26 martie, 2025

Atletele vor trebui să se supună în curând unui test genetic unic pentru a putea concura în probele feminine, a anunțat marți președintele World Athletics, Sebastian Coe, după ce propunerile de înăsprire a regulilor de eligibilitate au fost discutate în cadrul consiliului organismului.

Coe, citat de Reuters, a explicat că reglementările vor fi redactate în curând, iar organismul mondial, care guvernează competițiile de atletism și alergare pe șosea, va găsi un furnizor de teste cu capacitatea de a efectua testele neinvazive de analiză.

Decizia vine după ce mai mulți sportivi transexuali sau cu un nivel ridicat de testosteron au ajuns să concureze în probele feminine, câștigând titluri importante, inclusiv olimpice. Cele mai celebre exemple sunt Imane Khelif din Algeria și Lin Yu-ting din Taiwan, medaliate cu aur la box la JO de la Paris.

Testul, o singură dată în carieră


Sportivele ar trebui să efectueze testul o singură dată în carieră pentru a demonstra că nu au gena SRY, care determină sexul masculin la om și la majoritatea celorlalte mamifere.

Ca și alte sporturi, atletismul a dezbătut ani de zile criteriile de eligibilitate pentru competițiile feminine, pe fondul dilemelor privind avantajele biologice pentru sportivii transgender și cei cu diferențe de dezvoltare sexuală (DSD).

În prezent, World Athletics interzice femeilor transgender care au trecut prin pubertate masculină să concureze în competițiile feminine și solicită sportivelor cu DSD ale căror organisme produc niveluri ridicate de testosteron să le reducă pentru a fi eligibile.

Un grup de lucru a constatat luna trecută că aceste norme nu sunt suficient de stricte, concluzionând că sportivii născuți de sex masculin pot avea avantaje față de cei născuți de sex feminin, chiar dacă nu trec prin pubertate masculină.

Testul pentru gena SRY a fost una dintre mai multe recomandări făcute de grup pentru revizuirea regulilor. „Testul de autorizare prealabilă va fi introdus pentru ca atletele să poată concura în categoria feminină”, a declarat Coe reporterilor.


„Procesul este unul simplu, transparent și eficient. Urmează să găsim un provider pentru aceste teste care se vor face o dată pentru fiecare concurentă. Vom face tot ceea ce ține de noi pentru a proteja genul feminin în lumea atletismului”, a explicat Coe, care s-a declarat încrezător că noile reguli vor rezista provocărilor juridice. „Vom proteja cu perseverență categoria feminină și vom face tot ceea ce este necesar pentru a o face”.

World Athletics a mai anunțat că nu vor exista modificări ale sancțiunilor impuse Rusiei și Belarusului, ai căror sportivi rămân interziși de la competițiile internaționale din 2022 în urma invaziei Moscovei în Ucraina.

(Citește și: J.K. Rowling, interzisă de mișcarea transgender în expoziţia „Harry Potter” de la Muzeul Culturii Pop din Seattle)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: