Add Your Heading Text Here

26 noiembrie, 2024

A apărut nr. 76 (al 25-lea, socotindu-se în sens invers) al revistei (exclusiv print) CRONICILE Curs De Guvernare, sub un titlu care configurează epoca pe care o deschide acest moment când alegerile relevante din toată lumea s-au terminat: de- și re-globalizarea după alte principii a economiei globale, în care și România e un fir de nisip, purtat de vânturile globale:

Din cele 192 de pagini ale acestui număr, 24 sunt alocate unei serii de 7 analize (așa numita secțiune de cover – dă titlul copertei) care focalizează pe marea problemă a momentului:

aterizarea economică a României stă pe aterizarea economică a Uniunii Europene, a cărei pierdere de competitivitate economică și tehologică în fața Americii și Chinei a fost atât de bine și de curajos descrisă de Raportul Draghi.
Asta în momentul în care Trumpnomics ( politicile economice anunțate de Donald Trump) accelerează confruntarea dintre capitalismul privat al SUA și cel de stat al Chinei. Cu Europa în defazaj, Occidentul va avea 2 viteze. (Coperta, la finalul articolului).

Citiți mai jos 3 informații privind temele acestui număr:

Din sumarul CRONICILOR nr. 77 – câteva titluri, câțiva autori:


-, Greaua moștenire pe care noul guvern și-a lăsat-o lui însuși

-, Datoria României de acum, în câteva exemple istorice – Valentin Lazea

-, Generația Z intră cu stângul (stânga) pe piața muncii

-, Energia scumpă a Europei depinde de energia ieftină a Chinei

-, ”În UE avem prea multă tehnologie medie. De SUA suntem departe, de China suntem dependenți” –  Interviu cu Sander Tordoir, economist-șef Centrul pentru Reforma Europeană


-, Cele 7 vaci de îngrășat

-, „Distanța geopolitică” reinventează comerțul mondial

-, Euronomics, Trumpnomics și Occidentul cu două viteze – Cristian Grosu

-, Un buzdugan în poarta lui Nobel: inteligența artificială

-, Capra și varza, adjudecate de noua Comisie Europeană


-, Competitivitatea europeană și decuplarea de SUA – Adrian Codîrlașu

-, Americanii pun progresismul pe hold

-, Cine e la mâna cui? Dependențele comerciale ale giganților globali

-, Banii și reformele au înghețat la ușa alegerilor

-, ”Agresiunea rusă și amenințarea chineză sunt interconectate”. Interviu cu Dr. Andrea Kendall-Taylor, Coordonatoarea Programului de Securitate Transatlantică


-, Big Bangul inteligenței artificiale. Și încă n-am văzut nimic.

-, Cum înoată Dacia în marea recesiunii auto

-, RO e-Degeaba – Gabriel Biriș

-, „Toți oamenii președintelui” în lupta cu establishmentul

-, Modelul care să ne scoată din „capcana convergenței incomplete”

-, UE-China: decalajul de inovare, tratat cu taxe vamale – Vlad Boeriu

-, 1 an – cu 1% mai puțini, cu 1% mai bătrâni

-, Cele trei fronturi fierbinți care-l așteaptă pe Trump

-, Liderii UE descoperă problema migrației ilegale

-, A devenit democrația mai puțin atrăgătoare? – Radu Crăciun

-, Abandonul economiei cu ajutorul abandonului școlar

-, Fuziunea nucleară – „Sfântul Graal” energetic pe care-l caută giganții geo-economici

-, Cum a câștigat Maia Sandu crâncena luptă pentru prezidențiale – Armand Goșu

-, BRICS sună adunarea împotriva Occidentului

-, ”România plătește deja tratamente medicale în străinătate, deși sunt servicii care pot fi făcute, la standarde înalte, în mediul privat de aici” – Interviu cu Fady Chreih, CEO al Rețelei de Sănătate „Regina Maria”

-, Eliminarea speciilor de animale de către rasele de oameni

-, Electoratele europene s-au refugiat spre dreapta

-, China își regândește modelul – prea multe investiții, prea puțin consum

-, Un stat eșuat? Anticorupția – de la rețeta Iohannis la ce vrea viitorul președinte – Sabina Fati

-, NEOM, megalopolisul Arabiei de dincolo de petrol

-, PIB-ul care nu ține de foame

-, Înapoi, în viitor! – Cristian Grosu

-, … și alte, multe alte titluri

CRONICILE Curs de Guvernare: Un ghid de navigare prin istoria vremii tale

FFW despre CRONICI:

  • Numărul actual – Nº 76 poate fi deja studiat și cumpărat online de – AICI-LINK
  • De sâmbătă, 3o noiembrie, Revista poate fi cumpărată și din chioșcurile Inmedio, Tabac Xpress – în supermarketuri și mall-uri și din Librăriile Cărturești
  • Și colecția. Nu uitați Colecția: cine va avea colecția tuturor celor 100 de numere va avea istoria celor 25 de ani la capătul cărora, ridicând ochii din CRONICI, ar trebui să vedem în jur o țara pentru care, sub o formă sau alta, luptăm și lucrăm – AICI-LINK

Video / 7 lucruri despre CRONICI spuse de 7 cititori de top în 3 minute

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: