Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) fac, marţi, percheziţii la cinci adrese din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova şi Constanţa, una fiind sediul unei instituţii publice, într-un dosar care-l vizează pe președintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, fost primar la Sectorul 4 și apoi Sectorul 5 din Capitală.
Suspectul este acuzat că ar fi avertizat proprietarii hotelului Sinaia că urmează controale ale ANPC.
El a fost ridicat marți dimineața de polițiști, din hotelul unde era cazat pe litoral, și adus la București, pentru a asista la perchezițiile din Capitală și Bragadiru.
Descinderi au avut loc inclusiv la la un complex din Mamaia unde el era cazat, într-un dosar în care este suspectat că a avertizat un hotel din Sinaia despre un control.

Şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, a declarat că nu a coordonat comandamentul pentru Valea Prahovei. ”Nu ascund faptul că proprietarul hotelului este prietenul meu de ani de zile. Este şi el un personaj public. Nu am avut niciun schimb de informaţii, nu am anunţat şi nu am fost”, a declarat el. Piedone a susţinut că i-a deranjat pe mulţi prin controale. ”Nu am făcut un trafic de influenţă, nu am luat un leu, mi-am făcut datoria. Că am deranjat, da”, a spus el.
Cu toate că nu a coordonat oficial comandamentul pentru Valea Prahovei, cum susține, Popescu Piedone a postat în martie, pe TikTok, clupuri în care laudă hotelul respectiv.
Întrebat dacă procurorii DNA au vreo dovadă privind discuţia cu persoana de la hotelul din Sinaia, Popescu Piedone a răspuns: „Vom vedea… Dacă există dovadă înseamnă că telefoanele mele şi ale şoferului meu au fost ascultate”.
După finalizarea perchezițiilor, el va fi dus la audieri la sediul central al DNA, unde ar putea fi pus sub acuzare.
Comunicatul transmis de DNA, care nu menționează numele suspectului:
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, de către funcţionari publici şi complici ai acestora.
În cursul zilei de 22 iulie 2025, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 5 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Prahova şi Constanţa, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale”.
Recompensat de Marcel Ciolacu, după ce a pierdut Primăria Capitalei și Senatul
Cristian Popescu Piedone a fost numit șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu pe 7 februarie 2025, după ce Piedone a candidat, fără succes, la Primăria Capitalei și la Senat pe listele PSD .
Numirea lui Piedone la conducerea ANPC a fost considerată o recompensă pentru că ar fi sprijinit interesele PSD în alegerile pentru Primăria Capitalei, în special pentru că a candidat împotriva Gabrielei Firea, candidatul inițial al PSD.
(Citește și: Dosarul Colectiv / Cristian Popescu Piedone, eliberat – Înalta Curte i-a admis recursul în casație)
****