fbpx

5 februarie, 2025

Fostul președinte al Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, și-a anunțat miercuri decizia ”de a demisiona” din Senatul României, unde a fost ales pentru un al doilea mandat.

„A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de Senator în Parlamentul României. Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL.

Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal. Rămân un liberal convins, plasat ferm în zona de centru dreapta. Voi susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, cu onestitate și decență, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL”, a scris Nicolae Ciucă, într-un scurt mesaj publicat pe pagina lui de Facebook.


„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în acești ani, tuturor celor cu care am lucrat și tuturor celor care au avut încredere în mine! Vă rămân profund îndatorat!”, își încheie mesajul Nicolae Ciucă.

Scurta carieră politică a lui Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă este de carieră militar, fost ministru al Apărării și șef al Statului Major General al Armatei.

Susținut de președintele Klaus Iohannis, Ciucă a devenit membru PNL în octombrie 2020, fiind plasat pe lista de candidați PNL pentru Senat în Dolj.

Fost președinte al Senatului în perioada 13 iunie 2023 – 21 decembrie 2024 și fost prim-ministru în perioada 25 noiembrie 2021 – 12 iunie 2023, Nicolae Ciucă a fost candidatul PNL la precedentele alegeri prezidențiale.

El a obținut 8,79% din voturi, clasându-se pe locul cinci.


După alegerile prezidențiale, în noiembrie 2024, Nicolae Ciucă a renunțat la poziția de președinte PNL.

(Citește și: ”Încă 1.110 mp pentru Dl. Klaus Iohannis: vila din Aviatorilor a fost cerută de Nicolae Ciucă pentru ”un fost șef de stat”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: