Președintele Nicușor Dan a trimis miercuri la Parlament, pentru reexaminare, legea prin care statul român transferă gratuit, Universității de Științele Vieții din Timișoara, 35 de terenuri în suprafață totală de 501,4208 ha și a construcțiilor aferent.
Pe 1 iulie, CCR a respins seziarea de neconstituționalitate depusă de fostul președinte Klaus Iohannis împotriva acestui transfer gratuit inițiat de fost ministru Sorin Cîmpeanu.
Este contestată oportunitatea transferului – „Într-un context economic dificil, statul român are obligația valorificării eficiente a patrimoniului său și a bunurilor proprietate publică și privată”
Președintele Nicușor Dan cere legislativului să anuleze această lege, invocând oportunitatea reglementării, printre argumente, figurând următoarele precizări din sesizare:
- Deși statul este liber să dispună de proprietatea sa privată, inclusiv prin transmiterea cu titlu gratuit ca orice alt titular al dreptului de proprietate privată, exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate privată a statului impune din partea autorităților ce dețin prerogativa dispoziției cu privire la acest drept, o diligență sporită față de cea a unui proprietar de drept privat obișnuit.
- Luarea oricărei decizii cu privire la aceste transferuri trebuie să se realizeze cu diligența necesară unui bun proprietar și cu reprezentarea faptului că această suprafață reprezintă o valoare considerabilă în cadrul oricărui activ patrimonial.
- Într-un context economic dificil, statul român are obligația valorificării eficiente a patrimoniului său și a bunurilor proprietate publică și privată. Statul poate valorifica bunurile sale inclusiv prin schimbarea destinației terenurilor în cauză sau schimbarea titularului dreptului de administrare, închirierea, concesionarea sau stabilirea unor drepturi de folosință în favoarea unor alți titulari, în măsura în care circumstanțele sau prioritățile de valorificare a acestor terenuri se schimbă, având în vedere obiectivele pe care statul român trebuie să le realizeze, în conformitate cu art. 135 alin. (2) din Constituție. În același timp, regimul proprietății publice a statului conferă garanții împotriva unei utilizări neadecvate.
- Apreciem că „realizarea obiectivului privind activitatea de învățământ superior și dual în domeniul agricol, cercetare, producție, extensie universitară și a strategiilor de dezvoltare instituțională” reprezintă un obiectiv vag, nedefinit, fără indicatori, obiective de investiții sau termene în care acestea trebuie să fie realizate. În măsura existenței unor motive de ordin economic, comercial, obiective pentru care desfășurarea activității universității necesită un drept de proprietate asupra acestor terenuri, precum obținerea de garanții pentru finanțări nerambursabile, investiții private prin parteneriate pe baza proprietății funciare, generarea de venituri proprii prin valorificarea comercială, investiții pe termen lung cu parteneri privați sau eliminarea birocrației pentru aceste tipuri de activități, acestea trebuie să fie menționate explicit astfel încât legea să prevadă obligații și garanții prin care statul să se asigure că aceste activități de natură comercială servesc interesului public și valorifică, în mod corespunzător, proprietatea publică a statului.
(Citește și: Decizie CAB – Cele 224 de hectare preluate de Puiu Popoviciu de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice se întorc la stat)
****