Add Your Heading Text Here

28 iunie, 2011

Ministerul Comunicaţiilor Şi Societăţii Informaţionale (MCSI) lansează în dezbatere proiectul legii prin care apelurile telefonice si e-mailuri vor putea fi urmărite în scopul „descoperirii şi urmăririi penale a infracţiunilor”.

Potrivit MCSI, „prezenta lege se aplică datelor de trafic şi de localizare a persoanelor fizice şi juridice precum şi datelor necesare pentru identificarea abonatului sau a utilizatorului înregistrat”.

În omânia a mai fost adoptată o Lege similară (298/2008), care a fost abrogată însă, un an mai târziu, întrucât CCR a constatat că prevederile ei erau neconstituţionale.


MCSI informează că „Proiectul de act normativ urmăreşte reglementarea la nivel naţional a obligaţiei furnizorilor de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice de a reţine anumite date generate sau prelucrate în cadrul activităţii lor de furnizare a serviciilor de comunicaţii electronice, pentru punerea acestora la dispoziţie autorităţilor competente în scopul utilizării în cadrul activităţilor de cercetare, descoperire şi de urmărire a infracţiunilor grave.

Dată fiind importanţa datelor de trafic şi localizare pentru cercetarea, descoperirea şi urmărirea penală a infracţiunilor, după cum s-a demonstrat prin cercetări şi experienţa practică a mai multor state membre, la nivel european s-a simţit nevoia de a se asigura că datele generate sau prelucrate în cursul furnizării serviciilor de comunicaţii, sunt păstrate pentru o anumită perioadă, de către furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii.

În consecinţă, în data de 15 martie 2006 a fost adoptată Directiva 2006/24/CE privind reţinerea datelor generate sau procesate în cadrul activităţii de furnizare de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii şi de modificare a Directivei 2002/58/CE. Directiva 2006/24/CE prevede obligaţia furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii de a asigura crearea unor baze de date în vederea păstrării, pe o perioadă de timp cuprinsă între 6 şi 24 de luni, sub rezerva condiţiilor prevăzute de directivă şi a avut ca termen limită de transpunere data de 15 septembrie 2007.”

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Ministerul dă asigurări că, potrivit viitoarei legi, retinerea datelor va avea in vedere doar identificarea expeditorului/emitatorului si destinatarului, ca nu va presupune violarea continutului mesajelor si ca datele sunt sterse după şase luni.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: