Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că la congresul formațiunii, care va avea loc cel mai probabil în toamnă, urmează clarificări ideologice, sugerând o posibilă deplasare spre poziții naționaliste, întrucât partidul a înregistrat rezultate foarte mari în perioadele în care a practicat un astfel de discurs, așa cum s-a întâmplat în mandatul lui Liviu Dragnea.
Reamintim că un sondaj realizat de INSCOP Research la sfârșitul lunii iunie arăta prăbușirea PSD în sondaje sub 14%, cel mai mic procent din istoria partidului. Deși la parlamentarele din decembrie 2024, PSD s-a aflat pe primul loc, cu aproape 22 de procente din voturile exprimate, toate sondajele arată că formațiunea a pierdut primul loc în favoarea partidului extremist AUR și a fost depășit chiar și de PNL.
Sorin Grindeanu a declarat luni seară că viitorul congres al partidului va avea loc „mai mult ca sigur în această toamnă” și, dincolo de chestiunile legate de conducere, partidul trebuie să se concentreze pe clarificarea identităţii doctrinare.
„Suntem acum în jurul a 20%, de unde trebuie să începem să creştem. (…) Nu înseamnă că nu pot să existe în PSD diverse curente, care pot să aibă susţinere mai mare sau mai mică. Poate să existe, cum a fost pe vremea lui Liviu Dragnea, un curent puternic mai patriotic, naţionalist şi asta ne-a dus la nişte procente foarte mari. (…) Poate să existe un curent de social-democraţie europeană, dacă vreţi, cum a fost pe vremea lui Mircea Geoană (…) PSD trebuie să evite, în schimb, să se înscrie în linia partidelor socialiste europene clasice (…) PSD-ul trebuie să aibă specificul său în România, aşa cum l-am avut în ultimii 30 de ani, chiar dacă am fost partid de stânga şi suntem partid de stânga. Asta este ceea ce-mi doresc de la congres: să existe această clarificare şi e absolut normal să existe această clarificare doctrinară pentru anii viitori”, a declarat Sorin Grindeanu, citat de Agerpres.
Împrospătarea cadrelor de partid
Liderul interimar al social-democraților a mai spus că eşecul înregistrat de PSD la ultimele alegeri prezidenţiale demonstrează în mod clar că lucrurile trebuie schimbate:
El l-a criticat pe Marcel Ciolacu pentru promovarea unor personaje precum Florin Jianu sau Elizabeta Lipă.
„Până a ajunge Florin Jianu, europarlamentar, ne-am mai întâlnit. Eu am înțeles de ce a vrut Marcel să aducă acest curent nou în partid, reprezentat de domnul Jianu, poate și domnul Costoiu, deși el e mai vechi. Sunt decizii politice pe care noi le-am luat în acele luni, când Marcel a venit cu acești colegi noi, cum ar fi și doamna Elisabeta Lipă. Dovada că nu s-a judecat foarte bine stă în rezultatele alegerilor. (…) Asta înseamnă că lucrurile în anii viitori trebuie să stea altcumva. Şi să ne bazăm pe oameni care, cel puţin în funcţiile de conducere, nu vin, aşa, peste noapte şi sunt vicepreşedinţi, prim-vicepreşedinţi, secretari generali dintr-o dată. Pentru că niciodată nu poţi să arzi anumite etape care îţi dau anumite experienţe într-un cadrul organizaţional aşa cum e PSD-ul”, a mai spus Grindeanu.
(Citește și: Sondaj INSCOP: PSD coboară la sub 14% – Actuala coaliție guvernamentală nu ar mai avea majoritate parlamentară)
****