Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a comunicat, sâmbătă, pe rețelele sociale că țara sa „nu va ceda teritorii ocupantului” rus. Înaintea întâlnirii dintre președinții american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, anunțată pentru 15 august în Alaska, liderul de la Kiev a avertizat că „orice decizie s-ar lua împotriva noastră, orice decizie care s-ar lua fără Ucraina ar fi decizii împotriva păcii”.
Trump menționase vineri un posibil „schimb de teritorii” între Ucraina și Rusia în cadrul unui viitor acord între cele două țări aflate în conflict.
Zelenski a respins astfel de concesii ca pe niște idei „născute moarte” și a insistat că „răspunsul la problema teritorială ucraineană se află deja în Constituția Ucrainei și mimeni nu se va abate de la asta”. Liderul de la Kiev a susținut că „Ucraina este gata pentru decizii reale care pot aduce pacea”.
În presă au circulat informații conform cărora Putin a pretins controlul complet al Rusiei asupra regiunilor Donețk și Lugansk din estul Ucrainei, ocupate de forțele ruse. Zelenski a arătat că asta ar însemna cedarea unui teritoriu de mii de kilometri pătrați și a unor orașe cu importanță strategică.
Președintele american, Donald Trump, a anunțat că se va întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin, pe 15 august, în Alaska, pentru a discuta despre încheierea conflictului din Ucraina. Liderul de la Casa Albă a făcut anunțul pe rețeaua Truth Social: „Întâlnirea mult așteptată între mine, în calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, și președintele Vladimir Putin, al Rusiei, va avea loc vinerea viitoare, 15 august 2025, în marele stat Alaska. Detalii suplimentare vor urma. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestui subiect!”.
Președintele american, care a promis în repetate rânduri că va pune capăt războiului din Ucraina, a vorbit cu omologul său rus de mai multe ori la telefon în ultimele luni, dar nu l-a mai întâlnit personal de când s-a întors la Casa Albă.
(Citește și: „Întâlnire Zelenski-aliații din UE, în Marea Britanie, pentru a-și coordona pozițiile înaintea summitului Trump-Putin. Ce i-a alarmat pe oficialii europeni”)
***