La aproape 2 ani de la lansarea sistemului de garanție-returnare (SGR), procentele de colectare au crescut puternic și au ajuns în luna septembrie la peste 81% la colectarea plasticului pus pe piață, de 86% la sticlă și 82% la aluminiu, cu o rată destul de mare de reciclare a acestora, a declarat Dorin Mihai, directorul general al TOMRA Collection România, în cadrul în cadrul conferinței ”Economia circulară – un AS în mâna României: Cum înmulțim miliardele de euro din deșeuri în PIB-ul național” organizată de CDG.
”Dacă ne uităm la răspunderea extinsă, înțelegem că ecosistemul poate lucra doar prin colaborare. Colaborarea părților. Și dacă ne uităm la ce s-a întâmplat recent cu sistemul de garanție-returnare, vedem că acești stakeholderi au conlucrat pentru a face acest lucru posibil, bineînțeles, și cu legiuitorul care a creat acest cadru. Astfel, producătorul, retailerul, consumatorul, partea de colectare-sortare-reciclare, inclusiv procesarea acestor ambalaje, au reușit să creeze un ecosistem care a reușit să funcționeze.
Acesta poate fi un model de gestionare eficientă a acestor resurse. Putem să vedem și rezultate destul de mari.
Dacă ne uităm la aproape 2 ani de la începutul acestui sistem, unde noi am susținut și am livrat foarte multe echipamente ca infrastructură pentru facilitarea colectării, vorbim despre procente care luna trecută au ajuns la peste 81% la colectarea plasticului pus pe piață și 86% la sticlă, aluminiu 82%, dar și o rată destul de mare de reciclare a acestora. Deși ca un procent total din volumul din piață nu reprezintă la fel de mult, dar putem vedea efectul pe care l-a creat în piață”, a declarat directorul general al TOMRA.
Efectele pozitive ale SGR: Mai puțină poluare pe străzi, în ape, în păduri. Ambalajele devin resurse secundare
Potrivit acestuia, efectele pozitive sunt faptul că nu mai vedem aceeași poluare masivă cu deșeuri de plastic în ape, în păduri, pe străzi și pe drumurile noastre și că toate aceste ambalaje sunt transformate în resurse secundare.
”Creșterea ratei de colectare am observat că a fost unul din punctele eficiente. Un alt rezultat bun a fost creșterea purității și calității materialelor colectate prin infrastructura adecvată. Implicarea consumatorilor a fost iarăși de bun augur și amplificarea efectelor pentru celelalte elemente din zona de ambalaje sau zona de colectare prin acest incentive, această motivație care poate fi utilizată. Putem observa cu toții beneficiile economice atât pe termen scurt și mediu, dar și pe termen lung”, a mai declarat Dorin Mihai.
Acesta a vorbit și despre soluțiile pe care le pune la dispoziție TOMRA pentru a susține economia circulară. Oficialul TOMRA a spus că firma sa a sprijinit sistemul SGR cu aparatura corespunzătoare.
”Încă de acum 50 de ani am pornit la drum cu obiectivul de a crea o soluție pentru zona de colectare și avem în gând această idee, de a menține resursele (în circuitul economic), de a opri risipa alimentară, de a reduce amprenta de carbon prin tot ceea ce facem. Astfel că în zona alimentară avem inclusiv soluții cu senzori care pot sorta de la fabrică până și o nucă, să știm dacă are sau nu are conținut și nu cărăm degeaba o cantitate sau un volum mai departe, în zona de vânzare. La fel și pentru cartofi, struguri, cireșe și orice tip de produs alimentar îl putem sorta încă de la început.
Pe zona de sortare și reciclare, iarăși avem soluții care pot ajuta în devierea de la groapă a foarte multe tipuri pe plastic care au valoare mare atunci când sunt sortate corespunzător. Și vedem în asta o soluție pentru companiile care vor să devieze de la groapă și să obțină un venit mai mare din procesarea pe care o fac”, a spus directorul TOMRA.
(Citește și: ”LIVE ACUM / Conferința: Economia circulară – un AS în mâna României: Cum înmulțim miliardele de euro din deșeuri în PIB-ul național. 27 octombrie 2025, orele 09:30 – 13:30”)
***