăm cu domnul ministru Dragoș Pâslaru să facem acum niște instrumente de finanțare mai deștepte, mai inteligente. Nu doar să dăm bani de la stat. Dar încercăm și vom pune accent: cu Ministerul Transporturilor mă văd ca să îmi spună ce materiale de construcții au nevoie în următorii 5-7 ani. Pornind de la proiectele lor. Să ne uităm ce se importă și ce se produce. Să plecăm strategic, să spunem: avem nevoie de fier-beton și după să vedem ce facem ca să producem acel fier-beton în România. Pe ce butoane să apăsăm ca niște investitori privați să își dorească să facă acel fier-beton și noi să le spunem: uite, dacă faceți investiția asta, noi o să avem următoarea nevoie în economie, voi trebuie să fiți competitivi și să vă faceți planul de business”, a explicat Viorel Băltărețu.

Redăm în continuare principalele declarații:

Mă bucur foarte mult că ați ridicat problema siderurgiei. Radiografia dvs. este foarte bună. Nu am venit aici și nici nu vreau să deplâng situația siderurgiei. Am constatat și eu situația și o știu de multă vreme. Și căutăm soluții. Ca să vă dau foarte concret niște răspunsuri.

Astăzi la ora 14:00 am o întâlnire cu cei de la Ministerul Transporturilor. Încă de dinainte de a ajunge secretar de stat discutasem și am spus că avem o problemă cu programul ConstructPlus. Nu la noi, dar undeva, cineva investighează ce s-a întâmplat acolo. Principiul și ideea programului ConstructPlus sunt lucruri foarte corecte și bune. Vrem să creștem și să sprijinim realizarea de produse în zona construcțiilor, în România, tocmai plecând de la nevoile statului român, după aceea industriei. Să vedem ce lipsește. Ne lipsește fierul-beton. Bun, când stabilim acel program ConstructPlus, următorul, pentru că trebuie să îi dăm drumul, discutăm și de fonduri. Încercăm cu domnul ministru Dragoș Pâslaru să facem acum niște instrumente de finanțare mai deștepte, mai inteligente. Nu doar să dăm bani de la stat. Dar încercăm și vom pune accent: cu Ministerul Transporturilor mă văd ca să îmi spună ce materiale de construcții au nevoie în următorii 5-7 ani. Pornind de la proiectele lor. Să ne uităm ce se importă și ce se produce. Să plecăm strategic, să spunem: avem nevoie de fier-beton și după să vedem ce facem ca să producem acel fier-beton în România. Pe ce butoane să apăsăm ca niște investitori privați să își dorească să facă acel fier-beton și noi să le spunem: uite, dacă faceți investiția asta, noi o să avem următoarea nevoie în economie, voi trebuie să fiți competitivi și să vă faceți planul de business.

Probabil că știți de OUG 115. Cel cu certificatele de CO2. Banii care vin din certificatele (de emisii) pe care le primim gratuit de la UE. Statul le vinde pe piață, și banii aceia îi dă în anumite procente către industrii, către domenii: dă și la AFM, dă și către industria consumatoare, energo-intensivă ca să spun așa. Avem o situația aici: am trimis deja notificări și solicitări către Ministerul de Finanțe, m-am văzut și cu domnul ministru al Energiei Bogdan Ivan pe subiectul acesta și avem nevoie de o creștere a procentului, de la 15% la 25% – bani care să meargă către industria energo-intensivă, astfel încât (să avem) trecerea de la un plafon de 150 de milioane de euro la 300 de milioane de euro. Este propunerea care a plecat din partea mea de la Ministerul Economiei, în momentul de față. Va trebui să conving și Ministerul Energiei și Ministerul de Finanțe ca aceste lucruri să se poată întâmpla. Probabil că știți, sunt deja cereri din partea industriei pe această lege de aproape 300 de milioane de euro, atât a fost anul trecut, iar noi aveam acel plafon la 150 de milioane de euro. Deci le-am alocat banii respectivi, pro-ratat, la 41,7 – anul acesta stăm și mai rău în momentul ăsta.

3. Știu și despre CBAM – e o discuție, e încă neclar ce facem, cum facem. Am avut discuții și la Ministerul de Finanțe, întâlniri cu mai multe asociații patronale… E destul de neclar inclusiv la nivelul Comisiei Europene cum se întâmplă lucrurile astea. Sunt discuții în continuare și sunt atent la ele și încerc să sprijin și să duc punctul de vedere al economiei și al mediului economic tocmai în ideea în care aceste măsuri să aibă un impact pozitiv pentru economie, nu un impact negativ. Pentru că din ce mi s-au ridicat ca probleme, aparent noi vrem să ajutăm prin această măsură dar pare că lovim tot mediul economic. Nu am o imagine 100% clară aici, ca să spun e bine așa sau în felul următor, dar urmăresc subiectul și mă ocup de el.

Cu Liberty Galați: s-a creat o Comisie inter-ministerială la Guvern, domnul ministru Radu Miruță este membru de drept acolo, eu sunt supleantul dânsului. Este o situație complicată, nu ne dorim în niciun caz ca această zonă, atât pentru efectul social cât și pentru efectul economic, să dispară – nu că nu ar fi în moarte clinică. Să vedem cum o putem revigora sau revitaliza. Dar, iarăși, venind din zona privată eu spun intervenția statului trebuie să fie inteligentă, nu ca un ajutor pe care îl dăm și mai băgăm banii într-o gaură neagră. Trebuie să vedem că acest sprijin pe care îl dăm trebuie să fie unul care are o perspectivă de transformare a acelei zone într-o activitate economică eficientă. Este nevoie de produsele lor și cred că există, eu cel puțin așa o văd, o posibilitate să fie transformat. E nevoie de investiții, trebuie să găsim o modalitate să găsim partenerul corect care să investească acolo și care după aceea să își asume, profesionist, să facă un management adevărat. Nu să vadă acea platformă ca pe o vacă de muls.
Dacă vorbim despre economia circulară și despre reciclare, toată lumea o vede ca pe o problemă a unor deșeuri pe care le avem și să ținem România mai curată. Pe de altă parte, acum, din poziția pe care o am, sunt direct responsabil pentru strategia națională pentru economie circulară în Minister și văd lucrurile diferit. Nu vorbim de reciclare. Economia circulară înseamnă defapt valoare. Valoare adăugată prin această economie. Trăim într-o lume nouă zic eu, din perspectiva provocărilor. Sunt schimbări și economice și geopolitice care ne obligă să luăm niște măsuri curajoase și să ducem mai departe ceea ce înseamnă… pentru că noi la Ministerul Economiei lucrăm în momentul de față la Planul național pentru implementarea economiei circulare. Acel PNIEC pe care probabil îl știți cu toții și chiar mi-aș dori să avem mai multe discuții pe acest plan împreumă cu economia. Nu cred că noi suntem deținătorii, la Minister sau aici în Comisie, a adevărului absolut. Dvs., cei din mediul economic, privat sau de stat, pentru că există și companii care au componentă de stat care se ocupă de zona asta, dvs., știți mai bine care sunt provocările și problemele. Noi ar trebui să le adresăm, să le înțelegem și să transformăm acest PNIEC într-un mecanism care să ne ajute să ne facem treaba mai bine.

Eu vin din zona privată, toată viața mea am fost antreprenor și fără indicatori măsurabili, fără o mapare a resurselor de acest tip nu cred că putem să ne facem decât că facem. Ați mai spus ceva legat de consumator: părerea mea este că consumatorul trebuie să fie educat, educația nu se termină niciodată. Cu siguranță dacă ne comparăm cu țările nordice cred că este un gap și putem munci aici.

În ceea ce privește competitivitatea, trebuie să devenim mai competitivi. Cum văd eu lucrurile: fiecare tonă de deșeu neprelucrată, netransformată, este o tonă de PIB irosit. Sigur, când vorbim de competitivitate trebuie să ne gândim cu ce eficiență transformăm aceste deșeuri… Avem o problemă cu costul energiei, dar se lucrează la treaba asta și sper cât de curând să găsim o soluție ca prețul să fie cel puțin aliniat la prețul din UE. Nu e aici locul dezbaterii despre de ce este costul energiei foarte ridicat, dar energia și costul ei este un element semnificativ care ne face industria mai puțin competitivă iar acest subiect trebuie atacat. Consider că inclusiv energia face parte din strategia industrială a României și acest lucru trebuie privit în conexiune directă cu strategia de dezvoltare industrială a României. Nu-l putem exclude și să zicem că e la Ministerul Energiei și nu avem nicio treabă cu el.

Iar ca să putem să avem o economie circulară trebuie să avem piață. Dacă nu există cerere cu siguranță nimeni nu se apucă să își bage banii într-un business ca să producă ceva ce nu e cerut de piață. Aici iarăși am avut mai multe discuții cu colegii din Guvern și o soluție la care ne gândim, dar trebuie făcută într-un parteneriat cu industriile, este să creem cerere prin adaptarea sistemului de achiziții publice astfel încât să cerem, într-o anumită proporție, să existe produse care includ în ele materiale reciclate. Aici iarăși va trebui să gândim foarte bine pentru că avem tendința să fim foarte entuziaști și să punem niște procente foarte mari. Dar noi va trebui să gândim aceste procente și să le adaptăm în funcție de ce poate economia românească, ca să nu creem cerere pe care nu o putem să o servisăm din economia internă, din ce producem noi. Altfel, creăm iar o cerere care să depășească capacitatea noastră și să fie servisată din alte părți.

În același timp, trebuie să avem o predictibilitate. Să spunem, de exemplu, că anul ăsta vrem 10% produse (reciclate). Gândiți-vă, statul român, câte agende, pixuri și alte lucruri cumpără. Nici nu vreau să mă gândesc câți bani băgăm în treaba asta. Dacă acolo spunem că x la sută din acele produse au un anumită componentă cu elemente reciclabile sau reciclate, dăm o predictibilitate. Spunem: anul ăsta o să fie 10%, anul viitor 20%, apoi peste încă un an 30%. Companiile își fac un plan de afaceri, își fac investiții, că nu se pot face peste noapte toate produsele în România… Și avem această predictibilitate. Problema noastră este de seriozitate, pentru că nu mai suntem credibili. Eu vin la această masă dar vin de pe cealaltă parte (a statului – n.r.) și trebuie să ne gândim cum ne recâștigăm încrederea. Sectorul privat ne poate trage de mânecă dar poate ne trezim un pic, ca guvernanți, și să ne ținem de ce spunem. Fără a promite lucruri nesustenabile și fără să creăm alte dezechilibre în mediul economic. Așa văd eu lucrurile și sper să am un cuvânt suficient de puternic în cadrul Ministerului și Guvernului astfel încât să avem o predictibilitate mai bună, să ne recâștigăm încrederea, să fim realiști. Mai bune decât promisiunile mari sunt promisiunile de care ne ținem.

Am avut discuții și pe subiectul bateriilor. Sunt lucruri care țin de o strategie viitoare și o punere în aplicare a acelei directive dar sunt și lucruri mult mai simple și de bază, de exemplu pe partea de recuperare, reciclare. Sunt niște probleme în regulamentele noastre, în modul în care se întâmplă și eu întotdeauna mă duc să mă uit cum se întâmplă lucrurile în viața reală. Acolo sunt lucruri pe care trebuie să le reparăm.

Sunt deja conștient de ele. Dar ca să revin la ce ați spus dvs., mai devreme, armonizarea între mediu, economie și fiscalitate. Sunt de acord că putem face mai mult și aici probabil că ați auzit de testul IMM: este o lege care spune că orice măsură sau orice nouă legislație ar trebui să treacă acest test și noi la Ministerul Economiei ar trebui să facem acest test și după să ne dăm avizul, pozitiv sau negativ, asupra unei modificări legislative. Atunci, armonizarea asta ar trebui să se întâmple cel puțin de acum înainte.

Ca să nu rămânem doar la vorbe: spun foarte clar că aștept din partea dvs., a industriei, propuneri concrete de rezolvare a acestor nearmonizări. Să îmi spuneți: aici avem o problemă, nu sunt armonizate, se bat cap în cap. Pentru că, cu siguranță, dvs. le vedeți mai bine. Mai ales că memoria instituțională mi se pare că se află mai repede în zona privată decât în instituțiile de stat, unde fiecare își vede de parceluța lui și nu se uită în stânga sau dreapta, ci doar se ocupă de legislația lui, fără să vadă dacă apar probleme în altă parte. Deci dacă aveți propuneri, cu soluții și argumente – nu e îndeajuns că mă afectează pe mine și nu aș vrea să mă afecteze pe mine – și aș vrea să fie niște lucruri care sunt de bun-simț. Atunci pot adresa către celelalte 2 zone pentru că am o relație foarte bună cu cei de la Mediu în momentul de față. Și cu partea de Ministerul de Finanțe începem să construim un dialog bazat pe haide să rezolvăm probleme, nu doar să discutăm despre ele.

Despre partea asta de concurență neloială a statelor non-UE, vreau doar să comentez despre faptul că ați spus că deșeurile de hârtie, maculatura, pleacă la export. Eu vreau doar să întreb de ce pleacă la export? E o piață, oferă un preț mai mare. E o piață în care cineva are de vânzare ceva, acest deșeu de hârtie, iar dvs. îl puteți cumpăra sau alții din alte țări. Întrebarea mea e de ce nu îl cumpărați dvs. și îl cumpără alții. Îmi închipui că pentru că alții dau un preț mai mare. De ce nu puteți să dați un preț mai mare? Nu fac eu presiune că trebuie să dați un preț mai mare. Dar trăim într-o economie de piață liberă. Eu nu pot să spun că trebuie să subvenționez, să vă dăm bani ca să puteți să cumpărați.

Ce înțeleg este că după aceea, prelucrarea și produsul finit, ca să fiți competitivi din cauza prețului energiei, vă pun presiune să cumpărați la un preț mai mic. Dacă vreți să faceți business, trebuie să vă adaptați la această piață. Pe partea de fier vechi avem același subiect, aceeași poveste. La fel îmi spun companiile că foarte mult fier vechi pleacă din România la export.

Mă simt dator să răspund: 200 de milioane, dacă vorbim de cazul cu micrometalurgia, poate să fie mult sau puțin. În spatele acelui necesar de 200 de milioane există un plan de afaceri. Există o rată de recuperare a investiției și dacă nu arată sexy pentru niște investitori, automat investiția aceea mai mult stă pe loc. Din perspectiva dezvoltării industriei și economiei circulare sunt mai multe lucruri pe care le privim din perspectiva statului. Unele lucruri sunt niște probleme strategice. Și dvs. ați vorbit despre critical raw material act. Începe să fim mai sensibili la treaba asta și începe să devină o problemă importantă pentru Europa și România și România are niște avantaje, pur și simplu de ce resurse avem și putem deveni un jucător important în zona asta. Eu văd potențial mult și pentru economia circulară pentru că avem multe zone din care putem extrage aceste materiale, nu din resurse primare, ci din resurse secundare. Cred că e foarte important să le identificăm și să lucrăm împreună, să punem pe masă, în România și apoi către UE și Comisia Europeană și să le spunem: uite, noi am putea să facem treaba asta. Pentru că o să fie destul de mulți bani.

Apoi trebuie văzută rentabilitatea economică a acestor viitoare business-uri. Aici trebuie să discutăm, să ne ducem către o rentabilitate economică. Trebuie combinate, atât interesul strategic al României, cât și rentabilitatea economică, măcar una minimă – și acolo unde nu se vede clar, ea măcar să o avem în vedere. Nu putem să o susținem doar pentru că ne trebuie acel material. Pentru că la un moment dat acea materie primă, sau material sau ce obținem în urma acelui proces va fi competitiv sau nu. E foarte important să înțelegem asta.

Trebuie adresate problemele sau ideile astea mai cu curaj. Înțeleg că sunteți oameni de afaceri, dar e nevoie de specialiști, de oameni care să înțeleagă și pe partea cealaltă a mesei. Dacă vorbiți cu unii care habar nu au despre ce se vorbește e foarte greu să îi convingeți. Poate faceți pasul să mergeți și către politică.

Susțin partea de garantare a investițiilor. Mie mi se pare că IMMInvest, acel program de garantare a investițiilor, cu toate hibele lui, a avut un rezultat foarte bun în perioada 2021-2023 și am primit feedback-uri foarte bune de la mulți antreprenori care au spus că i-a ajutat să treacă peste o perioadă grea, să facă investiții sau să aibă capital de lucru – iar asta neapărat fără să le dai bani, doar ai garantat. Sigur, a fost și un default și trebuie să ne așteptăm la el, dar efectul de multiplicare este mult-mult mai mare. Băncile vin și spun că merită să îi dai bani unei firme, iar ea oricum nu are un interes să aibă default, chiar dacă își primește banii (de la stat) după aceea. Modul acesta de lucru l-am discutat cu domnul Pîslaru și vrem să-l ducem mai departe.