fbpx

24 ianuarie, 2025

Banca Japoniei, singura bancă centrală dintr-o economie dezvoltată cu dobânzi încă aproape de zero, a operat vineri o nouă creștere a costurilor de îndatorare, prima din luna iulie încoace, potrivit Bloomberg.

Majorarea nu este una semnificativă – doar 0,25 puncte de bază, până la 0,5% –, dar ea reîntărește percepția cu privire la planurile băncii centrale de la Tokyo de a normaliza ratele dobânzilor, după aproape două decenii de dobânzi negative sau aproape de zero.

Nivelul de 0,5% al dobânzii de referință la yen este cel mai ridicat din 2008 încoace.

Japonia încearcă de două decenii să iasă din spirala deflației


Analiștii anticipează în prezent că rata-cheie de dobândă la yen va fi urcată până în final de an cel puțin la 1%, un nivel care nu ar stimula și nici înfrâna activitatea economică. Următoarele două majorări ar urma să vină la ședințele din aprilie și iulie ale Băncii Japoniei.

Totodată, consiliul de administrație al băncii centrale japoneze și-a majorat ușor prognoza privind dinamica inflației, pe fondul inflației persistente de pe componenta salarii și a deprecierii yen-ului, care a majorat prețul importurilor. Inflația anuală din Japonia este de mai bine de doi ani peste ținta băncii centrale.

Yen-ul japonez s-a întărit cu 0,4-0,5% în raport cu dolarul american după anunțarea deciziei și după declarațiile guvernatorului Kazuo Ueda (foto), care a afirmat că nu există precondiții cu privire la numărul și ritmul majorărilor de dobândă din viitor. Afirmația a crescut posibilitatea unor creșteri susținute, mai ales având în vedere majorarea prognozei de inflație.

Banca Japoniei se chinuie de decenii să stimuleze inflația, iar politica BOJ a fost crearea unui așa-numit ciclu virtuos, în care majorările de salarii vor permite majorarea dobânzilor și ieșirea din regimul dobânzilor zero.

Totodată, dobânda suverană pe 10 ani a guvernului de la Tokyo a crescut cu 2,5 puncte de bază la un nivel de 1,23%, cel mai ridicat nivel din 2008 – cu o tendință ascendentă puternică.


Din cauza deflației și a ritmului slab de creștere a salariilor și a economiei, Banca Japoniei a fost forțată să cumpere tot mai mult din datoria guvernului de la Tokyo pentru ține jos dobânzile și pentru a preveni colapsul întregului său sistem financiar, lasat incapacitat după dezumflarea agresivă a unei bule speculative în finalul anilor ’80.

În prezent, Banca Japoniei deține aproape 60% din totalul datoriei guvernamentale japoneze, iar dobânzile sunt ținute în apropiere de zero de aproape 3 decenii.

Importanța Japoniei în sistemul financiar global

Conform Reuters, majorarea dobânzilor de vineri a fost condiționată de lipsa volatilității în piețele financiare, care putea să apară din posibilele măsuri adoptate de noua administrație americană a lui Donald Trump, după preluarea mandatului de președinte.


Ultima intenție de majorare din luna iulie 2024, cuplată cu date economice slabe din SUA, a produs o creștere rapidă a yen-ului în raport cu dolarul american, valutar favorit printre investitori pentru așa-numitul “carry trade” internațional, creștere ce a produs un puseu major de volatilitate în piețe în debutul lunii august.

Japonia și-a pus atunci pe pauză intențiile de majorare a dobânzilor, după puseul de volatilitate din piețe. În august 2024, în doar 3 zile, piața bursieră de la Tokyo s-a prăbușit cu 25%, iar piața bursieră americană a marcat o scădere de 10%.

USD/JPY este cursul valutar favorit pentru așa-numitul “carry trade”, prin care investitorii și speculatorii din piețele financiare se împrumută la dobânzi mici (aproape de 0% în Japonia) și investesc în active cu dobânzi nominale ridicate (4-5% în SUA).

Dobânzile zero din Japonia au devenit și mai importante pentru echilibrul sistemului financiar și investitori în ultimii ani.

Vorbim despre o perioadă în care toate băncile centrale încercau să reducă lichiditatea în exces din economiile reale și financiare, în timp ce Japonia continua să pompeze câteva trilioane de dolari în lichiditate nouă anual, în condițiile în care banca centrală de la Tokyo continua să facă achiziții de active financiare, iar investitorii se împrumutau masiv la dobânzile zero din Japonia și investeau în active denominate în dolari la randamente mai mari.


(Citește și: ”Bursele se prăbușesc în întreaga lume – teama de o recesiune în SUA. Indicele bursei japoneze – cea mai mare cădere de după criza financiară globală)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: