18 aprilie, 2025

Ucraina a anunțat joi că Kievul și Washingtonul au semnat un memorandum de intenție ca prim pas către încheierea unui acord mai larg privind dezvoltarea resurselor minerale din Ucraina, un acord promovat intens de președintele american Donald Trump, inclusiv ca garanție de securitate pentru Kiev, scrie Reuters.

Președintele Trump a declarat de altfel că acordul mai larg ar putea fi semnat săptămâna viitoare.

Yulia Svyrydenko (foto), vicepremierul și ministrul economiei din Ucraina, a făcut anunțul semnării memorandumului printr-o postare pe rețelele de socializare. De partea americană, acordul a fost semnat de Scott Bessent, secretarul Trezoreriei americane.

Kievul: Memorandumul deschide calea pentru un parteneriat economic


„Suntem bucuroși să anunțăm semnarea, împreună cu partenerii noștri americani, a unui Memorandum de Intenție, care deschide calea către un Acord de Parteneriat Economic și înființarea Fondului de Investiții pentru Reconstrucția Ucrainei,” a scris pe platforma X, oficialul ucrainean, fără a oferi mai multe detalii.

O delegație ucraineană a călătorit la Washington la sfârșitul săptămânii trecute pentru negocieri, după ce administrația Trump a propus un nou acord, mai amplu. Acordul-cadru inițial, asupra căruia se ajunsese la un consens, nu a fost niciodată semnat.

Vorbind cu reporterii la Casa Albă, Trump a declarat: „Avem un acord privind mineralele, care, din câte înțeleg, urmează să fie semnat joi”.

Donald Trump a susținut un acord care ar permite Statelor Unite acces privilegiat la resursele naturale și mineralele critice din Ucraina, pe care îl prezintă ca pe o formă de compensație pentru ajutorul militar oferit de Washington Ucrainei sub fostul președinte Joe Biden.

Acordul general pentru mineralele rare ar putea fi semnat săptămâna viitoare

Așezat alături de Trump în Biroul Oval, joi, secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent, a declarat că „încă lucrăm la detalii” și că semnarea ar putea avea loc până vinerea viitoare.


„Este în mare parte ceea ce am convenit anterior,” a spus el, adăugând: „Când președintele (Volodimir Zelenski) a fost aici, am avut un memorandum de înțelegere. Am trecut direct la acordul mare, și cred că e un document de 80 de pagini – acesta este cel pe care îl vom semna”.

Casa Albă nu a răspuns unei solicitări Reuters de a oferi mai detalii suplimentare privind calendarul și conținutul acordului.

Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, declarase anterior că cele două țări ar putea semna memorandum-ul în sistem videoconferință în cursul zilei de joi.

SUA a propus semnarea memorandumului și abia apoi a acordului general

„Este un memorandum de intenție. Și avem intenții pozitive, constructive,” le-a spus Zelenski reporterilor la Kiev.

El a adăugat că propunerea de a semna memorandum-ul înaintea acordului complet, care ar necesita ratificare în parlamentul ucrainean, a venit de la partea americană.


Svyrydenko a declarat anterior că Kievul și Washingtonul au făcut progrese semnificative în timpul discuțiilor privind acordul, iar memorandum-ul reprezintă prima etapă în acest proces.

(Citește și: ”Video / Marele scandal din Biroul Oval – Zelenski refuză semnarea Acordului și părăsește Casa Albă”)

(Citește și: ”Ultima formă a acordului pe metale rare SUA – Ucraina: Zelenski nu cedează și cere garanții suplimentare – Controversele și argumentele”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: