Microsoft, unul din cei mai mari investitori în inteligență artificială și infrastructura aferentă, a decis să anuleze numeroase contracte de închiriere de centre de date în Statele Unite, o mișcare care are potențialul să trimită valuri de șoc prin industria tehnologică, până acum încrezătoare în creșterea exponențială a cererii pentru infrastructura de inteligență artificială (AI).
Conform unui raport recent de la TD Cowen, gigantul tech a renunțat la contracte echivalente cu „câteva sute de megawați” cu cel puțin doi operatori privați de centre de date, într-un demers de reevaluare a necesităților sale de putere de calcul și a cheltuielilor sale de investiții (Capex).
Această decizie vine în contextul în care Microsoft pare să fie „supraîncărcat” cu centre de date, în condițiile în care a renunțat inclusiv la anumite achiziții de terenuri în piețe importante. Compania a amânat conversia unor acorduri preliminare (SOQ) în contracte oficiale de închiriere, ceea ce indică o încetinire a expansiunii internaționale și o recentrare a investițiilor pe piața americană, potrivit specialiștilor.

O schimbare strategică sau o simplă retragere a unuia din cei mai mari investitori?
Potrivit analiștilor TD Cowen, aceste mișcări ar putea fi legate de o reevaluare a cererii pentru putere de calcul pentru AI.
Aceștia arată că Microsoft, care a fost cel mai activ jucător pe piața de închiriere de capacitate în 2023 și prima jumătate a anului 2024, a acumulat probabil mai multă capacitate decât are nevoie, în special în zonele unde aceasta nu poate fi redirecționată către alte proiecte cloud. Totodată, anularea unui centru de date din Wisconsin, care urma să sprijine OpenAI, este un semnal clar că Microsoft își ajustează așteptările în funcție de realitățile actuale ale utilizării AI, arată analiștii TD Cowen.
Această decizie ar putea însă să aibă repercusiuni semnificative asupra operatorilor de centre de date. O posibilă supraîncărcare a portofoliilor marilor investitori și o reevaluare a necesarului pentru aplicații AI ar putea pune presiune pe o piață care până acum a fost extrem de efervescentă, cu investiții masive și evoluții ale cotațiilor bursiere care amintesc de o bulă bursieră (SMCI, ca exemplu).
În ciuda incertitudinilor, această mișcare ar putea fi văzută ca un pas strategic din partea Microsoft, care pur și simplu își ajustează resursele pentru a răspunde mai eficient la cerințele în evoluție ale AI.
Comparația cu DeepSeek
Ca exemplu, DeepSeek, startup-ul chinez de inteligență artificială (AI) care susține că a revoluționat printr-un singur „foc” gândirea convențională despre costurile de dezvoltare a tehnologiei, a produs uimire în rândurile comunității americane de AI în ultimele luni. Modelul DeepSeek R1 al companiei chineze este lăudat zilele acestea drept „momentul Sputnik în domeniul intelegenței artificiale” datorită faptului că are rezultate foarte bune cu costuri de dezvoltare foarte mici, fără a fi nevoie de investiții masive în centre de date.
Comparativ cu sistemele vestice, modelul DeepSeek R1 nu folosește toți parametri la un nivel constant, ceea ce reduce consumul de energie, ci ține mare parte din parametri în rezervă pentru când are nevoie să îi folosească, specific. În funcție de cerințe. Totodată, DeepSeek susține că a folosit mult mai puține chip-uri, nu doar chip-uri mai vechi, iar faptul că modelele sunt open-source (pot fi downloadate și reproduse sau îmbunătățite) contrastează puternic cu abordarea americană, axată pe comercializare și profitabilitate.
Lansarea modelului chinezesc de AI a declanșat o dezbatere intensă în industria AI, în condițiile în care procesul de dezvoltare a presupus până acum investiții imense în centre de date și resurse de energie pentru rularea și antrenarea sistemelor AI.
Bula investițiilor în capacități AI ar putea să înceapă să răsufle
Analiștii TD Cowen mai notează totuși că renunțarea la contractele pentru aceste centre de date ar putea oferi Microsoft o poziție mai flexibilă și mai sustenabilă pe termen lung, evitând angajamente costisitoare în cazul în care creșterea AI nu se materializează conform așteptărilor inițiale.
Cu toate acestea, mișcarea de anulare a acestor acorduri inițiale ale Microsoft, spun analiștii, are potențialul de a marca o tranziție majoră de la optimismul excesiv al ultimilor ani la o abordare mai realistă și mai pragmatică a creșterii infrastructurii pentru AI.
Această schimbare are potențialul de a afecta însă cererea de cipuri specializate, dacă piața centrelor de date pentru AI începe să se „răcească” și mai tare.
(Citește și: ”Analiză: Patru motive mari de îngrijorare legate de DeepSeek și patru motive pentru a ne calma. Ce știm despre DeepSeek și de ce Vestul rămâne lider în dezvoltarea AI”)
***