Oprirea importurilor de soia din SUA de către China ar putea asigura provizii ieftine pieței europene, dar câștigul pe termen scurt ar putea bloca UE într-o dependență structurală mai profundă față de un grup restrâns de exportatori, potrivit Euractiv.
China a tăiat importurile de soia americană, orientându-și aprovizionarea către Brazilia. Măsura a lăsat cultivatorii de soia din SUA – mulți aflați în state cu majoritate republicană – cu un surplus masiv, deoarece exporturile către China au scăzut de la 10 miliarde de euro în 2024 la zero în 2025.
În cadrul noului acord-cadru comercial cu Washingtonul, Bruxelles-ul s-a angajat să faciliteze importurile de soia americană. Supraproducția actuală din SUA permite UE să facă acest lucru la cost redus – asemănător situației din 2018, când China a ripostat pentru prima dată împotriva tarifelor americane la oțel vizând soia americană.
UE depinde mult de importurile de soia pentru industria sa de creștere a animalelor. Între iulie 2024 și iunie 2025, a achiziționat 14,5 milioane de tone de soia și 20,1 milioane de tone de șrot de soia (un produs secundar folosit pentru hrana animalelor), în mare parte din SUA și Brazilia.
Dar, deși fermierii europeni ar putea beneficia acum de o soia mai ieftină, tendința „poate deveni o mișcare greșită pe termen lung”, a declarat Olivier Antoine, cercetător francez și autor al unei cărți despre geopolitica soiei.
UE rămâne „structural dependentă” de un număr restrâns de exportatori de soia din America de Nord și America Latină
Prețurile mai mici la import sunt susceptibile să afecteze sectorul european de soia, care deja se luptă să concureze la nivel internațional, cu randamente mult mai mici decât ale competitorilor globali.
În Franța, de exemplu, „producția de soia este, în medie, de o tonă pe hectar, comparativ cu 3,5 tone pe hectar în Brazilia”, a subliniat Antoine.
Deși Beijingul a arătat că „poate să-i spună nu SUA”, blocul rămâne „structural dependent” de un număr restrâns de exportatori de soia din America de Nord și America Latină, a argumentat Antoine, indicând dieta bogată în carne a blocului, bazată pe soia importată.
„Consumului de carne din Europa pur și simplu nu ar exista fără soia”, a spus el.
Dependența Europei de soia datează din perioada de după al Doilea Război Mondial, când importurile – mai întâi din SUA, apoi din Brazilia – au ajutat la dezvoltarea industriei continentale de creștere a animalelor.
În urma crizei din 2018, China nu doar că și-a diversificat importurile de soia, dar a și „extins Noile Drumuri ale Mătăsii în America de Sud”
China depinde și ea puternic de soia, achiziționând 60% din producția globală pentru hrana animalelor. Dar Beijingul „a transformat o slăbiciune structurală într-o putere geopolitică”, a explicat Antoine.
Penetrarea investițiilor chineze în America Latină este un factor cheie. În urma crizei din 2018, China nu doar că și-a diversificat importurile de soia, dar a și „extins Noile Drumuri ale Mătăsii în America de Sud”, investind în companii cheie „la fiecare etapă a lanțului de aprovizionare”. Drept urmare, „acum dețin o influență considerabilă în industrie”.
Pentru a crea locuri de muncă și a asigura stabilitatea, Beijingul importă soia brută și efectuează procesarea la nivel intern. UE, în schimb, importă în mare parte șrot de soia procesat, captând puțină valoare adăugată.
Pentru Europa, adaugă Antoine, „singura pârghie este să cumpere sau să nu cumpere”. Blocul „vrea să fie o putere normativă și să-și impună legile, dar nu are nicio influență asupra producției sau arhitecturii sistemului de soia”.
Pentru a-și reduce dependența, Europa ar putea căuta noi furnizori, cum ar fi Ucraina, sau s-ar putea diversifica prin acorduri comerciale cu țări sud-americane în cadrul acordului UE-Mercosur, a sugerat Antoine.
(Citește și: ”Boicotul Chinei la importurile de soia din SUA produce mari pierderi fermierilor americani care își diminuează cota de piață în favoarea Braziliei”)
***
Urmărește-ne pe Google News
