7 iulie, 2025

TikTok lucrează la o versiune separată a aplicaţiei pentru piaţa americană, într-un efort de a respecta legislaţia din SUA şi de a facilita o eventuală vânzare către un grup de investitori locali, relatează publicaţia The Information, citată de Reuters.

Noua aplicaţie ar urma să funcţioneze independent de reţeaua globală a ByteDance, compania-mamă din China, şi să răspundă cerinţelor stricte privind securitatea datelor impuse de autorităţile americane.

Dezvoltarea acestei versiuni dedicate vine în contextul în care administraţia Donald Trump a stabilit termenul de 17 septembrie pentru ca TikTok să se conformeze unei legi din 2024 care impune fie vânzarea operaţiunilor din SUA, fie interzicerea completă a aplicaţiei pe teritoriul american.


Deşi TikTok a contestat măsura în instanţă, până în prezent deciziile Curţii Supreme au menţinut decizia.

Reconfigurarea, centrată pe stocarea locală a datelor

Preşedintele Trump a declarat recent că Statele Unite sunt ”practic” în pragul unui acord cu China privind TikTok, şi că negocierile oficiale vor începe în această săptămână. De asemenea, el a subliniat că scopul este ca aplicaţia să rămână activă în SUA, dar sub controlul unor entităţi de încredere, fără implicare directă din partea Beijingului.

Informaţiile despre noua versiune a aplicaţiei vin într-un moment critic pentru platformă, care a fost deja nevoită să-şi suspende temporar activitatea în SUA la începutul anului 2025.

Reacţia rapidă a administraţiei şi reluarea funcţionării au oferit însă un răgaz, folosit acum pentru reconfigurarea modelului operaţional.

Deocamdată, nu se cunosc detalii tehnice privind schimbările pe care le va aduce versiunea americană a TikTok, însă sursele citate de The Information sugerează că accentul va fi pus pe stocarea locală a datelor, pe controlul algoritmic şi pe separarea infrastructurii software faţă de varianta internaţională.


TikTok nu a comentat oficial informaţia, iar procesul de vânzare nu a fost încă finalizat. Cu toate acestea, lansarea unei versiuni americane distincte semnalează o mişcare strategică majoră care ar putea asigura supravieţuirea aplicaţiei pe una dintre cele mai importante pieţe digitale din lume.

(Citește și: Donald Trump prelungeşte termenul de vânzare a afacerii TikTok în SUA cu 75 de zile – Vânzarea, aproape parafată, s-a blocat din cauza războiului tarifar)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: