Premierul Ilie Bolojan l-a demis miercuri pe Cristian Popescu Piedone de la conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), după ce DNA l-a pus pe fostul primar al Sectorului 5 sub control judiciar și i-a interzis să-și exercite funcția, funcție ar fi folosit-o pentru a le furniza proprietarilor unui hotel informaţii despre un control iminent.
„Premierul Ilie Bolojan a semnat decizia de eliberare din functia de presedinte ANPC a dlui Cristian -Victor Popescu Piedone, dupa analiza actelor primite de la ANPC si DNA din care rezulta ca dl Cristian -Victor Popescu Piedone nu isi mai poate indeplini atributiile de serviciu”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Reamintim că șefia ANPC îi revenea PSD, conform algoritmului politic din coaliție.
În locul lui Piedone a fost numit interimar vicepreședintele Sebastian Ioan Hotca, membru PNL, instalat în această poziție de fostul premier Nicolae Ciucă.
Sebastian-Ioan Hotca a fost avocat în Satu Mare și a fost membru al Partidului Conservator, fondat de Dan Voiculescu, calitate în care a fost numit în 2015 ca secretar de stat pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, potrivit publicației Gazeta Românească.
În 2018, el a fost numit și ca membru în consiliul de administrație al Companiei Municipale Energetice București SA, deținută de Primăria București.
Interceptări în dosar
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 22 iulie 2025, faţă de inculpatul POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (A.N.P.C.), pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”, arată DNA.
Procurorii DNA au interceptat o convorbire telefonică în care președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, îl îndruma pe unul dintre angajații unui hotel din Sinaia cum să procedeze ca atunci când ajunge în control unitatea să nu fie sancționată și să fie dată ulterior drept exemplu, relatează Agerpres, care prezintă câteva dina ceste discuții relevante pentru caz.
Conform procurorilor, Cristian Popescu Piedone obișnuiește să folosească telefonul șoferului său pentru a purta diferite conversații atât personale, cât și profesionale.
În perioada 7 – 9 martie, funcționarii din cadrul autorității au desfășurat, sub coordonarea președintelui instituției, Cristian Popescu Piedone, o serie de controale în stațiunile montane de pe Valea Prahovei, iar în urma verificărilor efectuate asupra a mai multor operatori economici au fost aplicate 123 de amenzi contravenționale în valoare totală de 1.191.500 lei și 40 de avertismente. De asemenea, au fost dispuse șase opriri temporare ale prestărilor de servicii până la remedierea abaterilor și două propuneri de suspendare a activității pentru până la șase luni pentru unii operatori economici.
Printre unitățile verificate a fost și hotelul din Sinaia al cărui angajat a fost avertizat. Popescu Piedone a fost cazat și a beneficiat de servicii în acest hotel pe perioada efectuării controalelor în stațiunile de pe Valea Prahovei, se menționează în document.
Anchetatorii susțin că, înainte de efectuarea acestui control, președintele ANPC l-ar fi informat telefonic pe un angajat al hotelului, o veche cunoștință, solicitându-i să ia toate măsurile pentru ca unitatea economică să nu fie sancționată și să fie dată ulterior drept exemplu.
În ziua de 7 martie, angajatul este contactat telefonic de Cristian Popescu Piedone. El a vorbit la telefonul utilizat în mod obișnuit de un angajat al ANPC folosit pe post de șofer de Popescu Piedone. Cei doi au purtat următoarea conversație:
MDM: Bună ziua! Da, vă rog!
Cristian Popescu Piedone: Dane, tu ești?
MDM: Da, da, da! Vă rog!
Cristian Popescu Piedone: Tăticu’!
MDM: Vă rog!
Cristian Popescu Piedone: Am închis vreo douăzeci de hoteluri de la două la patru stele… Du-te în bucătărie și sus sau jos, una dintre bucătării sau e o bucătărie comună, nu?
MDM: Nu, nu. Sunt bucătării separate.
Cristian Popescu Piedone: Vezi și tu care-i mai utilată, mai țiplă, mai nu știu ce, pune-i p-ăia să-și ia halate, tot ce trebuie pe ei, să aibă bonete în cap, să… mănuși în mână.
MDM: Ok!
Cristian Popescu Piedone: Da? Să-și facă așa un aranjament frumos prin frigider, să aibă capace pe oale, dacă are oale din alea neconforme să le dea de acolo.
MDM: În regulă.
Cristian Popescu Piedone: Și doi, spune la recepție să-mi pregătească trei camere pe un etaj.
MDM: Da.
Cristian Popescu Piedone: Țiplă, cu cearceafuri noi cu… cu husă la cu… la saltea cu tot ce corespunde, prosoape…
MDM: Ok!
Cristian Popescu Piedone: Să fie tot ca să dau și un exemplu: ‘Uite, domne, patru stele’. Că voi oricum sunteți. Da?
MDM: Ok!
Cristian Popescu Piedone: Să… că uite un patru stele și uite un patru stele unde aleargă păianjenii și dormi în coșciuge de pvc și saltele de la… pentru câini.
MDM: Am înțeles, în regulă.
Cristian Popescu Piedone: Da? Deci cred că noi… (se adresează unei terțe persoane: ‘Unde suntem, mă, aici? În Predeal, unde dracu suntem?’) (de pe fundal se aude o terță persoană care spune: ‘La Trei Brazi’) La Trei Brazi, la Trei Brazi… Cred că probabil că-n maxim patruzeci de minute, cât om face până acolo, suntem acolo, o să vin să intru și să stea cineva jos ca să mă ia să mă ducă în ce bucătărie consideră ei.
MDM: Ok! În regulă.
Cristian Popescu Piedone: Da? Și pe urmă la… pe camere. Să aibă ăia la hotel afișat, da’ am văzut, tarife, tot.
MDM: Da.
Cristian Popescu Piedone: Voi sunteți de patru stele, nu?
MDM: Da, da, da! Da!
Popescu Cristian-Victor Piedone: Bine, în regulă, hai!
MDM: Bine, bine, bine!’.
Anchetatorii arată că, întocmai cum l-a anunțat și telefonic pe angajatul hotelului, Cristian Popescu Piedone s-a deplasat la unitatea respectivă și a desfășurat controlul anunțat în prealabil. În urma acțiunii, reprezentanții hotelului au fost felicitați pentru modul ‘exemplar’ de desfășurare a activității. Această activitate a fost postată la data de 10 martie pe canalul de YouTube al contului ‘Cristian Popescu Piedone’ sub denumirea ‘Stațiunile montane, sub control ANPC – Amenzi de peste 1 milion lei și servicii suspendate’.
Procurorii au descins marți dimineața într-un complex turistic din Mamaia, unde era cazat Piedone. Ulterior, acesta a fost adus de procurori la domiciliul său din Bragadiru pentru percheziții.
În paralel, anchetatorii au descins la hotelul din Sinaia, dar și la sediul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.
La ieșirea din locuința sa din Bragadiru, Cristian Popescu Piedone a spus că procurorii nu au găsit nimic, după care a fost urcat într-o mașină și dus la sediul DNA. A ieșit după câteva ore, dar a anunțat că se întoarce în jurul orei 17:00, pentru a participa la alte activități desfășurate în dosar de procurori.
‘De când sunt președintele autorității pot să fiu acuzat de orice, poate să mi se zică orice, nu am făcut trafic de influență, nu am luat un leu, mi-am făcut datoria. Că am deranjat, da, se vede acest lucru, nu acuz nimic, vom vedea, dar am deranjat extrem de mulți și vorbesc de la corporații, de la multe și multe altele pe care nu le știți. N-am vrut decât să îmi fac datoria și mi-o voi face în continuare. Voi demonstra prezumția mea de nevinovăție’, a afirmat Cristian Popescu Piedone, în fața locuinței sale din localitatea Bragadiru.
Piedone a recunoscut că este prieten cu proprietarul hotelului și este acuzat acum de DNA că ar fi purtat o discuție cu cineva de la respectivul hotel din Sinaia, în care ar fi divulgat că urmează să se meargă în control acolo sau în zonă. Conform unor surse judiciare, hotelul ar aparține fostului lider liberal Dan Radu Rușanu.
(Citește și: Stenograme / Cristian Popescu Piedone – pus sub control judiciar, nu are voie să-și exercite funcția; înlocuirea lui de la conducerea ANPC depinde de PSD, căruia îi revine poziția)
****