Sub administrația democrată a președintelui Joe Biden Statele Unite inițiaseră tranziția la energiile regenerabile sprijinite de politici precum Legea de reducere a inflației (IRA) și Legea bipartizană a infrastructurii (BIL). Capacitatea de producție din energii regenerabile a SUA a crescut semnificativ, iar o tranziție pe termen lung de la cărbune era în curs de desfășurare. Cu toate acestea, de când președintele Donald Trump s-a reinstalat la Casa Albă, administrația sa a început să anuleze o mare parte din politicile climatice inițiate în ultimii patru ani și apelează din nou la cărbune pentru a satisface cererea internă de energie electrică.
Cărbunele este considerat „cel mai murdar combustibil fosil”, organizațiile de mediu spunând că prin arderea sa, se ajunge la încălzirea globală, reprezentând 41% din emisiile globale de dioxid de carbon, precum și niveluri ridicate de metan, potrivit datelor ONG-ului de mediu Ember.
De ani de zile, diverse țări din întreaga lume au renunțat la dependența de cărbune în favoarea altor combustibili fosili mai puțin poluanți, cum ar fi gazele naturale și energiile regenerabile. În cele 38 de țări OCDE, producția de cărbune a scăzut în medie cu 52% între 2007 și 2024. Aceasta a fost înlocuită în principal cu noi capacități de energie solară și eoliană. Între timp, producția de cărbune din SUA a scăzut cu peste 50% între 2008 și 2023, arată datele Administrația pentru informații energetice a SUA.
Se redeschid mine de cărbune
Însă administrația Trump pune din nou cărbunele pe agenda sa energetică. În aprilie, președintele Trump a semnat Ordinul Executiv de Revigorare a Frumoasei Industrii a Cărbunelui Curat din America.
În Ordin se specifică: „Trebuie să creștem producția internă de energie, inclusiv pe bază de cărbune”. Și în continuare: „Resursele de cărbune ale Americii sunt vaste, cu o valoare estimată în prezent la multe trilioane de dolari și pot să contribuie substanțial la independența energetică a Americii, asigurând un surplus pentru export în sprijinul aliaților noștri, crescând competitivitatea economiei noastre.”
Centralele pe cărbune produc în prezent mai puțin de 20% din energia electrică a SUA, potrivit Administrației pentru Informații Energetice. Cu toate acestea, sprijinul lui Donald Trump pentru cărbune ar putea schimba în curând această situație. La semnarea ordinului din aprilie, Trump a declarat: „Refacem o industrie care a fost abandonată”. El a adăugat: „Vom aduce minerii înapoi la muncă”.
De la preluarea mandatului, Trump a anulat reglementările de mediu și a promis că va crește producția internă de energie, concentrându-se pe combustibilii fosili. Pe măsură ce cererea de energie din SUA crește puternic, combustibilii fosili revin în actualitate. Trump își propune să stimuleze producția de petrol și gaze, precum și să stopeze planurile de scoatere din funcțiune a centralelor pe cărbune și să ridice barierele birocratice din calea extracției de cărbune de pe terenurile federale, pentru a satisface această cerere.
Termocentralele pe cărbune rămân în funcțiune
Alte măsuri ar mai putea fi luate pentru a încuraja utilizarea cărbunelui în următorii ani, cum ar fi posibila desemnare a cărbunelui drept „mineral critic” atunci când este utilizat pentru producția de oțel. Departamentul Energiei (DoE) a anunțat recent, de asemenea, o finanțare de 200 de miliarde de dolari prin biroul său de programe de credite, inclusiv pentru noi tehnologii pentru cărbune.
La sfârșitul lunii iunie, secretarul american pentru Energie, Chris Wright, a anunțat reînnoirea statutului Consiliului Național al Cărbunelui (NCC), un Comitet Consultativ Federal care a fost desființat în timpul administrației Biden, pentru a consolida industria cărbunelui. De asemenea, Departamentul Energiei a ordonat recent ca centrala de cărbune JH Campbell de pe Lacul Michigan să rămână în producție și după data programată de închidere din 31 mai și ar putea prelungi durata de viață a centralei electrice Monroe de pe Lacul Erie din Michigan, care este programată să se închidă în 2028. Pe baza agendei energetice a lui Trump, este probabil ca alte centrale de cărbune care urmau să fie dezafectate să fie modernizare și să continue să funcționeze.
Administrația Trump vrea să taie subvențiile pentru regenerabile
Însă în ciuda eforturilor depuse de administrația Trump pentru a obține sprijin pentru cărbune, nu toată lumea este dispusă să renunțe la obiectivele sale climatice. În ultimele luni, mai multe autorități de reglementare la nivel de stat, operatori regionali de rețele electrice, ONG-uri de mediu și grupuri de consumatori au contestat legalitatea ordinelor de menținere în funcțiune a termocentralelor emise de Departamentul Energiei (DOE). În iunie, unele autorități de reglementare a utilităților la nivel de stat și grupurile de mediu au depus cereri de reexaminare la DOE cu privire la menținerea în producție a centralelor electrice JH Campbell și a centralei pe petrol și gaze Eddystone din Pennsylvania, argumentând că regenerabilele ar putea satisface mai bine cererea tot mai mare de energie.
Însă e greu de crezut că revenirea la combustibilii fosili poate fi stopată. Președintele Trump a dus politica energetică a SUA în direcția opusă față de predecesorul său, Joe Biden, prin reducerea subvențiilor acordate energiei verzi și introducerea de reglementări pentru a sprijini o producție mai mare de cărbune. Mai multe centrale pe cărbune destinate să fie scoase din funcțiune în următorii ani vor continua să producă electricitate, iar noi proiecte miniere ar putea fi în demarate în anumite state.
Cititi si: SUA pregătesc eliminarea limitelor la emisiile de carbon moștenite din epoca Biden pentru centralele pe cărbune și gaze
***