9 martie, 2025

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că-și acordă termen „până la sfârșitul semestrului” pentru a vedea „dacă există cooperări noi care pot să apară” în cadrul UE, astfel ca alte țări europene să beneficieze de forța nucleară de descurajare a Franței, relatează AFP, citată de News.ro.

„Vom deschide o fază în care tehnicienii noștri vor discuta, un dialog strategic și totodată tehnic, după care vor avea loc schimburi la nivel de șefi de stat și de guvern pentru a vedea, până la sfârșitul trimestrului, dacă există cooperări noi care pot apărea”, a declarat președintele francez într-o conferință de presă după summitul extraordinar privind apărarea şi Ucraina.

El a declarat că a discutat despre acest subiect cu ”mai mulți” lideri europeni.


Macron a anunțat miercuri seară, într-un amplu discurs în fața națiunii și a Europei Unite, că Parisul este deschis să extindă umbrela sa de securitate nucleară la partenerii europeni, în contextul în care „Rusia a devenit o amenințare pentru Europa”.

Președintele francez a spus că am intrat „într-o nouă eră” în care „securitatea noastră este amenințată” de planurile Rusiei, iar propunerea privind extinderea umbrelei de securitate nucleară a Franței a venit ca răspuns al unui apel în acest sens al viitorului cancelar german Friedrich Merz.

Reuniune a șefilor europeni de stat major, marţi

Șefii de Stat Major ai statelor europene care sunt pregătiți să garanteze o viitoare pace în Ucraina urmează să se reunească marţi, la Paris, în prezenţa lui Emmanuel Macron, care i-a invitat joi și pe omologii săi ”care vor să participe”, în vederea unei perfecţionări a unui plan vizând să pună capăt în mod durabil războiului din Ucraina.

„Toate țările vor fi invitate marți, în coordonare strânsă cu comandamentul militar al NATO, care va fi de asemenea asociat acestui demers”, a anunțat Macron.

El a mai anunțat că va spune ”fără îndoială câteva cuvinte” la această reuniune.


Emmanuel Macron și premierul britanic Keir Starmer, în coordonare cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și mai mulți alți lideri europeni încearcă să pună la punct un plan de pace prin care să evite ca negocierile între Statele Unite și Rusia să conducă la ”un armistițiu care să fie negociat în pripă, fără nicio garanțiee de securitate”, potrivit președintelui Macron.

(Citește și: ””Deșteaptă-te, Bruxelles!”. CRONICILE Nr. 75. Sumarul, titlurile, autorii, coperta”)

(Citește și: ”Video / Emmanuel Macron, discurs în fața Europei: Rusia a transformat deja conflictul ucrainean într-un conflict mondial / Vom extinde umbrela noastră nucleară la alte țări europene”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: