Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se întrunește vineri, de la ora 13:00, la o zi după ce președintele interimar Ilie Bolojan a participat la Reuniunea pentru Pace și Securitate de la Paris.
În CSAT va fi abordată poziționarea României în contextul procesului de negociere privind încheierea războiului dintre Rusia Ucraina și un raport privind activitatea instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale în 2024 și principalele obiective pentru 2025.
Întrunirea CSAT de vineri vine la o zi după Reuniunea pentru Pace şi Securitate de la Paris la care a participat președintele interimar Ilie Bolojan. La finalul summitului, președintele interimar a anunțat că urmează să se formeze un grup de lucru pentru monitorizarea acordulului de 30 de zile de încetare a focului la Marea Neagră, la care România va fi parte activă.
Ordinea de zi a CSAT
„Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc vineri, 28 martie 2025, ora 12:00, la Palatul Cotroceni”, a anunțat Administrația Prezidențială.
Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la:
- Stadiul și perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale și nejustificate a Federației Ruse. Implicații pentru România;
- Poziționarea României în contextul procesului de negociere privind încheierea conflictului dintre Federația Rusă și Ucraina;
- Raport privind activitatea desfășurată de către instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale în anul 2024 și principalele obiective pentru anul 2025;
- Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării privind activitatea desfășurată în anul 2024.
În cadrul ședinței CSAT vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale.
Rolul României în acordul de armistițiu Rusia-Ucraina
România va colabora cu Turcia și Bulgaria pentru a monitoriza respectarea armistițiului ruso-ucrainean la Marea Neagră, a declarat președintele interimar, Ilie Bolojan, la finalul summitului de la Paris al „Coaliției celor care vor”. El a mai spus că decizia privind „o creștere numerică a forțelor NATO care sunt pe flancul de est” ar urma să se ia după summitul Alianței din luna iunie.
„Țările prezente au convenit să susțină în continuare sprijinul pentru Ucraina și întărirea Flancului estic. În ceea ce privește partea de monitorizare privind acest armistițiu de 30 de zile la care s-a ajuns, urmează să se formeze un grup de lucru, dar pentru a coopera în vederea monitorizării respectării acestei înțelegeri. În acest sens, pentru că înțelegerea se referă la Marea Neagră, o zonă care este strategică pentru România, pentru că avem investiții importante, pentru că o bună parte din exporturile noastre se fac pe zona de naval, pentru că portul Constanța este cel mai important port la Marea Neagră, România va participa la acest grup de lucru și prin infrastructura pe care o are, dar și colaborarea cu Turcia și Bulgaria pe partea de deminare. Vom colabora în așa fel încât acest acord să fie respectat, pentru că o zonă sigură la Marea Neagră, care garantează navigația pentru toate navele, este un lucru bun pentru comerțul și pentru dezvoltarea în această zonă”, a declarat Ilie Bolojan.
Bolojan a mai precizat că o parte din țări au anunțat explicit sumele cu care vor contribui suplimentar, iar alte țări au anunțat că vor intra în proceduri.
„Aproape toate țările Uniunii Europene, cu excepția unei țări sau două țări, vor respecta, practic, ceea ce s-a stabilit la Consiliul European, și sumele care revin fiecărui stat au fost, practic, confirmate. Asta nu înseamnă că state care sunt membre ale Uniunii Europene sau nu sunt membre ale Uniunii Europene, dar au fost astăzi prezente aici, sau sunt în legătură cu acest grup de țări, nu vor acorda sume suplimentare, dar astea sunt deciziile fiecărui stat”, a spus președintele interimar, la Paris.
De asemenea, Bolojan a mai afirmat că este posibil ca în perioada următoare să se discute și de o creștere numerică a forțelor NATO care sunt pe Flancul Estic al alianței, această decizie urmând să se ia foarte probabil după Summit-ul NATO din iunie.
(Citește și: ”Ilie Bolojan: Lista ”to do” de creștere a competitivității europene – România trebuie să intre în conglomerate pe partea de producție – Alte recomandări ale UE”)
***