14 iulie, 2025

România și Franța vor solicita Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului de liber schimb Mercosur, având în vedere impactul ce va fi resimțit de fermierii europeni, a anunțat, luni, ministerul de resort.

În acest sens, cele două țări au convenit asupra semnării acestei declarații comune, ce urmează a fi transmisă Comisiei Europene, inițiativa fiind susținută și de alte state membre – Italia, Austria, Polonia și Ungaria – care și-au exprimat intenția de a adera la demers.

Guvernul României a cerut la Bruxelles amânarea cu cel puțin doi ani a acordului cu blocul Mercosur din America Latină

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), ministrul român al Agriculturii, Florin Barbu, a avut luni o întrevedere oficială cu Annie Genevard, ministrul francez al Agriculturii și Securității Alimentare, în cadrul Consiliului AGRIFISH, pentru a discuta două teme de maximă importanță pentru viitorul agriculturii europene: acordul de liber schimb UE-Mercosur și viitorul Politicii Agricole Comune (PAC).


Cei doi oficiali au subliniat necesitatea unei cooperări consolidate între România și Franța, în contextul provocărilor comune cu care se confruntă fermierii din ambele state membre.

„În cadrul discuțiilor, ministrul Florin Barbu a propus o prorogare de cel puțin doi ani a aplicării Acordului MERCOSUR, pentru a permite statelor membre să realizeze o analiză detaliată a efectelor asupra competitivității agriculturii europene și asupra siguranței alimentare. La rândul său, ministrul francez Annie Genevard a propus inițierea unei declarații comune de opoziție față de forma actuală a acordului, care să reflecte preocupările legitime ale fermierilor europeni”, se arată în comunicatul MADR, citat de Agerpres.

„Așa cum am transmis încă de la începutul acestui an, România nu poate fi de acord cu acest acord care le-ar crea mari dificultăți fermierilor noștri”, a scris pe Facebook ministrul Agriculturii.

Poziția României pe Politica Agricolă Comună

În ceea ce privește viitorul PAC, Florin Barbu și Annie Genevard au susținut menținerea unei politici agricole distincte de celelalte fonduri europene, structurată pe doi piloni clari și beneficiind de un buget adecvat, capabil să răspundă nevoilor reale ale fermierilor europeni.

Totodată, cei doi oficiali au pledat pentru simplificarea substanțială a regulilor de implementare, astfel încât fermierii să poată accesa fondurile europene mai ușor, fără birocrație excesivă, iar administrațiile naționale să aibă o marjă mai mare de flexibilitate în aplicarea politicilor.


„România și Franța își reafirmă angajamentul pentru un dialog susținut și constructiv în sprijinul unei agriculturi europene performante, reziliente și echitabile pentru toți fermierii din Uniunea Europeană”, au mai transmis luni reprezentanții MADR.

Acordul trebuie aprobat de cel puțin 15 state membre ale UE

La nivel european, cei care susțin acordul spun că acesta oferă o modalitate de a reduce dependența de comerțul cu China și apără statele UE de impactul tarifelor comerciale pe care președintele ales al SUA, Donald Trump, amenință că le va impune.

Opozanții, în special Franța, dar și Italia și Polonia, spun că acordul va duce la importuri ieftine de mărfuri sud-americane și că nu se vor respecta standardele de siguranță alimentară și de mediu ale UE. Importul de carne de vită din țările latino-americane a fost cea mai mare preocupare.

Acordul comercial trebuie aprobat de cel puțin 15 dintre cele 27 de state membre ale UE, reprezentând cel puțin 65% din populația blocului.

(Citește și: ”Ministrul Agriculturii: „România, împotriva acordului de liber-schimb Mercosur. Nu voi semna””)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: