20 februarie, 2025

Pentru prima dată în aproape patru decenii, germanii merg la vot în plină iarnă. Votul anticipat din 23 februarie, care are loc cu șapte luni mai devreme decât data planificată a alegerilor.

20% dintre germani sunt indeciși

Elementul de noutate îl constituie faptul că înainte de alegerile generale din Germania de duminică, un număr semnificativ de potențiali alegători rămân indeciși, crescând perspectiva unor schimbări de ultim moment care ar putea modela rezultatul final, deci formula guvernamentală.

Douăzeci la sută dintre potențialii alegători vor decide cu cine vor vota înainte de alegeri, potrivit unui sondaj YouGov realizat pentru presa germană. Aceast procent include 7% care au spus că vor decide în ziua alegerilor.

Ultimele sondaje păstrează SPD pe locul trei


În ceea ce privește sondajele electorale, cele mai recente indică o prăbușire în preferințele de vot a actualului principal partid de guvernare, SPD, condus de cancelarul Olaf Scholz. SPD este creditat cu 16%.

Pe primul loc se află CDU/CSU cu 30% și, pe locul doi, AfD, cu 21%.

Verzii, cu 13%, se mențin în apropierea SPD. O creștere consistență în ultima perioadă a înregistrat partidul de stânga Die Linke, care acum ajunge la 7% în preferințele electorale.

Sursele tradiționale de știri rămân sursa primară de informații despre alegeri

Sursele tradiționale de știri rămân sursa primară de informații despre alegeri, potrivit sondajului YouGov: 63% dintre alegători au spus că își obțin informațiile de la televiziune, ziare, radio și portaluri de știri online.

Conversațiile cu familia, prietenii și colegii joacă, de asemenea, un rol important, 42% dintre respondenți bazându-se pe discuții personale pentru a-și forma decizia.


Influența rețelelor sociale variază foarte mult în funcție de afilierea politică, potrivit sondajului. În general, 27% dintre alegători folosesc platforme precum Facebook, X, Instagram, TikTok și YouTube pentru informații despre alegeri.

(Citește și: ”Comenzile fabricilor germane s-au prăbușit pe final de 2024. CDU și Friedrich Merz – așteptați la guvernare”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: