fbpx

3 ianuarie, 2025

Călin Georgescu, candidatul plasat pe primul loc în turul 1 al prezidențialelor, a atacat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg decizia CCR de anulare a acestui scrutin.

Plângerea a fost depusă la CEDO pe 16 decembrie, iar curtea  a răspuns că  dosarul va fi examinat „cât mai curând posibil în cursul lunii ianuarie 2025″, conform Agerpres.

Călin Georgescu  a invocat faptul că suspendarea procesului electoral și invalidarea voturilor afectează iremediabil drepturile sale și ale cetățenilor români.


„Întârzierea soluționării cauzei ar putea perpetua practici similare, afectând standardele democratice în alte state membre”, se mai arată în sesizarea lui Călin Georgescu.

Serviciile secrete despre campania lui Georgescu

Reamintim că, pe 6 decembrie, CCR a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale în baza unor documente desecretizate de CSAT, primite de la SRI, SIE, MAI şi STS ce indicau nereguli și ingerințe rusești în campania electorală.

În documentele serviciilor secrete se arată că Georgescu a încălcat legislaţia electorală referitoare la finanţarea campaniei pentru alegerile prezidenţiale, după ce a raportat la Autoritatea Electorală Permanentă zero cheltuieli, în condiţiile în care SRI şi MAI au indicat faptul că finanţarea campaniei pe TikTok a fost realizată de Bogdan Peşchir şi s-a ridicat la un milion de euro. De asemenea, în documentele desecretizate de CSAT se spune că au avut loc acţiuni ale unui actor cibernetic statal asupra infrastructurilor IT&C suport pentru procesul electoral şi că România este o ţintă pentru acţiuni hibride agresive ruse.

Conform SIE, România „a devenit o prioritate pentru acţiunile ostile ale Rusiei, existând un interes în creştere la Kremlin pentru a influenţa (cel puţin) mood-ul şi agenda în societatea românească în context electoral”. Aceste acţiuni se manifestă prin propagandă şi dezinformare, sprijinirea unor candidaţi eurosceptici şi alimentarea unor mişcări antisistem, inclusiv prin „implicarea acestora în proteste care să modeleze agenda publică”, încurajarea nemulţumirilor/ provocarea de reacţii emoţionale la nivelul populaţiei, astfel încât să pună presiune pe autorităţi să reducă/ stopeze sprijinul pentru Ucraina.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acuzațiile prin nelegalitatea anulării alegerilor prezidenţiale

Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins pe 31 decembrie acţiunea deschisă în justiţie de Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale.


Obiectul principal al dosarului se referă la anularea a două hotărâri ale BEC prin care a fost anulat întregul proces electoral şi s-a dispus reluarea alegerilor prezidenţiale de la zero, în baza deciziei Curţii Constituţionale.

Decizia Curții de Apel

„Respinge cererea, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca neîntemeiată. Cu recurs, în 5 zile de la pronunţare, ce se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 31.12.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în decizia instanţei.

Soluţia se referă la excepţii şi cereri ale avocaţilor lui Călin Georgescu, dar şi ale celorlalte părţi din proces.

„Respinge excepţia nelegalei constituiri şi compuneri a instanţei, invocată de contestatoarea Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept, ca neîntemeiată. Încuviinţează în principiu cererea de intervenţie accesorie în favoarea contestatorilor, formulată de intervenienta Public Attitude. Respinge restul cererilor de intervenţie accesorie, ca inadmisibile.

Respinge cererile de intervenţie principală, ca inadmisibile. Încuviinţează părţilor proba cu înscrisurile de la dosar. Respinge restul probelor solicitate de contestatori, ca neconcludente. Admite excepţia de inadmisibilitate invocată de intimatul SRI în privinţa excepţiei de nelegalitate a documentelor desecretizate Anexă la documentul nr. 791180/04.12.2024 şi Anexă la documentul nr. 791184/04.12.2024. Respinge excepţia de nelegalitate invocată de contestatoarea Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept, ca inadmisibilă.


Admite excepţia de inadmisibilitate invocată de intimatul SRI în privinţa excepţiei de nulitate a documentelor desecretizate Anexă la documentul nr. 791180/04.12.2024 şi Anexă la documentul nr. 791184/04.12.2024. Respinge excepţia de nulitate invocată de contestatoarea Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept, ca inadmisibilă. Admite excepţia de inadmisibilitate invocată de intimata Direcţia Generală de Protecţie Internă în privinţa excepţiei de nelegalitate a documentului declasificat nr. 2081968/04.12.2024.

Respinge excepţia de nelegalitate invocată de contestatoarea Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept, ca inadmisibilă. Admite excepţia de inadmisibilitate invocată de intimata Direcţia Generală de Protecţie Internă în privinţa excepţiei de nulitate a documentului declasificat nr. 2081968/04.12.2024. Respinge excepţia de nulitate invocată de contestatoarea Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept, ca inadmisibilă. Respinge excepţia tardivităţii invocării excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a Biroului Electoral Central, invocată de contestatoarea Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept, ca neîntemeiată.

Admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Biroului Electoral Central, invocată din oficiu şi de reprezentantul Ministerului Public. Respinge cererea ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană care a rămas fără capacitate de folosinţă. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimata Autoritatea Electorală Permanentă, ca neîntemeiată.

Respinge excepţia lipsei de interes invocată de intimata Autoritatea Electorală Permanentă, ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de intimatul Guvernul României, ca neîntemeiată. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul Ministerul Apărării Naţionale. Respinge cererea, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul Statul Major al Apărării şi şeful Statului Major. Respinge cererea, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul Serviciul Român de Informaţii. Respinge cererea, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.


Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul Preşedintele României. Respinge cererea, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca neîntemeiată. Respinge cererea de intervenţie accesorie în favoarea contestatorilor, formulată de intervenienta Public Attitude, ca neîntemeiată. Cu recurs, în 5 zile de la pronunţare” – este decizia postată pe portalul instanţelor de judecată.

Avocaţii lui Georgescu au cerut recuzarea judecătoarei Cristina Ardeleanu, pe motiv că ea nu ar fi imparţială, deoarece este soţia unui procuror care lucrează la Direcţia Naţională Anticorupţie şi că s-ar fi antepronunţat în timpul procesului.

Călin Georgescu şi Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept au dat în judecată Biroul Electoral Central şi mai multe instituţii: Ministerul Apărării, Statul Major al Apărării, Guvernul, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Serviciul Român de Informaţii, dar şi pe preşedintele Klaus Iohannis şi pe Elena Lasconi.

(Citește și: Curtea de Apel Bucureşti respinge acţiunea lui Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: