24 septembrie, 2025

Prin mecanismul elveţian, vor fi înfiinţate 4 Centre Naţionale de Sănătate Mintală şi Luptă împotriva Adicţiilor, dedicate copiilor, adolescenţilor şi tinerilor aflaţi în risc, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

De asemenea, în parteneriat cu UNICEF şi cu 27 de unităţi de învăţământ, este pregătită o campanie de prevenire care va ajunge la copii, părinţi şi cadre didactice.

”Acestea nu sunt doar proiecte pe hârtie. Sunt paşi concreţi care schimbă vieţi şi care pot însemna, pentru un copil, şansa la o dezvoltare echilibrată şi la o viaţă ferită de adicţii. Reforma reală nu se va măsura în legi adoptate, ci în copii protejaţi, adolescenţi sprijiniţi şi familii mai puternice. Cred cu tărie că această luptă trebuie să fie un angajament ferm al autorităţilor, dar şi o responsabilitate împărtăşită de întreaga societate”, a spus ministrul Rogobete, citat de News.ro.

Salvați Copiii cere interzicerea totală a publicității la jocurile de noroc – 14% dintre copii recunosc joacă pe bani


Organizația Salvați Copiii România a lansat un nou apel către autorități pentru protejarea minorilor de efectele nocive ale jocurilor de noroc, solicitând interzicerea completă a publicității la acest tip de activități și stabilirea unei distanțe minime de 300 de metri între sălile de joc și unitățile de învățământ sau alte spații destinate copiilor și tinerilor.

Fenomenul este alarmant, conform datelor unui sondaj prezentat de Salvați Copiii România:

  • 14% dintre copii recunosc că participă la jocuri de noroc pe bani
  • 40% afirmă că au prieteni implicați în astfel de activități
  • 7 din 10 copii spun că au văzut publicitate stradală la jocurile de noroc.

„Trebuie să conștientizăm riscurile reale ale dependenței de jocurile de noroc și comportamentele patologice distructive pe care le generează. Este imperios necesară eliminarea totală a publicității la jocurile de noroc, limitarea spațiilor destinate acestor activități și chiar interzicerea jocurilor de noroc persoanelor sub 21 de ani”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.

Dependența de jocuri de noroc este clasificată de Organizația Mondială a Sănătății ca afecțiune medicală încă din 1975 și generează costuri sociale și economice care depășesc contribuțiile industriei la bugetele publice. „Cheltuielile sociale cauzate de dependența de jocuri de noroc sunt mai mari decât veniturile obținute din taxarea și impozitarea acestei industrii”, arată analiza organizației.

Printre propunerile Salvați Copiii pentru protejarea adolescenților figurează:

  • interzicerea totală a publicității la jocurile de noroc, indiferent de canal (TV, radio, presă, internet, panouri stradale);
  • interzicerea implicării vedetelor și influencerilor în promovarea jocurilor de noroc;
  • distanță minimă de 300 de metri între sălile de joc și școli, parcuri, spitale sau lăcașe de cult;
  • ridicarea vârstei legale pentru acces la 21 de ani;
  • consolidarea mecanismului de auto-excludere a jucătorilor cu probleme

Organizația solicită Parlamentului să adopte „în câteva săptămâni sau luni, nu în câțiva ani” un pachet legislativ care să protejeze real copiii și adolescenții de expunerea la jocuri de noroc și publicitatea agresivă care le normalizează.

Alte state europene au adoptat deja măsuri similare: Italia și Republica Moldova au interzis complet publicitatea la jocurile de noroc, iar țări precum Belgia, Grecia, Lituania sau Ucraina au ridicat pragul de vârstă la 21 de ani.

(Citește și: Aproape 80% dintre români sunt nemulţumiţi de acţiunile autorităţilor pentru combaterea consumului de droguri – sondaj INSCOP)

****

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: