Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat joi că s-a demarat revocarea din funcții ale persoanelor numite în Consiliile de Administrație sau de Supraveghere ale unor companii cu capital de stat. Destituirile au loc la solicitarea Comisiei Europene pentru îndeplinirea jalonului 121 din PNRR care reprezintă 290 de milioane euro.
Sebastian Burduja a afirmat că „undeva la 40 persoane sunt vizate în estimarea preliminară a Comisiei”, iar „undeva la un sfert au fost deja revocați”. Celor revocați li se oferă posibilitatea de a semna un act adițional la contractele lor de muncă prin care li se vor plăti șase indemnizații.
Persoanele care vor accepta să semneze un act adiționat la contractele lor de mandat vor putea primi, după revocare, șase salarii.
Sebastian Burduja a spus că deja au fost revocate din funcții aproximativ 15 persoane de la companii nelistate precum Electrocentrale Craiova, Complexul Energetic Oltenia, Media Green.
Procesul a fost demarat și pentru companiile energetice listate la BVB: Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Conpet și Oil Terminal.
Urmează revocări la companii listate pe bursă: Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Conpet și Oil Terminal.
Miza: 290 milioane euro din PNRR
Prin OUG 4/2025, adoptată recent de Guvern, membrii consiliilor de administrație și supraveghere pot fi revocați din funcții, cu plata a maximum 6 salarii.
Comisia Europeană a decis, la mijlocul lunii octombrie a anului trecut, suspendarea parțială a plăților din PNRR, pe cererea de plată nr. 3. Printre motive este modul netransparent și nebazat pe competență în care se fac numirile la șefia companiilor energetice de stat. Acest jalon reprezintă 290 de milioane de euro din plățile de 1,1 miliarde euro care au fost suspendate de către Comisie.
Hidroelectrica anunță că revocă membrii Consiliul de Supraveghere
Compania de stat Hidroelectrica anunţă că a primit o solicitare de la acţionarul său majoritar, Ministerul Energiei, care cere introducerea pe ordinea de zi în Adunarea Generală a Acţionarilor revocarea membrilor Consiliului de Supraveghere al companiei. Compania vrea totodată să dea dividende de peste 4 miliarde de lei, adică aproape tot profitul obţinut anul trecut. Adunarea Generală a Acţionarilor Hidroelectrica a fost convocată pentru data de 29 aprilie 2025.
Hidroelectrica a înregistrat în 2024 un profit net de 4,12 miliarde lei, în scădere cu 35%, în timp ce veniturile au fost mai mici cu 25%, de 9,12 miliarde lei.
Convocare AGA
„Hidroelectrica informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că în data de 26 martie 2025 a fost recepţionată o solicitare de introducere de noi puncte pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din data de 10 aprilie 2025, ora 12:00 (ora Romaniei), formulată de către Ministerul Energiei în numele statului român, în calitate de acţionar, cu un numar de 360.094.390 actiuni, reprezentând 80,0561% din capitalul social al societăţii, după cum urmează:
1. Revocare membrii ai Consiliului de Supraveghere din cauze neimputabile, în vederea îndeplinirii jalonului nr.121 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, în conformitate cu prevederile art. 36.10 din Contractul de mandat (vot secret).
2. Revocare membrii ai Consiliului de Supraveghere din cauze imputabile, în conformitate cu prevederile art.36.3 coroborat cu dispozitiile art.9, din contractul de mandat, respectiv refuzul de a duce la îndeplinire hotărârile AGA prin nesemnarea actulului adiţional nr.2 la contractul de mandat, pana la data de 04.04.2025 (vot secret).
3. Alegerea membrilor provizorii ai Consiliului de Supraveghere (vot secret)”, se arată în convocatorul trasmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Pe listă se mai află şi aprobarea duratei mandatului membrilor provizorii ai Consiliului de Supraveghere pentru o perioadă de 5 luni, conform prevederilor OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi „stabilirea indemnizaţiei fixe brute lunare a membrilor provizorii ai Consiliului de Supraveghere în cuantumul stabilit în conformitate cu Hotărârea Adunării Generală Ordinare a Acţionarilor nr.10/28.03.2023”.
Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica este, în prezent, format din preşedintele Petre Iulian Nicolescu şi membrii Ana Bobircă, Cristian-Nicolae Stoina, Mihai Liviu Mihalache, Silviu Răzvan Avram şi George Marius Toniuc.
Distribuirea aproape integrală a profitului către acționari
Totodată, conducerea companiei propune spre aprobarea AGA repartizarea profitului şi un dividend brut în valoare totală de 4.043.229.023 lei, cu un dividend brut pe acţiune de 8,98 lei, se spune în comunicat.
Acţionarii propun aprobarea datei de 25 iunie 2025 ca dată a plăţii dividendelor pentru exerciţiul financiar 2024.
„Continuăm să explorăm oportunităţile în vederea achiziţiilor de capacităţi regenerabile şi de stocare. În 2024, am realizat investiţii în valoare de 600 milioane lei şi am semnat contractul de retehnologizare a centralei Vidraru (188 milioane euro). Privind spre 2025, ne-am asumat un buget ambiţios de 1,7 miliarde lei, menţinând ritmul alert al investiţiilor”, a declarat Karoly Borbely, CEO al Hidroelectrica.
Hidroelectrica S.A. are o capitalizare bursieră de 54,87 miliarde lei.
Hidroelectrica este esenţială pentru un sector strategic, cu implicaţii în siguranţa naţională, operează 188 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW şi – în plus, deţine un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW. În 2024, compania a avut o cotă de piață de 14,66 pe segmentul concurenţial al pieţei de furnizare a energiei electrice.
Energia produsă şi vândută (producţia netă) a înregistrat o scădere de aproximativ 22% în anul 2024 comparativ cu anul 2023, în perioada ianuarie-decembrie 2024 această cantitate fiind de 13.864 GWh.
Cititi si: Scădere a vânzărilor și a profitabilității Hidroelectrica. Seceta a redus cu un sfert producția de energie electrică
***
Un răspuns
Sase salarii… plus o alta sinecura in alta parte (macar) la acelasi nivel de salarizare si vor accepta cu totii fara scandal.