După ce Franța, Belgia, Luxemburg, Malta și Andorra au anunțat oficial luni, la New York, că recunosc statul palestinian, numărul total al țărilor care au luat această decizie a ajuns la 156.
Majoritatea membrilor UE sunt în aceeași tabără, însă certitudinile se opresc aici. Palestina nu îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarat stat și încă nu este clar cine va asigura guvernarea, arată o analiză BBC.
Convenția de la Montevideo din 1933 enumeră patru criterii pentru obținerea statutului de țară: un teritoriu delimitat, un guvern reprezentativ și funcțional, o populație permanentă și capacitatea de a stabili relații internaționale. Palestina poate să pretindă, în mod justificat, că le îndeplinește doar pe ultimele două.
În absența unui acord privind frontierele definitive (și a unui proces de pace real), este dificil de stabilit ce se înțelege prin Palestina și prin guvern reprezentativ și funcțional.
Pentru palestinieni, statul mult dorit este format din trei părți: Ierusalimul de Est, Cisiordania și Fâșia Gaza. Toate au fost cucerite de Israel în timpul Războiului de Șase Zile din 1967. Chiar și o privire superficială asupra hărții arată unde încep problemele. Cisiordania și Fâșia Gaza au fost separate geografic de Israel timp de trei sferturi de secol, de la independența Israelului în 1948.
În Cisiordania, prezența armatei israeliene și a coloniștilor evrei înseamnă că Autoritatea Palestiniană, înființată după acordurile de pace de la Oslo din anii 1990, administrează doar aproximativ 40% din teritoriu. Din 1967, extinderea coloniilor a erodat Cisiordania, transformând-o într-o entitate politică și economică din ce în ce mai fragmentată.
Între timp, Ierusalimul de Est, pe care palestinienii îl consideră capitala lor, a fost înconjurat de colonii evreiești, izolând treptat orașul de Cisiordania.
Soarta Gazei a fost, desigur, mult mai gravă. După aproape doi ani de război, declanșat de atacurile Hamas din octombrie 2023, o mare parte a teritoriului a fost distrusă.
Guvernul funcțional – o problemă nerezolvată
Al patrulea criteriu pare cel mai greu de îndeplinit. În 1994, un acord între Israel și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) a dus la crearea Autorității Palestiniene, care exercita un control civil parțial asupra palestinienilor din Gaza și Cisiordania.
Însă, de la conflictul sângeros din 2007 dintre Hamas și principala facțiune a OEP, Fatah, palestinienii din Gaza și Cisiordania au fost guvernați de două guverne rivale: Hamas în Gaza și Autoritatea Palestiniană recunoscută internațional în Cisiordania, al cărei președinte este Mahmoud Abbas.
Sunt 77 de ani de separare geografică și 18 ani de divizare politică: o perioadă lungă în care Cisiordania și Fâșia Gaza s-au îndepărtat una de cealaltă. Între timp, politica palestiniană s-a osificat, lăsând majoritatea palestinienilor să se îndoiască de conducerea lor și să fie pesimiști cu privire la șansele unei reconcilieri interne, cu atât mai puțin la progresul către crearea unui stat.
Ultimele alegeri prezidențiale și parlamentare au avut loc în 2006, ceea ce înseamnă că niciun palestinian cu vârsta sub 36 de ani nu a votat vreodată în Cisiordania sau Gaza. „Faptul că nu am avut alegeri în tot acest timp este pur și simplu uluitor. Avem nevoie de o nouă conducere”, spune avocata palestiniană Diana Buttu.
În urma războiului care a izbucnit în Gaza în octombrie 2023, problema a devenit și mai acută. Confruntată cu moartea a zeci de mii de cetățeni, Autoritatea Palestiniană condusă de Abbas, care urmărește evenimentele din sediul său din Cisiordania, a fost redusă în mare măsură la rolul de spectator neputincios.
Ani de neînțelegeri interne
Tensiunile din rândul conducerii palestiniene datează de ani buni. Când președintele OEP, Yasser Arafat, s-a întors din exil pentru a conduce Autoritatea Palestiniană, politicienii palestinieni locali s-au trezit în mare parte marginalizați. Mulți au început să resimtă stilul dominator al lui Arafat și al apropiaților săi. Zvonurile despre corupția din cercul lui Arafat nu au contribuit la îmbunătățirea reputației Autoriății.
Mai important, Autoritatea Palestiniană nou formată părea incapabilă să oprească colonizarea treptată a Cisiordaniei de către Israel sau să îndeplinească promisiunea de independență și suveranitate făcută în mod atât de tentant de Arafat, prin strângerea de mână istorică cu fostul prim-ministru israelian, Yitzhak Rabin, pe peluza Casei Albe în septembrie 1993.
Anii care au urmat nu au fost propice unei evoluții politice armonioase, fiind dominați de inițiative de pace eșuate, de extinderea continuă a coloniilor evreiești, de violența extremistă de ambele părți, de alunecarea politică a Israelului spre dreapta și de schisma violentă din 2007 dintre Hamas și Fatah.
„În condiții normale, ar fi apărut noi personalități, noi generații”, spune istoricul palestinian Yezid Sayigh. „Dar acest lucru a fost imposibil… Palestinienii din teritoriile ocupate sunt fragmentați enorm în spații mici separate, ceea ce a făcut aproape imposibilă apariția unor noi personalități”, adaugă el.
Marwan Barghouti în locul lui Abbas? Fără Hamas la conducere
O figură a ieșit, totuși, însă în evidență: Marwan Barghouti. Născut și crescut în Cisiordania, la vârsta de 15 ani a devenit activ în Fatah, facțiunea OEP condusă de Arafat.
Barghouti a ajuns un lider popular în timpul celei de-a doua revolte palestiniene, înainte de a fi arestat și acuzat de planificarea unor atacuri mortale în care au fost uciși cinci israelieni. El a negat întotdeauna acuzațiile, dar se află într-o închisoare israeliană din 2002.
Și totuși, când palestinienii vorbesc despre posibilii lideri viitori, ajung să vorbească despre un om care este închis de aproape un sfert de secol. Un sondaj de opinie recent realizat de Centrul Palestinian pentru Cercetare Politică și Sondaje din Cisiordania a arătat că 50% dintre palestinieni l-ar alege pe Barghouti ca președinte, cu mult înaintea lui Abbas, care ocupă această funcție din 2005.
În ciuda faptului că este un membru de rang înalt al Fatah, care se află de mult timp în conflict cu Hamas, se crede că numele său figurează pe lista prizonierilor politici pe care Hamas dorește să-i elibereze în schimbul ostaticilor israelieni deținuți în Gaza. Însă Israelul nu a dat niciun semn că ar fi dispus să-l elibereze.
Un lucru este cert: dacă va fi creat un stat palestinian, Hamas nu îl va conduce, potrivit BBC. O declarație redactată în iulie, la finalul unei conferințe de trei zile sponsorizate de Franța și Arabia Saudită, afirma că „Hamas trebuie să pună capăt dominației sale în Gaza și să predea armele autorității palestiniene”. „Declarația de la New York” a fost susținută de toate statele arabe și adoptată ulterior de 142 de membri ai Adunării Generale a ONU.
La rândul său, Hamas susține că este gata să predea autoritatea în Gaza unei administrații independente formate din tehnocrați.
Poziția lui Benjamin Netanyahu
Chiar înainte de războiul din Gaza, opoziția premierului israelian, Benjamin Netanyahu, față de statalitatea palestiniană era fără echivoc. În februarie 2024, el a declarat că „toată lumea știe că eu sunt cel care, timp de decenii, a blocat înființarea unui stat palestinian care ar fi pus în pericol existența noastră”. În ciuda apelurilor internaționale adresate Autorității Palestiniene de a-și relua controlul asupra Gazei, Netanyahu insistă că aceasta nu va avea niciun rol în guvernarea viitoare a Gazei, argumentând că Abbas nu a condamnat atacurile Hamas din 7 octombrie.
În august, Israelul a aprobat definitiv un proiect de colonizare care ar izola efectiv Ierusalimul de Est de Cisiordania. Au fost aprobate planuri pentru 3.400 de locuințe, ministrul de finanțe al Israelului, Bezalel Smotrich, afirmând că acest plan ar îngropa ideea unui stat palestinian „pentru că nu există nimic de recunoscut și nimeni care să recunoască”.
România și Palestina, relațiile politico-diplomatice
România a recunoscut oficial Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) ca reprezentant unic și legitim al poporului palestinian în mai 1972. În martie 1974 a fost deschisă Reprezentanța Permanentă a OEP la București, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.
România a recunoscut Palestina la 16 noiembrie 1988. Pe această bază, în ianuarie 1989, Reprezentanța Permanentă a OEP la București a fost ridicată la rang de ambasadă a Palestinei.
(Citește și: „Marea Britanie anunță va recunoaște statul Palestina până la sfârșitul anului, dacă Israel nu încetează războiul în Gaza”)
***
Urmărește-ne pe Google News
