Articolul de față reprezintă o cronică a cărții „Unde să aterizăm?” a filosofului francez Bruno Latour (1947-2022), recent apărută în traducere la editura Contrasens. Volumul, apărut inițial în 2017, oferă o explicație paradoxală și, totodată, premonitorie a unor fenomene precum Brexit, ascensiunea lui Donald Trump, contestarea globalizării și recrudescența naționalismelor.
Toate aceste fenomene negative sunt puse de autor pe seama faptului că elitele mondiale, conștientizând pericolele Noului Regim Climatic au ales să……le ignore, neavând nici voința, nici capacitatea de a propune publicului o serie de măsuri nepopulare în sensul contracarării pericolelor respective. Soluția comodă a fost refugierea (iluzorie) în spatele granițelor naționale, în locul unui efort concertat de a face pământul locuibil pentru 8 miliarde de oameni și pentru descendenții lor.
Spune Bruno Latour:
Fără ideea că am intrat într-un Nou Regim Climatic, nu putem înțelege nici explozia inegalităților, nici amploarea dereglementărilor, nici criticile aduse globalizării, nici, mai cu seamă, dorința panicată de a reveni la vechile protecții ale statului național – ceea ce se numește, în mod cu totul greșit, „ascensiunea populismului”.
Și , pentru ca lucrurile să fie clare, adaugă:
Elitele au fost atât de convinse că nu va exista o viață viitoare pentru toată lumea, încât au decis să se debaraseze rapid de toate poverile solidarității – aceasta este dereglementarea; că era necesar să se construiască un fel de fortăreață de aur pentru cei câțiva la sută care aveau să poată scăpa cu bine – acesta este explozia inegalităților; și că, pentru a ascunde egoismul cras al unei astfel de fugi în afara lumii comune, era absolut necesar să se respingă amenințarea aflată la originea acestei evadări nebunești – iar acesta este negarea mutației climatice (subl. noastre).
Autorul aduce în favoarea tezei sale o serie de argumente faptice. În primul rând, Brexit-ul (2016):
Țara care inventase spațiul nesfârșit al pieței pe mare și pe uscat…..a decis…..să nu mai joace jocul globalizării.
În al doilea rând, alegerea ca președinte în SUA a lui Donald Trump (2016):
…om care promite să o izoleze într-o fortăreață, să nu mai lase să treacă nici un refugiat, să nu mai vină în ajutorul niciunei cauze care nu se află pe solul său….
În al treilea rând, este vorba de amplificarea migrațiilor (după 2015):
…însăși noțiunea de sol este pe cale de a-și schimba natura…..
În al patrulea rând, conștientizarea faptului că, după semnarea Acordului privind schimbările climatice de la Paris (2015), decidenții au realizat imensitatea sarcinilor pe care și le-au asumat:
….în acea zi, toate țările semnatare….au realizat în același timp cu groază că, dacă ar merge cu toate tot înainte conform previziunilor planurilor lor respective de modernizare, nu ar mai exista o planetă compatibilă cu speranțele lor de modernizare (subl. noastră). Ar avea nevoie de mai multe; și nu au decât una.
Rezultatul?
În fața amenințării, am fi decis nu să o înfruntăm, ci să fugim. Unii în exilul de aur al celor 1% – “Super-bogații trebuie protejați înainte de toate” – alții agățându-se de niște granițe garantate – „Pentru numele lui Dumnezeu, lăsați-ne măcar certitudinea unei identități stabile!” – alții, în sfârșit, cei mai mizerabili, luând calea exilului.
Să facem un pas în spate și să ne întrebăm dacă ar fi posibil și un alt scenariu în afara celui – sumbru – descris de Bruno Latour. În acest sens, ne vom referi la un alt articol al subsemnatului, intitulat „It’s the economy, stupid!”, apărut în serial pe cursdeguvernare.ro în anul 2020.
Arătam în acel articol că omenirea consuma (în 2020) anual resursele a 1,75 planete Pământ. Dar acest raport ar fi putut fi ameliorat, în timp, către consumul resurselor unei singure planete Pământ, dacă ritmul progresului tehnologic ar depăși ritmul cumulat de creștere a populației și cel al creșterii consumului individual. Atenție! O stabilizare a nivelului populației la nivel mondial ar presupune ca, în medie, familiile să nu aibă mai mult de doi copii. Iar consumul individual ar putea crește cu 1-2 la sută pe an (nu cu 4-5 la sută pe an), dacă am înțelege cu toții că o mare parte a consumului este de fațadă/de prestigiu, adică inutilă.
Arătam de asemenea, că politicieni luminați pot veni cu soluții de limitare a creșterii populației și a consumului la nivel mondial, la nivel de țară și la nivel de individ.
La nivel mondial, vorbim de:
- compensații bănești acordate țărilor ce reprezintă „plămânii planetei” pentru oprirea despăduririlor;
- oferirea de consultații de planificare familială pentru țările cu demografie explozivă;
- oferirea către țările în curs de dezvoltare a unor tehnologii legate de refolosirea resurselor;
- taxarea coordonată, la nivel global, a marilor poluanți, cu ar fi zborurile cu avionul etc.
La nivel de țară, se pot avea în vedere:
- încadrarea în biocapacitatea națională (exprimată în hectare globale per locuitor);
- limitarea creșterii populației;
- stimularea cercetării științifice și a inovării;
- trecerea la fabricarea de produse cu ciclu de viață lung etc.
La nivel de individ putem aminti:
- măsuri privind alimentația sănătoasă (care, întâmplător, este și ecologică);
- proiectarea și întreținerea termoenergetică a locuințelor;
- stimularea transportului în comun și/sau nepoluant;
- sortarea deșeurilor și reciclarea etc.
Sunt aceste măsuri nepopulare? Categoric, da. Sunt ele de natură a aduce pierderi de capital politic pentru politicienii care le promovează? Neîndoielnic. Avem însă vreo alternativă la ele, dacă ne interesează și altceva decât supraviețuirea de azi pe mâine? Categoric, nu.
Să ne întoarcem acum la cartea lui Bruno Latour pentru a prezenta modul în care vede el soluția ieșirii din criză. Pentru început, autorul consideră că cele două modele (atractori) după care funcționa lumea și-au pierdut din relevanță. Astfel, atractorul „Global” a eșuat întrucât a dus la aplicarea unor formule unice în medii cultural-economice diferite. În plus, globalizarea a fost transformată de către capitaliști într-o urmărire fără limite a profitului, iar de către stângiști într-o relativizare a moravurilor și în libertinaj. Niciuna dintre aceste trăsături nu avea cum să placă votantului median. Mai mult decât atât, globaliștii nu au ținut seama de limitările fizice ale resurselor planetei Pământ, astfel încât materialismul lor s-a dovedit….idealist, neancorat în realitate.
La polul opus, atractorul „Local”, care punea accentul pe tradiții, obiceiuri, apartenență (și care pare foarte răspândit în România) nu poate răspunde în nici un fel provocărilor modernității. Nu putem trăi în secolul XXI întorcându-ne cu toții la cultivarea pământului și la cântatul din caval, totul în interiorul unor granițe închise ermetic.
Axa Global versus Local este înlocuită treptat, în concepția lui Bruno Latour, de o altă axă, perpendiculară pe prima, și anume cea dintre Terestru și Aerian (Hors-sol). Acest din urmă atractor (Aerian) nu mai înfruntă în mod serios realitățile geo-politice, ci se plasează în mod explicit în afara oricăror constrângeri, desființând orice formă de solidaritate, atât pe plan extern, între națiuni, cât și pe plan intern, între clase.
Originalitatea lui Trump constă în a combina într-un același gest, pe de o parte, fuga înainte către profitul maxim, lăsând restul lumii în voia soartei….și, pe de altă parte, fuga înapoi a unui întreg popor pentru o reîntoarcere la categoriile naționale și etnice („Make America Great Again” în spatele unui zid!)……”Drill, baby, drill!” Vom reuși să câștigam până la urmă….cei treizeci sau patruzeci de ani de răgaz pentru noi și copiii noștri. După aceea, să vină potopul, oricum vom fi morți.
Dacă acest atractor (Aerian) reușește să preia și să combine tot ce este mai rău și mai iresponsabil din atractorii anteriori (Global și Local), în contrapondere Bruno Latour situează un alt atractor (Terestru), presupus face o sinteză optimă dintre trăsăturile pozitive ale atractorilor anteriori.
Aceste atractor (Terestru) ține seama de limitările resurselor și nu fuge de soluțiile globale și de solidaritate:
Terestrul ține de (la) pământ și de (la) sol, dar este, totodată, global și mondial, în sensul că nu cadrează cu nici o graniță, că depășește limitele tuturor identităților.
Pe de altă parte, există o afinitate naturală între atractorul Terestru și cel Local:
Negocierea – fraternizarea – dintre susținătorii Localului și cei ai Terestrului trebuie să se axeze pe importanța, legimitatea, necesitatea chiar a apartenenți la un sol, dar fără a o confunda imediat cu…..omogenitatea etnică, patrimonializarea, istoricismul, nostalgia, inautentica autenticitate.
Cine ar putea fi, în opinia lui Bruno Latour, reprezentanta atractorului Terestru (responsabil, solidar, conștient)?
Europa este conștientă de fragilitatea stăpânirii sale asupra spațiului global. Nu mai poate avea pretenția de a dicta ordinea mondială, nu, dar poate oferi unul din exemplele a ceea ce vrea să însemne să regăsești un sol locuibil.
Dar, pentru aceasta, Europa trebuie să iasă din logica economică a maximizării profitului cu orice preț:
…. după ce a extins economia la întreaga planetă, a știut să nu se lase complet intoxicată de ea. Economizarea este la fel ca modernizarea: o otravă de export de care, în parte, europenii au știut să se protejeze prin intermediul unor subtile contra-otrăvuri.
Când termini de citit această carte, este imposibil să nu te întrebi cum de au putut fi formulate cu atâta premoniție în 2017 anumite aspecte care ies la suprafață abia acum, în 2025.
Volumul constituie o invitație la reflecție și la acțiune pentru cei care vor să își păstreze luciditatea și gândirea limpede într-o lume tot mai confuză.
(Citește și: ”Valentin Lazea / Greșelile Europei ideologice și soluțiile de corecție”)
***
Urmărește-ne pe Google News
