În timp ce președintelui american Donald Trump continuă să caute pacea, Vladimir Putin pariază că nisipul din clepsidra Ucrainei se va scurge primul, permițându-i să impună condițiile învingătorului și să câștige un loc în istoria Rusiei alături de țarii cuceritori, scrie Wall Street Journal.
De aceea, președintele rus a evitat, luni de zile, propunerile lui Trump de a opri luptele printr-un compromis teritorial pe care SUA îl considerau atractiv pentru Moscova. În schimb, Kremlinul rămâne fidel cerințelor sale maximaliste, care ar transforma efectiv Ucraina în vasalul său și ar schimba echilibrul de putere în Europa.
Ultimul termen limită stabilit de Trump pentru ca Putin să demonstreze că este serios în privința negocierilor de pace cu Kievul a expirat. Între timp, aliații europeni ai Ucrainei continuă să discute trimiterea de forțe de menținere a păcii pentru a menține o pace care nu se întrevede nicăieri.
Ceea ce lipsește, spun mulți politicieni și analiști critici față de abordarea lui Trump în ceea ce privește procesul de pace, este o strategie concertată între SUA și Europa pentru a scurta timpul de numărătoare inversă al Rusiei și a schimba calculele lui Putin, deoarece, pe traiectoria actuală, el ar putea câștiga pariul.
Rezistența Rusiei, alimentată cu petrol și gaze
Economia Rusiei a crescut puternic în 2023 și 2024, în ciuda sancțiunilor occidentale, datorită exporturilor de energie și stimulului fiscal din cheltuielile militare masive.
Dar tensiunile și penuria s-au acumulat, creșterea economică este în scădere, veniturile din petrol și gaze au scăzut drastic, iar deficitul guvernului este în creștere. Asta nu înseamnă că se apropie o criză care l-ar forța pe Putin să-și reducă obiectivele de război.
„Problemele se acumulează în mod vizibil, dar economia rusă nu va ajunge în curând într-un impas”, a declarat Alexander Gabuev, directorul Centrului Carnegie Rusia Eurasia din Berlin. Chiar și cu perspectivele în deteriorare, economia poate susține efortul de război al Rusiei pentru cel puțin încă 18-24 de luni înainte ca problemele să devină grave, a spus el.
Un efort hotărât al Occidentului de a înăspri sancțiunile și de a le aplica mai bine pe cele existente ar putea scurta acest interval de timp, a precizat Gabuev, la fel cum ar face și scăderea prețurilor petrolului. Dar este greu să se elimine complet veniturile Rusiei din petrol.
China și India cumpără în prezent cea mai mare parte a petrolului rusesc. India afirmă că va continua să facă acest lucru în ciuda tarifelor secundare impuse de SUA în luna august.
Iar până în prezent, SUA și Europa nu au manifestat prea multă dorință de a pedepsi China – care are puterea de a riposta în orice război comercial – pentru sprijinul economic extins acordat Rusiei.
Chiar dacă finanțele Rusiei se deteriorează brusc, asta nu înseamnă că Putin va acorda prioritate economiei în detrimentul obiectivelor sale politice, inclusiv obsesia sa istorică de a restabili ceea ce el consideră a fi statutul și sfera de influență cuvenite Rusiei.
Având în vedere că împrumuturile sunt limitate de sancțiunile internaționale, reducerile bugetare ar putea afecta cheltuielile civile pentru a proteja cheltuielile militare. Recrutarea în armată ar putea evolua către o mobilizare mai coercitivă dacă fondurile pentru bonusurile generoase la semnarea contractului se vor epuiza.
Estimare: Moscova ar putea susține războiul încă trei ani
Putin nu este total insensibil la consecințele economice – precum inflația – care ar putea provoca nemulțumiri pe scară largă, a afirmat Maria Snegovaia, expertă în Rusia la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Washington. Dovada, spune ea, este că Putin a încercat din greu să izoleze o mare parte a societății ruse de război, atât prin politicile sale economice, cât și prin cele de mobilizare.
Campania intensificată a Ucrainei de atacuri cu drone împotriva rafinăriilor și conductelor de petrol rusești are ca scop atât reducerea veniturilor din export ale Rusiei, cât și răspândirea perturbărilor interne. Aceasta duce deja la raționalizarea combustibilului în unele regiuni.
„Devine din ce în ce mai greu să menținem aparența normalității”, a spus Snegovaia. „Rușii devin nemulțumiți dacă războiul le afectează viața”, adaugă ea.
Însă într-o țară din ce în ce mai autoritară, societatea rusă și elitele au din ce în ce mai puține modalități de a-și exprima nemulțumirea sau de a lua măsuri, a remarcat experta. Maria Snegovaia a estimat că Rusia ar putea susține războiul împotriva Ucrainei încă trei ani, cu excepția cazului în care sancțiunile vor fi înăsprite considerabil.
Având în vedere tendințele actuale de pe câmpul de luptă, încă doi sau trei ani de război ar putea duce apărătorii Ucrainei la limita rezistenței. Deși marea ofensivă a Rusiei în estul Ucrainei din această primăvară și vară a obținut doar câștiguri teritoriale marginale, uzura neîncetată a oamenilor apasă asupra armatei ucrainene, care nu poate înlocui pierderile la fel de ușor ca Rusia, cu populația sa mult mai numeroasă.
Obiectivul militar al Moscovei nu este atât de mult să cucerească teritoriu, cât să epuizeze forțele Ucrainei, până când Kievul va fi forțat să capituleze, avertizează Wall Street Journal.
Furnizarea continuă de arme și muniție occidentale va fi esențială pentru extinderea capacității Ucrainei de a rezista, alături de consolidarea propriilor industrii militare ale țării, adaugă publicația americană.
(Citește și „Atlantic Council: De ce este puțin probabil ca Rusia și China să avanseze cu gazoductul Power of Siberia-2. Implicații pentru SUA și UE”)
***