Ce dobândă primesc la 10000 euro. Dacă ai reușit să economisești această sumă de bani și ai vrea să obții un câștig de pe urma ei, fără să faci însă investiții riscante, poți să o pui într-un depozit bancar sau să cumperi titluri de stat.
În acest ghid vom detalia ce dobânzi ai primi pentru suma de 10.000 de euro folosind diferite exemple, de la depozite la termen la titluri de stat Fidelis.
De regulă, dobânzile la depozitele în euro sunt mai mici decât dobânzile la depozitele în lei, însă deținerea de euro are avantaje certe, în special deoarece suma de bani nu se va devaloriza în timp în raport cu euro. De-a lungul timpului, leul și-a pierdut mult din valoare față de moneda euro. De exemplu, în urmă cu 10 ani, cursul euro-leu era de 4,4 lei pentru 1 euro, față de aproape 5 lei în prezent.
Ce dobândă primesc la 10000 euro – depozite la termen
Una dintre cele mai mari bănci din România oferă dobânzi pentru depozite la termen în euro care variază între 0,50% și 2,50%, în funcție de perioadă. De pildă, pentru depozite de o lună, dobânda oferită este de doar 0,50%, în vreme ce pentru depozite pe 3 ani, dobânda este de 2,50%.
Dacă o persoană depune 10.000 de euro într-un depozit cu termen la o lună, ea va primi o dobândă de 50 de euro (0,50%). Este important de știut că toate câștigurile obținute din depozite bancare se impozitează, conform legii, cu 10%. În exemplul nostru, câștigul final al clientului băncii va fi de 45 de euro, deoarece 5 euro reprezintă impozitul ce trebuie plătit la ANAF.
Ce dobânzi au depozitele la termen
Pentru un depozit de 10.000 de euro cu termen la 3 luni, dobânda este de 0,75%, ceea ce înseamnă că persoana va primi o dobândă de 75 de euro, din care va plăti 7,5 euro la ANAF, rămânând cu un câștig de 67,5 euro. De asemenea, este important de înțeles că dobânda de 0,75% pentru depozitul la termen la 3 luni este anuală, în sensul că aceasta nu se plătește decât o singură dată, la scadență, nu în fiecare lună.
Ce dobândă primesc la 10000 euro – depozite bancare
Pentru depozite cu termen la 6 luni, banca din exemplul nostru oferă două tipuri de dobândă: una de 1,35% pe an dacă dobânda este încasată la scadență și una de 1% pe an dacă dobânda este încasată lunar.
În primul caz, pentru un depozit de 10.000 de euro, persoana va primi o dobândă de 135 de euro la scadență (după 6 luni), din care va plăti 13,5 euro impozit și va rămâne cu un câștig de 121,5 euro. În al doilea caz, pentru un depozit de 10.000 de euro, ea va primi o dobândă de 1%, adică 100 de euro în total, însă suma va fi primită împărțită în 6 tranșe lunare. Din suma totală de 100 de euro va plăti la ANAF 10 euro și va rămâne cu 90 de euro.
Exemple de dobândă pentru depozitele la termen
Și pentru depozitele cu termen la 12 luni banca respectivă oferă două tipuri de dobândă: 1,75% pe an pentru dobânda încasată la scadență, adică la finalul celor 12 luni, și una de 1,50% pe an pentru dobânzile încasate lunar.
Pentru cei 10.000 de euro, persoana din exemplul nostru va primi o dobândă de 175 de euro dacă optează pentru dobânda primită la scadență, din care va plăti 10% impozit la ANAF și va rămâne cu un câștig de 157,5 euro. În cel de-al doilea caz, dacă vrea să primească dobânda lunar, suma totală pe care o va obține va fi mai mică, de 150 de euro, din care va plăti 15 euro impozit și va rămâne cu un câștig de 135 de euro.

Ce dobândă primesc la 10000 euro – depozite pe 2 și 3 ani
Pentru depozitele în euro pe 2 ani și pe 3 ani banca în cauză nu oferă decât posibilitatea încasării anuale a dobânzii, în ziua aniversării depozitului.
Pentru depozitele pe 24 de luni, dobânda oferită este de 2%. Astfel, pentru 10.000 de euro, un client ar obține o dobândă de 200 de euro pe an. În total, deoarece este vorba de un depozit pe 2 ani, acesta va primi o dobândă de 400 de euro, din care va plăti 40 de euro impozit la ANAF și va obține, în final, un câștig de 360 de euro.
Pentru depozitele pe 36 de luni, dobânda oferită este de 2,50%. Prin urmare, pentru 10.000 de euro, persoana care deține depozitul în cauză va primi, anual, o dobândă de 250 de euro. În total, deoarece în acest caz vorbim de un depozit pe 3 ani, suma totală pe care o va primi va fi 750 de euro, din care va plăti un impozit de 10% și va rămâne cu un câștig de 675 de euro.
Ce dobândă primesc la 10000 euro – titluri de stat Fidelis
Dincolo de varianta unui depozit la termen, dacă ai reușit să economisești 10.000 de euro, poți să îi investești în titluri de stat Fidelis denominate în euro. Dobânzile oferite de statul român pentru populația care împrumută Ministerul Finanțelor este mai avantajoasă decât dobânzile la depozitele bancare.
De exemplu, cea mai recentă emisiune de titluri de stat Fidelis, din martie 2025, are dobânzi de 3,75% sau de 6% pe an pentru titlurile de stat denominate în euro (ce au valoarea nominală de 100 de euro).
Dobânda de 3,75% pe an este oferită pentru titluri de stat cu maturitate la 2 ani, ce au scadență în 2027. Astfel, dacă o persoană dispune de 10.000 de euro, atunci ea poate cumpăra 100 de titluri de stat Fidelis denominate în euro.
Ce dobândă primesc la 10000 euro – titluri de stat
Pentru suma împrumutată statului, investitorul va primi, anual, o dobândă de 3,75%, adică de 375 de euro. În cei 2 ani, va primi, în total, 750 de euro. Un alt avantaj al titlurilor de stat este că, potrivit legii, câștigurile obținute din dobânzile titlurilor de stat nu se impozitează, astfel că investitorii nu vor trebui să plătească impozit de 10% din sumele obținute.
În cazul titlurilor de stat Fidelis denominate în euro cu maturitate la 7 ani, deci cu scadență în 2032, statul oferă o dobândă și mai mare, de 6%. Acest lucru înseamnă că, pentru 100 de titluri de stat în valoare totală de 10.000 de euro, un investitor va primi, anual, o dobândă neimpozabilă de 600 de euro. Iar în cei 7 ani va obține, în total, 4.200 de euro.
Foto: Alexas_Fotos / Tumisu / pixabay.com
Dacă acest articol despre ce dobândă primesc la 10000 euro vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:
Ce dobândă au titlurile de stat Tezaur și Fidelis, în lei sau în euro
Riscuri investiții în titluri de stat. La ce să fie atent un investitor
Tezaur vs Fidelis – diferențele dintre cele 2 tipuri de titluri de stat
Impozitarea veniturilor din titluri de stat. Ce prevede Codul fiscal