14 octombrie, 2025

Strategia națională de apărare a țării este aproape finalizată și va fi curând prezentată în CSAT, și cuprinde ”două schimbări majore” pentru România – una referitoare la anticorupție, iar cealaltă la războiul hibrid, a explicat președintele Nicușor Dan.

Documentul va fi adoptat până în 26 noiembrie, când se împlinesc cele șase luni de la învestirea sa ca președinte al României, termenul limită pentru adoptarea Strategiei.

Această Strategie va cuprinde două noi direcții de acțiune importante: prima se referă la războiul hibrid desfășurat de Federația Rusă, respectiv atacurile cibernetice, procedurile de dezinformare și influența rușilor în rețelele sociale, și a doua – vizează corupția din România. 


Este nevoie de ”atacarea frontală a fenomenului corupției” și SRI va trebui să se ”preocupe” de acest fenomen, în cadrul constituțional conturat de CCR, este propunerea președintelui Nicușor Dan, care va fi prevăzută și în Strategia de securitate, aflată în elaborare.

”Cu toate precauțiile, pentru că am avut o lungă discuție în societate despre interferența Serviciului Român de Informații în procesul de … să-i spunem activitatea Parchetului. Toate discuția pe care am avut-o în spațiul public. Vrem să, pe de o parte, vrem ca fenomenul corupției să fie o preocupare a Serviciului Român de Informații. Pe de altă parte, vrem ca mecanismele în care Serviciul Român de Informații se preocupă de acest fenomen să fie absolut constituționale și de demarcația între Servicii de Informații și Parchet să fie foarte bine făcut”, a spus Dan într-un interviu acordat Știrilor ProTV.

Separarea clară de activitatea parchetelor; implicarea SRI se încheie odată cu trimiterea informațiilor privind faptele de corupție – explicațiile președintelui

Rolul SRI este să producă informații cât mai consistente, astfel încât din momentul în care o informație este transmisă către Parchet, Serviciul de Informații să ”nu mai aibă de-a face cu respectiva chestiune și Parchetul să înceapă să cerceteze presupusa infracțiune de corupție”. Propunerea va face parte din viitoarea Strategie de securitate a țării, a explicat președintele.

”În ceea ce privește interceptările, legislația este foarte clară: ele se pot face de către SRI doar pe un mandat de siguranță națională pe care îl emit judecătorii de la Înalta Curte, pe de o parte. Pe de altă parte, pentru interceptări, care sunt necesare într-o cercetare penală, ele trebuie de asemenea dispuse de judecător și să fie în sarcina Parchetului. Deci avem separarea foarte clară, ca să nu existe niciun fel de dubii”, a explicat președintele.

SRI pot aduce date importante legate de corupție, a mai spus Nicușor Dan:


”SRI-ul este o instituție care are foarte multe competențe în zona de informații, competențe practice, nu atribuții, că atribuții știm că are. Sunt oameni care cunosc foarte bine mediul social, politic, economic și care pot să … prin natura meseriei lor, pot să cunoască, să acceadă la zone de corupție, pe care să le transfere Parchetului”, a apus Nicușor Dan.

Menționarea Rusiei în Strategie și o nouă structură de coordonare și de conducere care va viza războiul hibrid

În ceea ce privește războiul hibrid, șeful statului vrea ca toate instituțiile care au deja atribuții pentru a combate dezinformarea din spațiul public să se coordoneze mai bine și să acționeze mult mai rapid decât au făcut-o până acum, sub o nouă conducere, la nivelul CSAT.

Declarațiile președintelui pe această temă:

”Strategia va prevedea un răspuns generic la chestiunea asta, urmând ca mai departe, la nivelul CSAT-ului, să se facă structurile operaționale, adică echipele care să lucreze împreună și cine să le coordoneze,” să existe o structură de coordonare și de conducere.

România va menționa în strategie prezența Rusiei în spațiul războiului hibrid: Și eu am făcut asta, de câteva săptămâni am spus asta, cum am comunicat public, a existat acel raport al procurorului general care a descâlcit o parte din ce s-a întâmplat la alegerile din noiembrie anul trecut și în care, cu subiect și predicat, am afirmat – și Parchetul General și eu – că a fost o influență rusă.”

(Citește și: Concluziile anchetelor Parchetului General privind alegerile din 2024: România, ţinta unor ample campanii hibride. Exemple privind destabilizarea capacității de decizie a autorităților și diluarea coeziunii populației )


****

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: