România a înregistrat cea mai mare rată anuală a inflației din UE în iulie, de 6,6%, a anunțat miercuri Biroul European de Statistică.
În schimb, Slovenia a înregistrat luna trecută cea mai mică rată anuală a inflației dintre statele membre ale UE din Europa de Sud-Est, de 2,9%, față de media UE de 2,4%, a precizat Eurostat într-un comunicat de presă.
În termeni lunari, Bulgaria a înregistrat cea mai mare creștere a prețurilor de consum dintre statele membre ale UE din Europa de Sud-Est, de 1,4%, în timp ce Grecia a înregistrat o scădere de 0,3%. Inflația lunară în UE a fost de 0,1% în iulie.

Țările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflației au fost: Cipru (0,1%), Franța (0,9%) și Irlanda (1,6%). La polul opus, țările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflației au fost România (6,6%), Estonia (5,6%) și Slovacia (4,6%).

Comparativ cu situația din luna iunie 2025, rata anuală a inflației a scăzut în opt state membre, a rămas stabilă în șase țări și a crescut în 13 state membre, inclusiv în România (de la 5,8% până la 6,6%). În zona euro, rata anuală a inflației a rămas stabilă în luna iulie la 2%, ținta pe termen mediu vizată de Banca Centrală Europeană (BCE). Cea mai mare contribuție la rata anuală a inflației în zona euro a venit din partea serviciilor (1,46 puncte procentuale), urmate de alimente, alcool și țigări (0,63 puncte procentuale). În schimb, prețurile la energie au scăzut cu 0,23 puncte procentuale.
În cazul României, conform datelor publicate anterior de Institutul Național de Statistică (INS), rata anuală a inflației a urcat la 7,84% în luna iulie 2025, de la 5,7% în iunie, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 7,67%, serviciile cu 7,33%, iar mărfurile nealimentare cu 8,18%. Indicele prețurilor de consum în luna iulie 2025 comparativ cu luna iunie 2025 a fost 102,68%.
Renunțarea la plafonarea tarifelor pentru electricitate, a făcut ca prețurile la energia electrică au consemnat în iulie un avans lunar de 61,57% față de luna precedentă, respectiv de 62,97% față de iulie 2024. Prețurile gazelor au înregistrat un avans lunar de 3,27%.
Rata inflației de la începutul anului (iulie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 5,8%. Rata anuală a inflației în luna iulie 2025 comparativ cu luna iulie 2024 a fost 7,8%. Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2024 – iulie 2025) față de precedentele 12 luni (august 2023 – iulie 2024) a fost 5,3%’, se arată în comunicatul INS.
Conform statisticii oficiale, indicele armonizat al prețurilor de consum în luna iulie 2025 comparativ cu luna iunie 2025 a fost 101,35%.
Rata anuală a inflației în luna iulie 2025 comparativ cu luna iulie 2024 calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) a fost 6,6%. Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2024 – iulie 2025) față de precedentele 12 luni (august 2023 – iulie 2024) determinată pe baza IAPC a fost 5,4%.
Banca Națională a României (BNR) a revizuit în creștere la 8,8% prognoza de inflație pentru finalul anului 2025, de la 4,6% anterior, și anticipează că aceasta va ajunge la 3% la sfârșitul lui 2026, comparativ cu 3,4% în prognoza anterioară. Inflația va forma o „cocoașă” în septembrie, când va fi înregistrat un vârf de 9,6 – 9,7%, iar la finalul anului va fi probabil peste 9%, a declarat recent guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Cititi si: Eliminarea plafoanelor la energie a dus la avansul inflației cu încă 3% în iulie, cu mult peste așteptările analiștilor. Creștere mare și la produsele alimentare. Urmează impactul majorării TVA-ului și accizelor
***