Acționarii Romgaz (SNG), producător de gaze deținut în proporție de 70% de statul român prin Ministerul Energiei, au aprobat luni emiterea de către companie a unor obligațiuni corporative în valoare de cel mult 750 milioane de euro, conform raportului cu deciziile AGEA, publicat pe site-ul Bursei de Valori București (BVB).
Romgaz pregătește a doua tranșă de obligațiuni dintr-un program total în valoare de 1,5 miliarde de euro, aprobat anterior de acționari în iulie 2024.
Suplimentare pe emisiunea inaugurală din programul de finanțare
Astfel, acționarii au aprobat o nouă emisiune de obligațiuni cu o valoare între 500 milioane de euro și până la 750 de milioane de euro, decizia privind valoarea finală a împrumutului urmând să fie luată în funcție de nivelul subscrierilor efective și de nivelul cuponului.
Maturitatea obligațiunilor va fi între 5 și 7 ani și titlurile vor fi listate la BVB și posibil și pe alte piețe europene, după cum se arată în deciziile AGEA.
În același timp, obligațiunile putea fi emise în euro sau în orice altă monedă.
În plus, acționarii Romgaz au aprobat opțiunea de a suplimenta emisiunea inaugurală din cadrul programului de finanțare, încheiată în octombrie 2024, cu obligațiuni suplimentare în valoare maximă de până la 250 de milioane de euro, în limita plafonului de 750 de milioane de euro.
Romgaz pregătește emisiunea – Va avea loc cel mai probabil în T1 2026
Fondurile atrase de la investitori vor fi utilizate inclusiv pentru investițiile companiei (planul Romgaz se ridică la 1 mld. euro), care includ dezvoltarea exploatării în perimetrul offshore Neptun Deep, cel mai mare proiect de producție de gaze al României. Acesta este dezvoltat de Romgaz în parteneriat cu OMV Petrom (SNP), în regim 50/50%.
Legat de cea de-a doua emisiune de obligațiuni a companiei, directorul general al Romgaz Răzvan Popescu a afirmat în august că momentul emisiunii ”depinde în primul rând de piață”.
Inițial planul era pentru această toamnă, dar emisiunea va fi amânată, a afirmat Popescu.
”Nu avem în acest moment necesități stringente de lichiditate și urmărim evoluția pieței. Dacă momentul va fi oportun pentru noi, vom ieși pe piață până la sfârșitul acestui an, dacă nu – poate anul viitor, dar depinde mult de condițiile pieței. (…) Anul viitor în primul trimestru”, a clarificat directorul general al Romgaz.
(Citește și: ”Romgaz a reziliat contractul pentru construcția termocentralei de la Iernut, după noi probleme pentru constructorul spaniol – Compania vrea să atragă 500 de mil. euro prin obligațiuni”)
***