5 septembrie, 2025

Președintele american Donald Trump și-a manifestat, vineri, resemnarea cu privire la șansele Statelor Unite de a mai putea influența Rusia și India, mai apropiate de China în ultimul timp.

„Se pare că am pierdut pe India și Rusia în favoarea celei mai adânci și întunecate Chine. Le dorim un viitor lung și prosper împreună! Președintele Donald J. Trump”, a scris liderul de la Casa Albă, pe rețeaua Truth Social.

Postarea este însoțită de o fotografie în care președintele rus Vladimir Putin, președintele chinez Xi Jinping și premierul indian Narendra Modi apar împreună la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO), care a avut loc duminică în orașul chinez Tianjin.


Reacția președintelui american evidențiază îndepărtarea crescândă între SUA, de o parte, și China, Rusia și India, de cealaltă parte, în timp ce acestea din urmă, mai ales China și Rusia, pledează pentru o nouă ordine mondială, potrivit Agerpres.

Relațiile SUA s-au degradat în special cu India, după ce Trump a impus acesteia taxe vamale de 50%, acuzând-o că achiziționează cantități masive de petrol rusesc sub cotațiile internaționale, președintele american fiind în plus nemulțumit de achizițiile indiene de armament rusesc, dar mai ales de refuzul guvernului indian de a semna cu Washingtonul un acord comercial care să fie pe placul lui liderului de la Casa Albă.

Înainte să atace India cu aceste taxe vamale, Trump amenințase la pachet această țară și China cu astfel de măsuri, pe care însă deocamdată le-a impus doar Indiei.

(Citește și VIDEO. Xi Jinping a scos „China cea de neoprit” la paradă: adunare a dictatorilor în jurul armamentului nuclear și mesajele transmise Occidentului)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: