30 iunie, 2025

Luni este ultima zi din această sesiune a legislativului, dar Parlamentul urmează să întrunească în jurul datei de 15 iulie pentru asumarea pachetului cu măsuri fiscale și a reformei pensiilor speciale, prin care Guvernul intenționează creșterea vârstei de pensionare a magistraților.

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, despre reforma pensiilor speciale, că proiectul aflat la comisia de Muncă va face obiectul unei sesiuni extraordinare, împreună cu pachetul de reforme fiscale.

”Din informaţiile mele, proiectul de care discutam la început va face obiectul unei sesiuni extraordinare, împreună cu pachetul de reducere a taxelor. Deci, cred că mergem în paralel”, a spus Mircea Abrudean.


”Vorbim de vârsta de pensionare a magistraţilor. (..) Vedem în ce formă ajunge în plenul Senatului”, a explicat președintele Senatului.

Parlamentarii cu proprietăți în București – Ilfov nu mai primesc bani pentru chirie – Sorin Grindeanu se laudă că reforma statului începe, astfel, de sus, cu eliminarea privilegiilor pentru politicieni

Plenul comun al celor două Camere a votat, luni, cu 361 de voturi pentru, 2 abţineri şi 3 care nu şi-au exprimat votul ca parlamentarii cu proprietăţi în Bucureşti-Ilfov să nu mai primească bani pentru chirie de la forul legislativ.

Modificarea completează la articolul 41 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, astfel încât parlamentarii care au locuințe în București sau Ilfov, personal sau împreună cu soțul/soția, să fie excluși de la dreptul de a primi sumele forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în Capitală.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a declarat ulterior că acest vot marchează începutul tăierii privilegiilor și sinecurilor, respectând principiul conform căruia reforma statului trebuie să plece de la vârf şi nu de la oamenii care muncesc din greu.

”Fără bani de la stat pentru cazarea parlamentarilor cu proprietăţi în Bucureşti-Ilfov! Reforma statului trebuie să plece de la vârf şi nu de la oamenii care muncesc din greu! Astfel, Parlamentul a votat astăzi modificarea pe care am propus-o, în regim de urgenţă, la Statutul deputaţilor şi senatorilor, prin care nu mai este posibilă decontarea cheltuielilor cu chiria pentru parlamentarii care deţin o locuinţă în Capitală sau în judeţul Ilfov”, a spus Grindeanu.


”Voi veni rapid cu un pachet de măsuri consistente care va cuprinde o tăiere drastică a privilegiilor şi sinecurilor. Repet: trebuie acţionat de sus în jos, dacă vrem să trecem cu bine peste această perioadă dificilă pentru economia României”, a mai precizat Grindeanu.

Reamintim că cel puțin 21 de deputați și 12 senatori încasau bani pentru chirie în București, deși aveau proprietăți în Capitală sau Ilfov. 

Un exemplu este deputatul AUR Mugur Mihăescu, care a primit bani de chirie în timp ce avea o casă în Ilfov și mai multe proprietăți imobiliare în Capitală (sedii de firme etc.) și a declarat că nu știa pentru ce primea banii respectivi.

(Citește și: De unde pornește guvernul Bolojan: Execuția bugetară la 5 luni – Deficitul accelerează spre 9% din PIB. Ce taxe au salvat visteria, de la începutul anului și până acum)

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: