aplicații de tranzacționare la bursă

13 octombrie, 2025

ANAF a intensificat în ultimele luni, în contextul deficitului bugetar cu care se confruntă România, controalele fiscale asupra contribuabililor persoane fizice care au investit pe bursele externe.

Printre măsurile aplicate se numără emiterea de notificări către persoanele care nu au depus la termen declaraţia unică, formularul fiscal prin care se declară, printre altele, şi veniturile din investiţii.

Reamintim că investitorii sunt obligați să declare nu doar câștigurile, ci și pierderile din investițiile în acțiuni.


Sunt vizaţi în mod direct investitorii la bursă şi în mod special tranzacţiile bursiere externe, atrage atenția ANAF.

Fiscul poate verifica veniturile realizate începând cu anul 2019, an care urmează să se prescrie cel mai curând (26 decembrie 2026). Aşadar, contribuabilii pot primi notificări privind veniturile nedeclarate pentru orice an începând cu 2019 şi până în prezent.

Dacă investitorii nu răspund în termen la notificări, ANAF le blochează conturile

Agenţia avertizează că întârzierea răspunsului la notificare poate determina stabilirea din oficiu obligaţiile fiscale, iar sumele impuse pot fi mai mari decât cele datorate în realitate. În plus, neconformarea poate duce la blocarea conturilor bancare sau la reţinerea sumelor restante prin intermediul angajatorului.

Un segment tot mai activ de contribuabili este cel al investitorilor la bursă, în special pe platforme internaţionale. Deşi doar 3-5% din populaţia adultă din România investeşte în mod activ, numărul acestora este în creştere, motivaţi de randamente atractive, acces facil la platforme digitale (precum eToro, Interactive Brokers, Trading 212 sau Revolut) şi o mai bună educaţie financiară, precizează ANAF în comunicat.

Pentru a evita eventuale sancţiuni sau calcule greşite ale impozitului, investitorii sunt sfătuiţi să îşi verifice situaţia fiscală în Spaţiul Privat Virtual, să corecteze eventualele omisiuni şi să solicite sprijinul unui specialist în fiscalitate, dacă este necesar, menţionează ANAF.

(Citește și: BET, la noi maxime istorice. Contextul regional și performerii bursei din 2025)


****

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: