Add Your Heading Text Here

28 mai, 2025

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a lansat implementarea unui proiect, finanțat fonduri europene în valoare de 20 de milioane de euro, pentru monitorizarea în timp real a conținutului audiovizual, în special a celui online. Este primul său mare proiect finanțat din fonduri europene, menit să adapteze monitorizarea la realitățile digitale, conform unui comunicat al instituției.

Proiectul „Digitalizare pentru Eficientizare și o mai bună Comunicare în domeniul Audiovizual (DECA)”, în valoare totală de 102.446.484 lei (peste 20,4 milioane euro), este finanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021 – 2027.

Implementarea va dura până în iulie 2028, având ca obiectiv final operaționalizarea completă a noii structuri digitale a CNA.


Este cel mai ambițios proiect de modernizare al CNA și va schimba fundamental modul în care autoritatea acționează și comunică, mai spune instituția.

Obiectivul principal al proiectului: transformarea CNA într-o autoritate digitală de nivel european, complet echipată tehnologic pentru a analiza, supraveghea și interveni în timp real asupra conținutului audiovizual, în special în spațiul online.

Beneficii concrete ale proiectului:

  • Un sistem integrat de tip ERP pentru eficientizarea tuturor proceselor administrative interne

  • Platforme digitale de interacțiune directă cu publicul, posturile media și creatorii de conținut 

  • Capacitate avansată de analiză automată a conținutului audiovizual (inclusiv din social media), cu ajutorul tehnologiilor bazate pe inteligență artificială 

  • Crearea unui centru de date modern, găzduit într-un spațiu de înaltă securitate, pentru protejarea informațiilor și transparență în procesul decizional 

  • Lansarea platformei naționale de educație media „edumediaCNA”, care va oferi resurse accesibile tuturor categoriilor de public, de la elevi la seniori

  • Dezvoltarea unui laborator de reglementare („sandbox” legislativ), care va oferi sprijin și testare reglementată pentru noile forme de conținut și inovare în media

  • Transparență totală în luarea deciziilor, cu publicarea automată a tuturor hotărârilor și a motivațiilor juridice aferente.

(Citește și: MAE avertizează asupra unei campanii susținute de „manipulare și interferență informațională străină”, care „prezintă toate caracteristicile dezinformării rusești”)


****

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: