8 iulie, 2025

Blocul Național Sindical (BNS), în contextul fierbinte al discutării măsurilor de austeritate, care diminuează veniturile bugetarilor, acuză că Guvernul poate modifica unilateral contractele de muncă, fără dialog, „fără renegocieri și fără respect față de salariat”, conform unei decizii din ianuarie a CCR, dar a cărei motivare a fost publicată „în mod strategic”.

În opinia confederației, coincidența momentului publicării motivării deciziei este un „atac periculos și fără precedent al CCR la drepturile lucrătorilor din sectorul public din România”, potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES.

„BNS reclamă atacul periculos și fără precedent al CCR la drepturile lucrătorilor din sectorul public din România! În plin val de proteste organizate de organizațiile sindicale și lucrători, Curtea Constituțională emite o motivare cel puțin bizară prin care amputează drepturile lucrătorilor români și îi oferă Guvernului și Parlamentului pretextul ‘perfect’ pentru tăieri de sporuri și salarii! CCR legitimează ideea că Guvernul poate modifica unilateral contractele de muncă, fără dialog, fără renegocieri și fără respect față de salariat”, se scrie în comunicatul confederației sindicale.


BNS consideră că decizia și motivarea CCR vine ca o validare constituțională a unei măsuri politice mai mult decât discutabile, în plin val de proteste sociale. BNS o consideră periculoasă nu doar pentru angajații bugetari, ci pentru orice salariat din România, pentru că dă mână liberă statului să modifice în mod arbitrar componente ale salariului negociate și prevăzute contractual; slăbește poziția angajatului în fața angajatorului public; creează un precedent periculos ce poate fi extins și în mediul privat prin viitoare interpretări abuzive ale legii.

Confederația analizează sesizarea Curții Europene de Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului în legătură cu această decizie a CCR.

Cronologia dosarului în care CCR livrează o decizie croită parcă pe actualul context – momentul publicării motivării

  • 2021 – Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași a ridicat excepția de constituționalitate a dispozițiilor art. 156, 161 și 164 din Legea dialogului social nr. 62/2011 și s-a deschis Dosarul CCR nr. 52D/2021.

  • 28 ianuarie 2025 – CCR a emis Decizia nr. 2 în acest dosar.

  • 27 iunie – Motivarea acestei decizii a fost dată și publicată în Monitorul Oficial nr. 605 din 27 iunie 2025.


Reamintim că Executivul a dorit să aprobe pe 27 iunie proiectul de OUG referitor la diminuarea sporului pentru condiții de muncă vătămătoare, însă Consiliul Economic și Social (CES a amânat avizarea documentului trimis de Guvern.

„Această motivare este publicată strategic exact în ziua în care Guvernul și-a dorit să aprobe în ședință OUG pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice, prin care Executivul a tăiat sporul de condiții vătămătoare și a zilelor de concediu suplimentar pentru bugetari, OUG care a fost aprobată ulterior”, se menționează într-un comunicat al BNS.

Acuzațiile BNS la adresa concluziilor CCR

  • CCR arată în motivare că „dreptul la grevă nu este unul absolut” și că „legiuitorul a instituit anumite interdicții și restrângeri ale dreptului la grevă în scopul asigurării bunului mers al activității economico-sociale și al garantării intereselor de ordin general”.

  • Lucrătorii din mediul bugetar nu au dreptul la grevă atunci când vorbim de salarii, sporuri și alte drepturi reglementate prin lege. CCR îi dă, în fapt, „angajatorului-stat” posibilitatea de a stabili condițiile în care poate fi organizată o grevă, susțin liderii BNS.

  • „Absurdul CCR în emiterea motivării continuă fără limite. Potrivit documentului, CCR stabilește că ‘trebuie să țină seama de faptul că în dreptul public salariile/indemnizațiile/soldele sunt stabilite în baza legii, ca act al legiuitorului originar sau delegat. Legea este cea care oferă o marjă angajatorului public ca eventual să acorde anumite sporuri specifice, acesta neavând competența să acorde drepturi salariale numai în baza și în temeiul unei manifestări discreționare de voință. Cu alte cuvinte, lucrătorii și organizațiile sindicale nu pot reclama tăierea sporurilor practicată de Guvernul Bolojan pentru că legea este mai presus de toate, iar negocierile dintre reprezentanții salariaților și angajatorii publici nu valorează absolut nimic”, în opinia BNS.

  • CCR stabilește că „atunci când legea diminuează cuantumul sporurilor sau suprimă sporurile respective, contractul individual de muncă nici măcar nu trebuie renegociat prin întâlnirea voinței concordante a celor doi co-contractanți pentru a se aplica noile prevederi legale”. Practic, explică BNS, Curtea spune că atunci când statul taie sporurile chiar și pe perioadă nedeterminată, acestea pot fi eliminate unilateral, fără ca angajatorul să mai stea de vorbă cu angajatul. „Este o interpretare care transformă contractul individual de muncă într-un act fragil, supus oricând voinței autorităților, fără garanții și fără drept la negociere cu încălcarea art. 53 din Constituția Românie”, susține BNS.

  • „Întâmplător sau nu, judecătorii CCR își aduc aminte de o speță pe care au fost sesizați în urmă cu cinci ani și a cărei motivare o scot acum de la naftalină. O acțiune cu premeditare pentru a opri din fașă orice tentativă de demers de neconstituționalitate pe care vreun salariat sau organizație sindicală ar putea să o atace la CCR. Este inacceptabil ca, într-un stat de drept, contractul de muncă al unui lucrător din sectorul public să devină un document care poate fi golit de conținut de azi pe mâine, prin simpla voință a Guvernului sau a CCR-ului. CCR validează un abuz, iar acest lucru va alimenta și mai mult revolta socială deja existentă. La Congresul BNS din mai 2025, atrăgeam atenția că ‘S-a creat un ecosistem extrem de periculos în justiție. Justiția este în criză și iată că poate face orice în această țară”, a declarat președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, citat în comunicat.

(Citește și: Guvernul Bolojan, prima confruntare cu sindicatele, la tăierea sporurilor: Bugetarii amenință că blochează plata pensiilor, activitatea instanțelor și începerea anului școlar)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: