Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat joi, despre dezincriminarea consumului de droguri, că în momentul acesta nu poate exista o toleranţă faţă de acest fenomen în extindere.
Întrebat, la Prima News, dacă ar fi de acord cu dezincriminarea consumului de droguri, pentru a reduce numărul dosarelor investigate de DIICOT în care sunt incriminate persoane prinse cu unul – două grame de droguri, pentru propriul consum, nu pentru vânzare.
„Cred că mesajul nostru către societate trebuie să fie unul ferm: Nu drogurilor! Pentru consum, în momentul de faţă, nu există o incriminare. Există, potrivit Legii nr. 143/2000, incriminarea deţinerii în vederea consumului. Consumatorii nu sunt direct incriminaţi, dar deţinerea de substanţe este incriminată”, a explicat ministrul.
Au fost constituite multe grupuri de lucru care analizează calitatea legislaţiei şi corelaţia dintre legislaţie şi realitate, iar printre temele abordate se află și acesta al drogurilor.
„În momentul de faţă, flagelul acesta al drogurilor distruge tineri, distruge minţi, distruge trupuri, distruge familii. Nu putem să manifestăm o toleranţă faţă de acest fenomen. Nu putem să manifestăm toleranţă faţă de traficul de persoane. Nu putem să manifestăm toleranţă faţă de înjosirea sau uciderea femeii ori a persoanelor vulnerabile. De aceea, legislaţia trebuie să fie fermă”, a declarat Radu Marinescu.
(Citește și: DIICOT: crește considerabil numărul minorilor implicați în traficul de droguri)
****
Un răspuns
Avocatul interlopilor ce zice?
Alungă clienții?😡😱