Președintele Consiliului European, Antonio Costa (foto), îi va vizita pe liderii statelor membre în țările lor, luna viitoare, el urmând să se întâlnească la București cu președintele Nicușor Dan, pe 4 septembrie, informează un comunicat al Consiliului European. Vizita sa vine după cea a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, așteptată la Constanța pe 1 septembrie.
Acest „Tur al Capitalelor” îi va permite președintelui Costa să afle opiniile șefilor de stat sau de guvern cu privire la situația din UE și să pregătească terenul pentru viitoarele Consilii Europene și summituri internaționale.
„În următoarele trei săptămâni, voi călători prin Europa, întâlnindu-mă cu liderii UE în capitalele lor. Aceste discuții vor contribui la conturarea agendei noastre comune pentru lunile următoare. În calitate de președinte al Consiliului European, este de datoria mea să ascult și să înțeleg prioritățile tuturor liderilor, mai ales în aceste vremuri incerte. Rolul meu este de a construi consensul. Cu fiecare vizită, voi depune eforturi pentru a consolida cooperarea noastră, deoarece, în lumea imprevizibilă de astăzi, unitatea noastră este cea mai mare forță a noastră”, a declarat Antonio Costa.
În cadrul întâlnirilor sale cu liderii, președintele Costa va discuta toate prioritățile politice principale, precum și metodele de lucru ale Consiliului European. Președintele va vizita majoritatea țărilor UE între 1 și 19 septembrie. O primă întâlnire cu prim-ministrul Belgiei, Bart de Wever, a avut loc la 27 august la Bruxelles.
În prima săptămână a turneului său, președintele Costa se va întâlni cu prim-ministrul Sloveniei, Robert Golob, pe 2 septembrie. Această vizită va fi precedată de participarea sa la Forumul strategic de la Bled, la 1 septembrie, unde va ține un discurs programatic. Tot 2 septembrie, președintele Costa se va întâlni cu prim-ministrul Croației, Andrej Plenković, la Zagreb.
Pe 3 septembrie, el se va întâlni cu cancelarul Austriei, Christian Stocker, la Viena.
Pe 4 septembrie, Antonio se va afla în România, pentru o întâlnire cu președintele Nicușor Dan și în Bulgaria pentru o întâlnire cu prim-ministrul Rossen Jeliazkov. Săptămâna se va încheia cu întâlniri cu prim-ministrul Petr Fiala în Cehia și cu prim-ministrul Dick Schoof în Țările de Jos, pe 5 septembrie.
(Citește și „Ursula von der Leyen își încheie la Constanța turneul de susținere a țărilor „din prima linie” – întâlniri cu președintele Dan și premierul Bolojan”)
***