2 iulie, 2025

Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat marţi la telefon – timp de peste două ore – cu omologul său rus Vladimir Putin, anunţă într-un comunicat de presă Palatul Elysée, care precizează că cei doi au vorbit despre programul nuclear al Iranului şi despre Ucraina.

Aceasta este prima convorbire le telefon a celor doi din septembrie 2022, înainte ca Rusia să invadeze Ucraina.

Emmanuel Macron şi Vladimir Putin au decis „să-şi coordoneze demersurile” şi „să vorbească în curând” pentru a urmări împreună dosarul nuclear iranian, potrivit preşedinţiei franceze.


Şeful statului francez a „insistat asupra urgenţei” ca Teheranul să se conformeze obligaţiilor pe care şi le-a asumat în domeniul nuclear.

El a „subliniat susţinerea de neclintit a Franţei faţă de suveranitatea şi integrotatea teritorială a Ucrainei” şi a „îndemnat la instaurarea cât mai rapid posibil a unei încetări a focului şi la lansarea unor negocieri între Rusia şi Ucraina în vederea unei soluţionări solide şi durabile a conflictului”, potrivit preşedinţiei franceze.

Vladimir Putin l-a avertizat pe Emmanuel Macron că orice acord de pace în Ucraina este necesar să fie „pe termen lung”, a anunţat Kremlinul. El i-a spus lui Emmanuel Macron că Războiul din Ucraina este „o consecinţă directă a politicii statelor occidentale”, potriit agenţei ofiicale ruse de presă Tass.

Occidentul „a ignorat timp de mulţi ani interesele de securitate ale Rusiei, a creat o bază antirusă în Ucraina şi a tolerat încălcările drepturilor rezidenţilor rusofoni”, i-a spus el.

Putin şi Macron „au subliniat importanţa respectării dreptului Iranului la folosirea paşnică a energiei nucleare şi îndeplinirii obligaţiilor sale în baza TNP, în cooperare cu Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA)”, potrivit Kremlinului.


Palatul Élysée cere ca inspectorii AIEA „să-şi reia activitatea imediat”.

Emmanuel Macron i-a transmis lui Putin că este necesară găsirea unei soluții diplomatice pentru rezolvarea durabilă a problemei dosarului nuclear și a rachetelor iraniene.

Majoritatea liderilor din Occident şi-au întrerupt relaţiile cu Vladimir Putin după ce a invadat Ucrainei, la 24 februarie 2022. În noiembrie 2024, Vladimir Putin şi-a exprimat regretul faţă de faptul că liderii din Occident nu-l mai sună. „Dacă vreunul dintre ei vrea să reia contactul, am spus-o mereu şi vreau s-o amintesc, nu avem nimic împotriva acestui lucru”, declara el la Forumul de la Valdai.

(Citește și: Ambasadorul Iranului la ONU: Programul nuclear „nu se va opri niciodată)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: