Comisia Europeană a aprobat planul prezentat de Austria pentru reducerea cheltuielilor publice care pare să fie parte din programul unui posibil guvern condus de partidul de extremă dreapta FPÖ.
Partidele Libertății anti-imigrație (FPÖ) și Popular de centru-dreapta (ÖVP), care negociază un acord istoric pentru formarea unei coaliții de guvernământ care să-l dea pe primul cancelar de extremă-dreapta al țării după al Doilea Război Mondial, au colaborat la elaborarea draftului de buget multianual.
Așa-numita procedură de „deficit excesiv” a UE ar limita independența bugetară a Austriei, și de aceea trebuie evitată, a declarat joi a reprezentantul Partidului Libertății (FPÖ), Hubert Fuchs.
Decizia Comisiei oferă predictibilitate bugetului public al Austriei, dar pune și relația cu viitorul guvern de dreapta de la Viena pe o cale constructivă cu Bruxelles-ul – cel puțin din punct de vedere financiar.
Austri scapă de procedura de deficit excesiv a UE
„Comisia nu va propune începerea procedurii de deficit excesiv pentru Austria”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei pentru Economie, Balazs Ujvari, reporterilor la Bruxelles, referindu-se la procesul UE.
Deși cele două partide de dreapta nu au finalizat încă un acord de coaliție, și-au atins obiectivul inițial de a evita sancțiunile UE destinate țărilor care înregistrează deficite în exces.
„Am văzut intenția de a reduce cheltuielile în Austria într-un anumit număr de domenii în cursul anului 2025 și aceste măsuri vor ajuta la reducerea deficitului bugetar”, a adăugat Ujvari.
Pentru a evita procedura de deficit excesiv, FPÖ și ÖVP au stabilit pentru 2025 reduceri de cheltuieli de până la 6,3 miliarde de euro pe care vor fi obligați să le respecte când vor intra la guvernare.
Miniștrii de Finanțe din sunt așteptați să aprobe recomandarea Comisiei în timpul reuniunii de marți de la Bruxelles.
Se reduc cu 20% subvențiile legate de politicile climatice
Austria urmează să elimine aproximativ 20% din toate subvențiile legate de inițiativele privind schimbările climatice, deoarece negociatorii care încearcă să formeze un guvern naționalist-conservator încearcă să evite sancțiuni din partea Uniunii Europene, relatează Bloomberg.
Ca parte programului de reducere a cheltuielilor bugetare însumând 6,4 miliarde de euro pentru 2025, guvernul va reduce plățile cu 1,6 miliarde de euro pentru compensarea cheltuielilor gospodăriilor generate de taxa pe carbon și va reduce subvențiile cu aproximativ 500 de milioane de euro introduse pentru a ajuta economia să își reducă emisiile.
Guvernul va elimina, de asemenea, stimulentele fiscale pentru cumpărarea de vehicule electrice și instalarea de panouri solare, și va alimenta suplimentar bugetul cu 435 milioane euro proveniți din dividendele participațiilor statului care includ un pachet minoritar la compania energetică OMV AG.
Majoritatea măsurilor care vor fi eliminate au fost introduse de coaliția anterioară a conservatorilor și verzilor, dar care nu se susțin în condițiile în care Austria se află în cea mai lungă recesiune de după cel de al Doilea Război Mondial – și economia se poate contracta în continuare în 2025 dacă cheltuielile bugetare vor afecta creșterea, potrivit institutului de cercetare Wifo.
În același timp, Consiliul Fiscal Consultativ al Austriei anticipează că va trebui să reducă costurile cu peste 12 miliarde de euro până în 2028, ceea ce vine în momentul în care agenția de rating Fitch a coborât ratingul Austriei la AA+ cu „perspectivă negativă” pe 10 ianuarie, invocând instabilitatea politică și deficitele bugetare persistente, care depășesc nivelul de 3% al impus de UE.
***