În prima săptămână din septembrie, prețurile la energie electrică au variat de la -0,05 lei/MWh la peste 2.100 lei/MWh pe bursa de energie intra-day. Importurile de energie au ajuns să acopere un sfert din consum, pe fondul instabilității aprovizionării cu energie din surse regenerabile (mai ales seara, când consumul crește), așa încât, singura soluție pentru a reduce volatilitatea prețurilor o reprezintă investiții în capacități suplimentare de producție de 2.000 MW.
Problema prețurilor la energie electrică a devenit cu atât mai stringentă cu cât de la 1 ianuarie 2026 România ar trebuie să închidă și ultima centrală pe cărbune. Ministrul Energiei negociază o păsuire de cinci ani cu oficialii Comisiei Europene, dar sistemul energetic este deja la limită, iar prețurile mult mai mari decât în țările din vestul Europei, nu doar că încarcă nota de plată a gospodăriilor dar fac necompetitivă industria românească.
Capacitatea maximă de producție energie electrică, în absența vântului și soarelui se situează în jurul valorii de de 5.500 MW în timp ce consumul la orele de vârf urcă spre 7.500 MW. Rezultă un deficit de capacitate de producție de 2.000 MW care este acoperit din import.

De la -0,05 la peste 2.100 lei/MWh într-o săptămână
Iar energia eoliană nu poate asigura acoperirea golului de producție, deși generarea mare de energie regenerabilă ține aparent prețurile jos.
De exemplu, în data de 18 septembrie, conform datelor OPCOM, prețurile spot ale energiei electrice în intervalul orar 9 -16, variau între 0,01 și 0,04 lei/MWh, iar la ora 20 prețul urca la 1.238,88 lei/MWh. Aceasta se datorează centralelor fotovoltaice care în timpul zilei ajung să asigure în jur 33% din producție. Dacă mai bate și vântul regenerabile asigură peste jumătate din consum.
Însă, seara când soarele apune iar vântul nu bate prețurile urcă la peste 2.000 de lei/MWh la orele de vârf. De aici volatilitatea extremă a bursei de energie intra-day.
Conform datelor OPCOM, prețurile PZU în săptămâna 1.09 – 8.09.2025 au variat de la un minimum de -0,05 lei la un maxim de 2.110,6 lei/MWh.

Acest cocktail periculos, în funcție de intensitatea vânturilor, a soarelui și debitelor râurilor va continua sau se va intensifica, la fel ca și fluctuațiile în producția de energie verde.
De exemplu, în zilele de 15 și 16 septembrie, producția centralelor eoliene reprezenta 1% din totalul producției, pentru ca în 18 septembrie, cu o intensitate bună a vântului să urce la 30%, la care se adaugă fotovoltaicele în timpul zilei. Astfel se înregistrează prețurile minime, iar energia produsă merge la export.
Fenomenul se inversează când se lasă seara, consumul de energie crește, producția internă scade și se importă masiv la prețuri maxime.

Aceleași fluctuații de prețuri se petrec și în țările vecine cu care suntem interconectați: Bulgaria, Grecia și Ungaria. Rămâne de văzut ce se va întâmpla într-un scenariu de fluctuații extreme ale prețurilor, adică în ce măsură se va concretiza creșterea fluxurilor din Europa Centrală către Europa de Sud-Est și măsurile pe care țările implicate din regiune s-au angajat să le ia în cadrul reuniunii Task Force de la începutul lunii iulie, însă performanța de până acum a verigilor lanțului este evaluată pozitiv.
Producția internă de energie electrică a scăzut cu 8% în primele opt luni din 2025
Producția se află în declin în ultimii ani, cu toate că s-au adăugat multe centrale fotovoltaice și eoliene, care funcționează însă aleatoriu.
Conform celor mai recente dat ale INS, producția internă de energie electrică a scăzut cu 8% în primele opt luni din 2025, comparativ cu perioada similară din 2024. Cea mai mare scădere este la energia hidro, cu -26% și eoliană cu 10%. Din 2021, până anul trecut, producția internă de energie electrică s-a redus cu 12%.
În schimb importurile s-au majorat cu 54%, comparativ cu 2024, ajungând să reprezinte 28% din balanța energiei electrice, în creștere de la 21% în 2024.
Cititi si: Ministrul Energiei negociază cu oficialii Comisiei Europene amânarea termenului de închidere a centralelor pe cărbune pentru a evita creșterea prețurilor la energie
***
Un răspuns
„Atat s-a putut”, ca sa citez un urias, gigantic, coplesitor om politic al zilelor noastre. De-atata ciordeala n-au mai ramas bani si pentru sistemul energetic.
Altfel, distractia mare de-abia urmeaza – atunci cand inca 700 MW de generare in banda vor iesi pentru o lunga perioada de timp din sistem, pentru modernizarea U1 de la Cernavoda.