Valentin Lazea/ Despre orbire

În zilele acestea, în care politicienii încearcă să distribuie cât mai echitabil povara ajustării fiscal-bugetare, spațiul este virusat de tot felul de narative care arată că cei care le propagă sunt interesați exclusiv de buzunarul propriu și nicidecum de binele public. Prezentăm mai jos cinci astfel de narative:

1, „Guvernul ar trebui să fie compus din/condus de oameni de afaceri, care să gestioneze țara ca pe propria firmă”.

Cei care susțin teza de mai sus nu țin seama de un adevăr elementar: profilul cultural-comportamental al omului de afaceri (maximizator al profitului, urmăritor al interesului personal, cu o viziune mai degrabă microeconomică, puțin interesat de aspectele sociologice și politice) vine în totală contradicție cu fișa postului guvernamental, care necesită abilități de civil servant (satisfacția promovării de politici publice, empatie, viziune macroeconomică, atenție la aspectele sociologice și politice).

Celor care se lasă seduși de viziunea unui guvern de afaceriști ar trebui ca recentele performanțe ale administrației Trump să le ridice niște semne de întrebare.

Iar dacă partidele din România nu au selectat în rândurile lor oameni cu calități de civil servant, nu înseamnă că aceștia nu există, în țară sau în străinătate.

2, „Dacă acum se pierde șansa îmbunătățirii colectării TVA și – în loc de aceasta –  vor crește impozitele, atunci șansa îmbunătățirii colectării va fi pierdută pentru acest ciclu electoral”.

Promotorii acestui punct de vedere uită că partenerii externi ne solicită, în regim de urgență, o serie de măsuri de reducere a deficitului bugetar care să fie rapide, cuantificabile (cine ar putea spune câți bani va aduce la buget îmbunătățirea coletării TVA?) și credibile (de câte ori au făcut autoritățile române această promisiune și nu au respectat-o?).

Și nu înseamnă deloc că, dacă nu se face în 2025, reforma colectării nu poate progresa în următorii ani. Din contră: dacă în 2026 vom ajunge, prin măsurile fiscale care se iau acum, la un deficit bugetar de 6,4-6,5% din PIB, cum va continua ajustarea bugetară (până la sub 3% din PIB) altfel decât prin îmbunătățirea colectării?

La fel, cei „grăbiți” uită că o îmbunătățire a colectării TVA depinde de o serie de reforme structurale, care vor necesita timp și voință politică:

• demantelarea structurilor criminale sau penale care profită de pe urma sistemului actual;

• depolitizarea structurii ANAF;

• criminalizarea, prin lege, a neplății TVA;

• modificarea legii insolvenței, folosită masiv pentru neplata TVA (chiar dacă aceasta este datorată și recunoscută ca atare);

• matching în timp real între facturile vânzătorului și ale cumpărătorului, efectuat automatizat pentru toate firmele, nu doar manual și selectiv ca în prezent, etc.

3, “Dacă vom diminua consumul (prin creșterea TVA sau a impozitului pe venit), aceasta va afecta principalul pilon al creșterii economice”

Cei care susțin acest punct de vedere arată clar că nu au nici un fel de cunoștințe macroeconomice. Problema principală a României este excesul de consum (față de producția proprie), promovat prin politici fiscale și salariale, având ca rezultat adâncirea deficitului extern.

Este cam târziu acum să deplângem scăderea consumului (și a creșterii economice), după ce ne-am abătut ani de zile de la ortodoxia macroeconomică, de o manieră unică în Europa (poate doar guvernul Orbán din Ungaria să fie o palidă copie).

4, „Românul, prin plata de impozite și taxe, lucrează două treimi din timp pentru stat și doar o treime din timp pentru sine însuși”.

Principial, acest argument nu stă în picioare, deoarece în schimbul impozitelor achitate, românul primește o serie de bunuri publice (poate nu de cea mai bună calitate, dar totuși bunuri publice): educație, sănătate, infrastructură de transport și energetică, justiție, ordine publică, apărare etc. Dacă statul nu le-ar asigura , ar trebui să ni le procurăm noi înșine, prin forțe proprii și am ajunge tot acolo (sau mai rău).

Știu: mulți vor spune că sunt nevoiți să recurgă la sistemul medical privat, chiar dacă plătesc CASS, deoarece sistemul de sănătate de stat este sub orice critică. Eu le replic acestora să se roage Domnului ca atunci când au nevoie brusc de o operație/un tratament și se adresează spitalului privat de care aparțin, acesta să nu le spună că nu dispune de specializarea respectivă și să nu îi trimită tot la spitalul de stat. Ca să nu mai vorbim de jumătatea din populație care nu își permite nici tratament privat, nici educație privată.

Nici numeric, argumentul nu stă în picioare, deoarece calculul de 2/3 din venituri consumate pe impozite și taxe presupune un cetățean care plătește toate impozitele la un nivel maxim. Această abordare nu ține seama de:

• scutirile de impozite de care se bucură numeroase sectoare/categorii sociale;

• TVA redus la alimente, medicamente, lemne de foc, agent termic, cărți, spectacole culturale și sportive, turism intern etc.;

• optimizări fiscale.

      Aceasta pentru a nu mai aminti de evaziunea fiscală, practicată pe scară largă.

       În fine, cireașa de pe tort:

5, „Nu suntem de acord cu impozitul progresiv/taxa de solidaritate, deoarece nu putem fi solidari cu politicienii care fură, cu beneficiarii de pensii speciale, cu bugetarii de lux etc”.

Cei aproximativ 3-4 milioane de oameni care își câștigă banii în mod cinstit și care gândesc în acest fel, își concentrează atenția asupra celor circa 1 milion care beneficiază de rente necuvenite. Dar făcând asta, ei suferă de un fel de „orbire selectivă”, deoarece uită de celelalte multe milioane de adulți (șomeri, migranți temporari, angajați în economia informală, casnice, tineri NEET), care se consideră nedreptățiți de soartă și care, din frustrare (justificată sau nu) sunt în stare să dărâme democrația, așa cum au arătat-o voturile recente.

Toate aceste categorii defavorizate consideră că ajustarea fiscală ar trebui să fie suportată de cei bogați și de clasa mijlocie.

Situația se prezintă după cu urmează: o elită prădătoare (subțire) și o clasă mijlocie ultraegoistă (ceva mai largă) nu vor să cedeze nici un milimetru din ceea ce au obținut, în timp ce o majoritate tăcută și frustrată se pregătește de revanșă.

Să nu își închipuie cineva că Marea Britanie, SUA sau alte țări liberale au introdus impozitul progresiv din grija față de săracii lor; pur și simplu,  clasele înstărite de acolo au făcut-o pentru propriul interes, deoarece au înțeles că păstrarea averilor depinde de păstrarea păcii sociale.

La noi, clasele înstărite sunt prea oarbe ca să vadă așa ceva. Iar  combinația de egoism al celor înstăriți cu frustrarea celor săraci este cu adevărat explozivă, mai ales în condiții de război hibrid. Pentru a dezamorsa acest potențial exploziv, cei din clasa de mijloc ar trebui să renunțe la o parte din egoismul lor, acceptând impozitul progresiv. Totodată, marii îmbogățiți ai tranziției ar trebui să se gândească bine dacă vor să doarmă liniștiți noaptea. Poate că mulți dintre ei consideră că se pot acomoda cu orice regim, inclusiv cu unul dictatorial sau autoritar. Ar face bine să se gândească din nou: orice regim autoritar are doar un număr limitat de clienți căruia să îi acorde favorurile.

(Valentin Lazea este economist-șef al BNR – opiniile prezentate în articol nu angajează instituția)

***