8 aprilie, 2025

În timp ce mai multe țări se străduiesc să încheie acorduri tarifare cu Statele Unite, China îi ține piept președintelui american, Donald Trump, sperând să transforme „criza în oportunitate”, informează CNN.

La 48 de ore după ce Trump a anunțat că va impune tarife vamale unor țări din întreaga lume, a doua cea mai mare economie a lumii a ripostat rapid cu propriile sale măsuri punitive asupra bunurilor și firmelor americane.

Apoi, după ce președintele american a promis că va crește din nou tarifele luni, Beijingul a promis încă o dată că își va menține poziția. „Amenințarea SUA de a intensifica tarifele asupra Chinei este o greșeală suprapusă unei greșeli”, a ripostat Ministerul Comerțului.


Amenințarea „expune încă o dată natura șantajistă a SUA”, se arată într-un comunicat al ministerului, care continuă pe același tot: „China nu o va accepta niciodată. Dacă SUA insistă să meargă pe propria cale, China va lupta până la capăt”.

Pe parcursul weekendului, Beijingul a transmis un mesaj clar publicului său intern și țărilor străine: China este bine pregătită să facă față unui război comercial – și să iasă mai puternică de partea cealaltă.

„Tarifele vamale americane vor avea un impact (asupra Chinei), dar „cerul nu va cădea””, se arată într-un comentariu publicat duminică în Cotidianul Poporului, organul de presă al Partidului Comunist Chinez.
„De când SUA au inițiat primul război comercial în 2017 – indiferent de modul în care SUA luptă sau exercită presiuni – noi am continuat să ne dezvoltăm și să progresăm, demonstrând reziliență. Cu cât primim mai multă presiune, cu atât devenim mai puternici”, se arată în comentariu, care s-a aflat și pe prima pagină a ediției de luni a ziarului.

China este „sigură că va transforma criza în oportunitate și se va îndrepta cu fermitate spre viitor”, se mai arată în comentariu.

Întâlnirile cu oficialii de la Beijing, anulate

Trump a prezentat miercuri un tarif suplimentar de 34% pentru toate bunurile chinezești importate în SUA, ceea ce ridică taxele pentru toate importurile chinezești în SUA la peste 54% atunci când tarifele existente intră în vigoare.


Beijingul a ripostat vineri cu propriile sale tarife de bază de 34% asupra tuturor importurilor americane, precum și cu alte măsuri, inclusiv controlul exporturilor de minerale rare și restricții comerciale asupra anumitor companii americane.

Luni, președintele american a amenințat că va intensifica în mod semnificativ războiul comercial dintre cele mai mari două economii ale lumii prin impunerea unor tarife suplimentare de 50 % asupra importurilor chineze la mijlocul săptămânii, în cazul în care Beijingul nu elimină tarifele sale de retorsiune până marți.

De asemenea, președintele american a declarat că „întâlnirile solicitate” de China cu SUA vor fi anulate.

Cu toate acestea, China încă se pregătește pentru impact – și pentru ceea ce ar putea fi o perioadă prelungită de escaladare între cele două guverne și liderii lor.

Sfidarea Beijingului riscă să „blocheze ambii lideri într-o spirală de escaladare. Lipsa diplomației la nivel înalt înseamnă lipsa unei supape de siguranță – cu cât se prelungește situația, cu atât devine mai greu pentru oricare dintre părți să renunțe la escaladare fără să-și piardă fața”, a declarat, săptămâna trecută, Craig Singleton, senior fellow la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor, cu sediul în SUA.

(Citește și: „UE este „gata să negocieze” cu SUA: Propunere de tarife zero pentru bunurile industriale vs. un plan de apărare contra taxelor vamale”)


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: