7 august, 2025

Noul președinte polonez, conservatorul Karol Nawrocki (foto), a promis, chiar în ziua preluării mandatului, că va modifica Constituția pentru a proteja suveranitatea țării în relația cu UE. Este un semnal clar că șeful statului și formațiunea care îl susține, PiS, au dat startul luptei pentru putere cu Guvernul premierului liberal și proeuropean, Donald Tusk, comentează analiștii de la Varșovia.

„Recent, Constituția poloneză a fost încălcată atât de des, încât noi, clasa politică, trebuie să începem să lucrăm la soluții pentru o nouă Constituție care va fi gata de adoptare, sper și cred, în 2030”, a spus Nawrocki miercuri, în discursul susținut în Parlament. El a promis să combată imigrația ilegală, să apere moneda poloneză și să limiteze puterile Uniunii Europene. „Voi fi, așadar, vocea celor care doresc o Polonie suverană, care face parte din Uniunea Europeană, dar care este și va rămâne Polonia”, a declarat șeful statului, promițând că se va opune oricăror încercări ale Bruxelles-ului de a „lua Poloniei puterea”.

O modificare a Constituției necesită o majoritate de două treimi în parlament. PiS se află în prezent în opoziție după ce a pierdut puterea în 2023, dar speră că victoria lui Nawrocki îi va împinge spre victorie la următoarele alegeri parlamentare din 2027.

Doi ani de luptă acerbă


Șeful statului influențează, în primul rând, politica externă și de apărare a Poloniei, dar are și dreptul de a iniția legi și de a a-și exprima veto-ul asupra textelor de lege adoptate de Parlament.

Președintele și-a adus deja la palat câțiva oameni cunoscuți pentru loialitatea pentru PiS, potrivit tvpworld.com. Dominația greilor din PiS, în contrast cu echipa de prieteni din copilărie a fostului președinte Andrzej Duda în 2015, sugerează că președinția lui Nawrocki va fi strâns aliniată obiectivului liderului PiS, Jarosław Kaczyński de a răsturna actualul guvern înainte de alegerile din 2027, adaugă sursa citată. După cum a spus Kaczyński: Un astfel de guvern ar trebui pur și simplu să dispară”, adaugă sursa citată.

Și Donald Tusk și-a plasat și propriii aliați în ministere importante, în special pe Waldemar Żurek în funcția de ministru al justiției, un fost judecător demis în perioada cât PiS s-a aflat la putere.

Următorii doi ani anunță o luptă acerbă pentru controlul statului până la alegerile parlamentare, dacă guvernul Tusk va rezista atât de mult. Pentru PiS și Nawrocki, obiectivul este slăbirea și, în cele din urmă, răsturnarea coaliției, pregătind terenul pentru revenirea PiS la guvernare, eventual în alianță cu partidul de extremă dreapta Confederația.

Pentru Tusk, dreptul de veto al președintelui îi oferă șansa de a-l prezenta pe Nawrocki ca „obstrucționistul șef” care blochează reformele și politicile susținute de parlament.

(Citește și: Polonia intră în era coabitării Nawrocki-Tusk. Analiștii avertizează asupra riscului unei confruntări pe termen lung între cei doi aflați pe poziții divergente)


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: