Romgaz a început analizele tehnice și economice ce privesc oportunitatea preluării Azomureș, a afirmat directorul general al companiei de stat, Răzvan Popescu (foto), în cadrul conferinței cu analiștii ce a urmat publicării raportului semestrial al SNG.
Azomureș este cel mai mare combinat chimic din România, având în repetate rânduri probleme și sincope în producție în ultimii ani din cauza prețurilor ridicate la gaze naturale, cel mai costisitor și important input (peste jumătate) pentru producția de îngrășăminte.
Romgaz a fost mandatată de către acționari (cel mai mare fiind Ministerul Energiei) încă din debut de an să studieze posibile achiziții de combinate pentru producția de îngrășăminte chimice pentru agricultură, în condițiile cererii locale și a faptului că din 2027 va începe producția de gaze naturale din perimetrul offshore Neptun Deep, unde compania de stat e partener cu 50% în proiect.

”Referitor la Azomureș, am atribuit contractul către KPMG și TUV Austria. Ei ne asistă în evaluare. Am avut deja prima întâlnire săptămâna trecută la fața locului cu consultanții, împreună cu echipa Romgaz, și am început analizele propriu-zise, atât tehnice, cât și economice, privind posibilitatea preluării Azomureș. (…) Îl analizăm atât ca business, cât și ca posibilitate de a achiziționa activele de producție”, a spus Popescu.
Azomureș a stat mai mult închis și pe pierdere în ultimii ani
Una din întrebările analiștilor a vizat faptul că Azomureș este o companie ce produce pierderi în ultimii ani, în lipsa unui gaz la preț competitiv – Romgaz, și dacă ar fi acționar, tot la preț de piață ar putea să dea gazul.
”Evaluarea noastră este mai complexă și ia în calcul faptul că Azomureș a avut pierderi în principal din cauza lipsei de acces la volume de gaz natural. Acesta este un lucru pe care Romgaz îl poate furniza. Logica este următoarea: dacă, luând în calcul prețurile de piață, estimările noastre de capex, măsurile de mediu necesare și prețurile viitoare la îngrășăminte și gaz, Azomureș ca business se va dovedi mai profitabil decât vânzarea directă a gazului, atunci pentru Romgaz are sens să fie țintă de achiziție. Aceasta este logica din spatele achiziției”, a explicat Popescu.
Romgaz pregătește a doua emisiune de obligațiuni
Legat de a doua emisiune de obligațiuni a companiei, prin care urmărește un nou credit internațional de 500 de milioane de euro, Popescu a afirmat că momentul emisiunii ”depinde în primul rând de piață”. Inițial planul era pentru această toamnă, dar emisiunea va fi amânată.
”Nu avem în acest moment necesități stringente de lichiditate și urmărim evoluția pieței. Dacă momentul va fi oportun pentru noi, vom ieși pe piață până la sfârșitul acestui an, dacă nu – poate anul viitor, dar depinde mult de condițiile pieței. (…) Anul viitor în primul trimestru”, a clarificat directorul general al Romgaz.
Și piața gazelor va fi reliberalizată în 2026
În ceea ce privește volumele de gaze naturale vândute la preț reglementat în prima jumătate a lui 2025 și în trimestrele următoare, Răzvan Popescu a spus că acestea au reprezentat 77% din vânzări în S1 2025. Pentru întreg anul 2025, ponderea vânzărilor de gaze la preț reglementat este de 84%, iar pentru T1 2026 acestea vor depăși 87%.
”În T2 am vândut 10,37 TWh la prețuri reglementate, iar acest lucru va continua în T3 cu aproximativ 9,5 TWh, apoi în T4 2025 și T1 2026 cu valori între 12 și 11 TWh pentru fiecare trimestru”, a spus Popescu.
De notat că piața de gaze este așteptată să fie reliberalizată cândva în al doilea trimestru al anului 2026, după modelul reliberalizării pieței de energie electrică.
(Citește și: ”Interviu Sebastian Burduja: ”Mutăm accentul energiei de pe mediu pe securitate și competitivitate” / ”Am mandatat Romgaz să studieze posibile achiziții de combinate pentru producția de îngrășăminte””)
(Citește și: ”Azomureș anunță oprirea producției din cauza scumpirii gazelor naturale”)
***