La PSD, PNL și USR încep luptele pentru alegerea noilor conduceri și se vorbește din nou despre reforme interne profunde, după șocul alegerilor prezidențiale. Cele mai dure confruntări se anunță la social-democrați, care au înregistrat primele alegeri prezidențiale (2024 și 2025) în care nu au avut reprezentant în finală și care s-a prăbușit în încrederea populației până la nivelul de 12%, conform europarlamentarului Dan Nica.
Nicuşor Dan a anunţat, după ce a câştigat alegerilor prezidenţiale, că începe de luni discuţiile informale cu partidele, el afirmând că îşi doreşte ca noul Guvern să fie instalat în câteva săptămâni.
Conducerea PSD se reunește luni seara la Vila Lac, într-o şedinţă informală, pentru a discuta strategia poziționării față de viitoarea guvernare și a pregăti Consiliul Politic Naţional de marţi, unde se va decide eventuala intrare în opoziție în perioada următoare, când sunt așteptate măsuri dure de austeritate.
Tot luni s-ar putea decide și soarta lui Marcel Ciolacu, liderul PSD cu cele mai multe rateuri și totuși scăpat de ritualul „nopții cuțitelor lungi”, obișnuit la social – democrați după fiecare înfrângere.
Conform unor surse Digi24, Ciolacul își va da demisia marți.

(Prima finală de prezidențiale cu sediul PSD închis; Sursa foto: Cristian Andrei)
„Este nevoie de o reformă profundă, completă, brutal de sinceră. Altfel, nu mai rămâne nimic. Doar tăcere, rușine și irelevanță politică. Astăzi este o zi tristă”, a declarat Dan Nica, într-un comunicat transmis înaintea reuniunii de la Vila Lac.
„Cifrele vorbesc. Astăzi, PSD este la doar 12%. Am pierdut încrederea multor oameni care au crezut în noi. Nu mai vorbim despre un semnal de alarmă. Nu mai este vorba de ‘îngrijorări’. Este colaps. Este cădere liberă. Este pierderea contactului cu realitatea. Politica se face printre oameni, stând de vorbă cu ei, ascultându-i. Avem nevoie de o schimbare. Dar nu o rotire de scaune, de fațadă, nu un nou discurs gol. Trebuie să lăsăm liderii adevărați să vorbească, să reconstruim social-democrația, să ne întoarcem la oameni, la nevoile lor”, a mai declarat Dan Nica, citat în comunicat.
Victor Negrescu: Nu cred că va urma o noapte a cuţitelor lungi sau o luptă pentru putere
Victor Negrescu crede că este prioritară o regândire a modului în care partidul face politică, aşa încât să fie „credibil” şi să poată „influenţa decizia publică în interesul cetăţenilor”.
Despre viitorul politic al lui Marcel Ciolacu, Negrescu spune că răspunsul „îl va da Marcel Ciolacu” şi că toată lumea se aşteaptă să existe o discuţie în acest sens. „Nu cred că vom avea o noapte a cuţitelor lungi sau o luptă pentru putere, ci un dialog. PSD e totuşi cel mai mare partid politic în România şi tebuie să ne asumăm responsabilităţi abordând lucrurile aşa cum au cerut românii prin votul lor”, a adăugat europarlamentarul.
În partid, taberele sunt împărțite, în privința intrării la guvernare – intrarea în opoziție până la depășirea perioadei de austeritate, cu eventuale majorări de taxe și impozite, sau rămânerea într-o nouă formulă de guvernare, cu diminuarea poziției actuale.
În legătură cu posibilitatea intrării PSD la guvernare şi cedării funcţiei de premier PNL, în condițiile în care Nicuşor Dan a spus că şi l-ar dori premier pe Ilie Bolojan, Victor Negrescu este de părere că „ponderea fiecărui partid trebuie să fie respectată”.
„Şi din nou, cu tot respectul pentru orice personalitate politică, trebuie să respectăm această pondere parlamentară. Din nou, nu mi se pare nici acest lucru drept să ne îndreptăm spre o persoană, că nu există om providenţial. A mai existat acum, la aceste alegeri prezidenţiale, un om care se considera providenţial. Ne trebuie o echipă, dacă se va forma un guvern, şi echipa va fi cea care poate să facă reformele necesare, un premier fără miniştri buni nu poate face treabă, la fel, degeaba ai miniştri buni dacă premierul nu e în stare să coaguleze echipa. Aşa că haideţi să punem lucrul acesta pe primul loc şi de acolo vom porni discuţia, dar din nou PSD mai degrabă astăzi este concentrat pe reconstrucţia sa în aşa fel încât să fie credibil pe viitor”, a declarat Negrescu.
Primarul PSD de Buzău: Toată conducerea trebuie să-și depună demisiile
Primarul PSD din Buzău, Constantin Toma, a declarat luni că toată conducerea PSD trebuie să-şi depună demisiile sau să fie demişi, după alegerile prezidenţiale, el arătând că electoratul PSD vrea ca acest partid să nu coboare până la zero şi că este foarte aproape de acest lucru.
El a respins ideea ca primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, să preia şefia partidului, arătând că o variantă ar putea fi europarlamentarul Victor Negrescu, dar că sunt şi alte varinate.
Potrivit lui Toma, PSD să intre la guvernare, pentru că trebuie făcute reforme mari.
În opinia sa, viitorul președinte al partidului ”nu trebuie să fie cineva din actuala conducere, pentru că au demonstrat ce pot face, şi cu economia României şi nu au făcut nicio reformă până acum”.
Întrebat despre varianta Victor Negrescu la şefia PSD, Constantin Toma a arătat că ”este una din variante”.
”Bineînţeles, e garnitura tânără a PSD-ului, cu experienţă, vicepreşedinte al Parlamentului European, dar mai sunt şi alţii”, a menţionat el.
”S-au luat multe decizii foarte proaste, inclusiv aceasta cu voturile care i s-au acordat lui George Simion în primul tur. Marcel Ciolacu, dacă nu avea această idee minunată de a-i da votul lui George Simion în primul tur, atunci, în noiembrie, azi era preşedintele României”, a arătat Toma.
Și PNL are nevoie de o „reformă profundă” – Vasile Blaga
Conform unor surse Digi24, președintele ales și președintele interimar urmează să se întâlnească luni.
Este de așteptat ca cei doi să discute despre propunerea lui Ilie Bolojan ca premier, dar și despre posibila coaliție și compoziție guvernamentală.
PNL va intra la guvernare, dar Vasile Blaga, unul dintre cei mai longevivi politicieni români, spune că are nevoie și de o „reformă profundă”.
„Eu cred că una din lecţiile pe care partidele au luat-o ieri este aceea că vor trebui să se reformeze, asta este clar! PNL-ul a început deja după primul tur al alegerilor prezidenţiale de anul trecut, avem un preşedinte interimar nou, pe domnul Bolojan, sigur, suspendat acum”, a afirmat Vasile Blaga într-o intervenţie telefonică, luni dimineaţă, la Digi 24.
Întrebat dacă Ilie Bolojan va reveni în fruntea PNL, Blaga a răspuns: „Indiscutabil, da, el a fost ales preşedinte interimar şi eu cred că va continua reforma internă în partid, pentru că şi PNL-ul are nevoie de o reformă profundă, internă”.
Guvernare cu PNL și, de preferat, cu PSD
În opinia politicianului, țara are nevoie de reconstrucție, iar liberalii vor „pune umărul”: „Ţara va trebui să aibă o guvernare stabilă. (…) Acum avem o Românie de-a dreptul fracturată după vot, între urbanul mare, urbanul mic şi rural, între românii din ţară şi cei din diasporă şi ar trebui cu toţii să dăm dovadă de maturitate politică, inclusiv cei care vor rămâne în opoziţie, că nu toţi vor putea guverna, astfel încât ţara să meargă pe direcţia bună. PNL, în ceea ce îl priveşte, a declarat atât preşedintele interimar, domnul Bolojan, cât şi prin preşedintele interimar al partidului, domnul Predoiu, că va pune umărul la această reconstrucţie, nu se dă la o parte şi desigur, mi-aş dori şi cred că toată lumea şi-ar dori o guvernare stabilă la care să participe toate cele patru partide pro-occidentale”, a mai afirmat Vasile Blaga.
În opinia sa, e „de preferat” ca PSD să fie la guvernare şi să fie adoptate reformele promise pentru reducerea deficitului bugetar şi celelalte reforme la care România s-a angajat pentru a încasa toţi banii din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”.
Dominic Fritz, posibilul nou președinte al USR: face parte doar dintr-un guvern care își asumă o reformă administrativ-teritorială și a instituțiilor
Dominic Fritz, președintele interimar al USR, a declarat luni că există mai multe crize pe care trebuie să le rezolve cu prioritate viitorul Executiv care se va forma în urma negocierilor purtate de președintele Nicușor Dan cu formațiunile politice pe care le va chema la negocieri.
USR va face parte doar dintr-un guvern care își asumă o reformă administrativ-teritorială și a instituțiilor pentru că doar astfel poate fi redată încrederea în stat.
”Există un interes foarte mare pentru lupta pentru ”putere” care o să urmeze, pentru cine va forma guvernul, cine vor fi miniștrii. Vreau să fac un apel să luăm în serios ceea ce ne-a spus președintele ales Nicușor Dan că suntem confruntați cu multiple crize, a spus liderul USR, care a prezentat prioritățile formațiunii ce l-a sprijinit pe Nicușor Dan:
- Diaspora: Vedem foarte clar că avem un număr larg de români care se simt exilați, sunt extrem de frustrați și nu muncesc în condițiile cele mai bune, sunt mame care își lasă copiii în România. Viitorul guvern va trebui să aibă o strategie mult mai apăsată.
- Situația bugetară a țării: Încă așteptăm o zi a adevărului în care vedem și confruntăm cifrele indiferent cât de dureroasă ar fi. Orice reformă fiscală trebuie să vină cu o reformă a statului.
- Încrederea în stat: S-a pierdut. O reformă administrativă teritorială și a instituțiilor este absolut crucială și necesară și USR va face parte doar dintr-un guvern care își asumă asta.
- Apărarea României: Ce facem cu agresorul la granița noastră, cum o integrăm într-un mecanism de apărare european, cum includem industria de apărare la pământ, când vin investiții de sute de miliarde de euro la nivel european.
- Industrie: Deficitul comercial, este vizibil că importăm produse din Ungaria de miliarde de euro. Avem în anumite zone un deficit comercial mare Toate aceste lucruri sunt teme despre care trebuie să discutăm și spun tocmai pentru că știu pentru că în discuțiile de la televizior vorbim de persoane și mișcări politice și mult prea puțin despre probleme. Recunoaștem urgența în care se află în România, nu este momentul pentru cârpeli, este un moment de reflexie.
Întrebat dacă PSD va face parte dintr-un viitor guvern, Dominic Fritz a spus că social-democrații nu pot ”fugi de responsabilitate” și că în viitorul Executiv va fi nevoie de parteneri politici care să-și asume ”reforme reale”. Fritz a spus, totodată, că nu este timp de ”încă o aventură cu un guvern minoritar”:
(Citește și: Victoria lui Nicușor Dan – în presa internațională: mobilizare la vot, pentru a evita abaterea de la orientarea pro-occidentală)
****