Doi parlamentari democrați din statul Minnesota, Statele Unite, au fost împușcați mortal în casele lor, sâmbătă, potrivit presei americane. Poliția a anunțat la câteva ore că suspectul a fost identificat.
Melissa Hortman, una dintre victime, era liderul Democraților din Congresul statului Minnesota. Soțul ei, Mark, a fost și el ucis, a confirmat guvernatorul statului, Tim Walz, într-o conferință de presă. Totodată, un alt parlamentar democrat de Minnesota, senatorul John Hoffman, dar și soția sa au fost împușcați în zorii zilei de sâmbătă.

Walz a spus că împușcăturile „par a fi un asasinat cu motivație politică”. Hortman era cea mai importantă figură politică democrată din Camera Reprezentanților din Minnesota.
Suspectul a fost identificat. Căutare de amploare
O operațiune de căutare de amploare a fost declanșată pentru prinderea suspectului, care a fugit pe jos după ce a tras asupra poliției.

Asasinul, încă în libertate, se numește Vance Boelter și are 57 de ani, potrivit CNN, care citează doi oficiali din agențiile de aplicare a legii. Boelter, potrivit unui oficial din cadrul forțelor de ordine, lucrează pentru o companie de securitate, Praetorian Guard Security. Pe site-ul companiei se precizează că Boelter este director al patrulelor de securitate și a fost instruit de militari americani.
„A condus un vehicul care arăta exact ca o mașină de poliție SUV”, a declarat șeful poliției din Brooklyn Park, Mark Bruley, într-o conferință de presă. „Era echipat cu lumini, lumini de urgență, care arătau exact ca un vehicul al poliției, și da, purtau veste cu taser, alte echipamente, o insignă foarte similară cu a mea, încât, fără îndoială, dacă ar fi fost în această cameră, ai fi presupus că sunt polițiști”.
Listă cu alți parlamentari
În interiorul mașinii suspectului au fost găsiți o serie de fluturași pe care scria „No Kings”, potrivit unei fotografii postate de patrula statului Minnesota. Oficialii au găsit, de asemenea, în vehicul un „manifest” care enumera „mulți congresmeni și alți oficiali” care ar fi fost de asemenea în vizorul asasinului, potrivit poliției.
„Exista o listă de persoane, iar persoanele vizate în această situație se aflau pe acea listă”, a spus Drew Evans, șeful Biroului de Arestări Penale din Minnesota. El a adăugat că este „prea devreme în anchetă” pentru a oferi un motiv sau pentru a evalua dacă victimele au fost vizate din cauza afilierii lor politice, dar că el crede că statul va putea oferi mai multe informații despre motivația din spatele atacurilor pe măsură ce ancheta avansează.
„Ne aflăm astăzi aici pentru că o tragedie de nedescris s-a petrecut în Minnesota”, a spus Walz. „Buna mea prietenă și colegă, președinta Camerei Reprezentanților Melissa Hortman, și soțul ei, Mark, au fost împușcați și uciși în această dimineață, într-un asasinat care pare să aibă motive politice. Statul nostru a pierdut un mare lider, iar eu am pierdut cea mai dragă prietenă.”
Senatorul democrat John Hoffman și soția sa, Yvette, au fost împușcați de mai multe ori și au fost operați. Amândoi sunt în stare stabilă, conform Minnesota Star Tribune.
„Acesta a fost un act de violență politică țintită”, a spus Walz. „Discursul pașnic este fundamentul democrației noastre. Nu ne rezolvăm diferențele cu violență sau cu arma.”
Asasinul pare să fi planificat în detaliu atacurile, acesta trimițând un mesaj prietenilor.
Vance Boelter texted roommates that he was “going to be gone for a while” and “may be dead shortly,” according to one of his housemates in North Minneapolis who read the message aloud to reporters. https://t.co/NCVjuqpHMS pic.twitter.com/OCKOjlUb76
— The Minnesota Star Tribune (@StarTribune) June 14, 2025
Asasinul s-a dat drept ofițer de poliție
În jurul orei 2 dimineața, ora locală, poliția a primit un apel în Champlin, o suburbie a orașului Minneapolis, prin care era anunțat că Hoffman și soția sa au fost împușcați, a declarat Evans. Poliția din Champlin a intervenit la fața locului, fiind asistată de poliția dintr-o suburbie din apropiere, Brooklyn Park.
Poliția din Brooklyn Park s-a deplasat la casa lui Hortman în jurul orei 3.30 dimineața pentru a verifica dacă este în siguranță, având în vedere împușcarea lui Hoffman în apropiere. La sosirea la casa lui Hortman, ofițerii au văzut un presupus vehicul al poliției în alee, cu luminile de urgență aprinse, și ceea ce părea a fi un ofițer ieșind din casă, a spus Bruley. Bărbatul înarmat, care se dădea drept ofițer, a tras imediat asupra lor, apoi a reușit să scape prin spatele casei, a spus Bruley.
„Este vorba de cineva care, în mod evident, s-a dat drept ofițer de poliție, folosindu-se din nou de încrederea pe care o inspiră insigna și uniforma pentru a pătrunde în casă”, a spus Bruley.
Poliția a găsit un bărbat cu răni prin împușcare, soțul lui Hortman, și i-a acordat primul ajutor, dar acesta a fost declarat mort la scurt timp după aceea. Polițiștii au folosit apoi o dronă pentru a o identifica pe femeie, Hortman, în casă.
Reacția președintelui Trump
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că a fost informat despre „teribilul atac armat” din Minnesota și că acesta pare a fi un „atac țintit împotriva legislatorilor statali”.
Printr-o declarație transmisă de secretara de presă a Casei Albe, Karoline Leavitt, pe X, Trump a afirmat: „Am fost informat cu privire la teribilul incident armat care a avut loc în Minnesota, care pare a fi un atac țintit împotriva legislatorilor statali. Procurorul general, Pam Bondi, și FBI investighează situația și vor urmări penal pe oricine este implicat, în conformitate cu legea. O astfel de violență îngrozitoare nu va fi tolerată în Statele Unite ale Americii. Dumnezeu să binecuvânteze minunatul popor din Minnesota, un loc cu adevărat minunat!”
***