Senatorii au votat eliminarea prevederii cu caracter retroactiv prin care prosumatorii existenţi erau obligați să-şi instaleze capacităţi de stocare a energiei.
Conform legii, prosumatorii au termenul limită de 31 decembrie 2027, până la care să achiziţioneze instalaţii de stocare a energiei electrice.
Antal Lóránt, senator UDMR şi preşedintele Comisiei pentru energie a Senatului, a declarat încă de săptămâna trecută, după decizia comisiilor de specialitate: „Nu putem schimba regulile în timpul jocului! Nu putem obliga persoanele care au luat decizia de a deveni prosumatori sub anumite circumstanţe legale valabile în trecut să respecte prevederi noi, adoptate prin modificări care nu respectă principiul neretroactivităţii. UDMR a apărat întotdeauna interesele prosumatorilor. De aceea am propus extinderea drepturilor lor, pentru ca cei care produc în surplus să primească într-adevăr compensarea financiară cuvenită lor, de aceea am eliminat aşa-numita „taxă pe soare” şi de aceea am sprijinit încă din 2019 crearea cadrului legal care a ajuns să permită oricărei persoane să devină prosumator”.
În acest caz, forul decizional este Camera Deputaţilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea Legii care introduce obligaţia prosumatorilor de a asigura deopotrivă producerea şi stocarea de energie, el afirmând că noile prevederi ale legii sunt inoportune şi inaplicabile în forma în care sunt reglementate.
Şeful statului arăta că obiectivul României de a deveni o ţară neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon, inclusiv prin utilizarea surselor regenerabile de energie, riscă să nu mai poată deveni realitate. ”Încurajez Parlamentul să identifice acele soluţii legislative care să reducă povara unor costuri suplimentare prea mari pentru prosumatori privind achiziţionarea de capacităţi de stocare a energiei electrice”, spune preşedintele.
****