Curtea de Justiție a UE (CJUE) a anulat decizia Comisiei Europene de a refuza accesul publicației The New York Times la mesajele schimbate între președinta Ursula von der Leyen și directorul general al Pfizer, Albert Bourla, constatând că executivul UE nu a reușit să explice în mod plauzibil de ce nu deține textele.
Comisia Europeană a transmis imediat un comunicat în care precizează că ia act de hotărârea CJUE și menționează că va analiza decizia și va oferi o explicație mai detaliată privind refuzul.
„Prin hotărârea sa, Tribunalul admite acțiunea și anulează decizia Comisiei„, arată un comunicat al instanței din Luxemburg care citează hotărârea.
Cazul
Printr-o cerere întemeiată pe Regulamentul privind accesul la documente, Matina Stevi, o ziaristă angajată la cotidianul The New York Times, a solicitat Comisiei Europene să acorde accesul la toate mesajele text dintre președinta Ursula von der Leyen și Albert Bourla, președintele-director general al Pfizer, trimise între 1 ianuarie 2021 și 11 mai 2022.
Comisia a respins această cerere pentru motivul că nu deține documentele vizate de cerere. Doamna Stevi și The New York Times au solicitat Tribunalului Uniunii Europene să anuleze decizia Comisiei.
Decizia instanței
Tribunalul amintește că Regulamentul privind accesul la documente urmărește să confere cel mai mare efect posibil dreptului de acces public la documentele deținute de instituții.
Astfel, în principiu, publicul ar trebui să aibă acces la toate documentele instituțiilor.
Totuși, atunci când o instituție afirmă, ca răspuns la o cerere de acces, că un document nu există, inexistența acestui document este prezumată, în conformitate cu prezumția de veridicitate aferentă acestei declarații. Această prezumție poate fi însă răsturnată pe baza unor elemente pertinente și concordante prezentate de solicitantul accesului.
În cazul de față, Tribunalul observă că răspunsurile Comisiei cu privire la mesajele text solicitate pe tot parcursul procedurii se întemeiază fie pe ipoteze, fie pe informații oscilante sau imprecise.
În schimb, doamna Stevi și The New York Times au prezentat elemente pertinente și concordante care descriu existența unor discuții, în special sub forma unor mesaje text, între președinta Comisiei și președintele-director general al Pfizer în cadrul achiziționării de vaccinuri de către Comisie de la această societate în timpul pandemiei de COVID-19.
Prin urmare, doamna Stevi și The New York Times au reușit să răstoarne prezumția inexistenței și a nedeținerii documentelor solicitate.
Or, într-o asemenea situație, Comisia nu se poate limita să afirme că nu deține documentele solicitate, ci este obligată să prezinte explicații plauzibile care să permită publicului și Tribunalului să înțeleagă de ce nu se pot găsi documentele respective.
Comisia nu a explicat în detaliu ce fel de căutări ar fi efectuat pentru a găsi aceste documente și nici care sunt locurile unde s-ar fi desfășurat căutările. Prin urmare, ea nu a furnizat o explicație plauzibilă pentru a justifica nedeținerea documentelor solicitate.
În plus, Comisia nu a clarificat în mod suficient dacă mesajele text solicitate au fost șterse și, în acest caz, dacă ștergerea s-a făcut în mod intenționat sau automat ori dacă telefonul mobil al președintei a fost înlocuit între timp.
În sfârșit, Comisia nu a explicat în mod plauzibil nici motivul pentru care ar fi apreciat că mesajele text trimise în cadrul achiziționării de vaccinuri împotriva COVID-19 nu conțin informații importante sau care implică acțiuni subsecvente, a căror păstrare trebuie asigurată.
Reacția Comisiei – ia act și va analiza îndeaproape hotărârea
Comisia Europeană a transmis imediat un comunicat în care precizează că ia act de hotărârea CJUE și menționează că va analiza decizia și va oferi o explicație mai detaliată privind refuzul.
Prezentăm integral comunicatul CE:
„Comisia ia act de decizia de astăzi a Tribunalului cu privire la o cerere de acces la documente.
Tribunalul constată că, în decizia sa, Comisia ar fi trebuit să ofere o explicație mai detaliată a faptului că nu deține documente de tipul celor solicitate.
Tribunalul nu pune în discuție politica de înregistrare a Comisiei privind accesul la documente. Aceste norme urmăresc să asigure integritatea înregistrărilor Comisiei și transparența deplină prin garantarea faptului că documentele importante redactate sau primite de Comisie sunt ușor accesibile cetățenilor UE interesați.
În prezent, Comisia va analiza îndeaproape decizia Tribunalului și va decide cu privire la etapele următoare. În acest scop, Comisia va adopta o nouă decizie care va oferi o explicație mai detaliată.
Transparența a fost întotdeauna de o importanță capitală pentru Comisie și pentru președintele von der Leyen. Vom continua să respectăm cu strictețe cadrul juridic solid în vigoare pentru a ne pune în aplicare obligațiile. Ne menținem angajamentul deplin de a menține deschiderea, responsabilitatea și comunicarea clară cu toate părțile interesate, inclusiv instituțiile UE, societatea civilă și reprezentanții grupurilor de interese”.
(Citește și: Procurorii europeni preiau ancheta belgiană Pfizergate)
****